Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Musk acuză Marea Britanie de „cenzură” din cauza noilor reguli privind siguranța online

august 4, 2025

Beijingul, în alertă maximă din cauza ploilor torenţiale. Locuitorilor li s-a cerut să evite ieşirile în oraş

august 4, 2025

Record de participare la parada Pride din Hamburg: „Suntem incredibil de mândri și ne simţim susţinuţi”

august 4, 2025

Miturile „raiului” comunist (3). Ceaușescu a plătit datoria externă, dar cu costuri uriașe pentru populație. Era România mai bogată?

august 4, 2025

Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă: Astăzi are loc proba de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română

august 4, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Managerul de la Floreasca se declară „profund îndurerat și tulburat” de situația Laviniei, pacienta infectată la acest spital
Social

Managerul de la Floreasca se declară „profund îndurerat și tulburat” de situația Laviniei, pacienta infectată la acest spital

By Sala de Presăaugust 3, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, Andrei Bogdan Zidaru, reacţionează la scrisoarea deschisă adresată de sora unei paciente cu arsuri grave, infectată în unitatea sanitară, declarându-se „profund îndurerat şi tulburat” de relatările aparţinătoarei şi transmiţându-i acesteia că a „iniţiat deja o analiză detaliată, cu obiectivul de a înţelege exact ce s-a întâmplat, cine a fost implicat şi ce proceduri nu au fost respectate”, anchetă internă pe care susţine că o conduce personal.

Andrei Bogdan Zidaru, managerul Spitalului Floreasca, răspunde, pe Facebook, Alinei Alexandru, femeia care acuză că sora sa, Lavinia Vlad, cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, a fost infectată cu o bacterie şi o ciupercă în spitalul Floreasca, ea spunând că, printre altele, personalul sanitar a fost neglijent în ceea ce priveşte igiena, dar şi starea psihică a pacienţilor arşi din secţia „Critic”.

„Am citit cu atenţie mărturia dvs. despre experienţa avută la Spitalul Clinic de Urgenţă, în care descrieţi lipsa de răspuns în timp util, dificultăţile în comunicarea cu echipa medicală şi lipsa de sprijin într-un moment critic pentru sora dumneavoastră. Mă simt profund îndurerat şi tulburat citind cele relatate. În spatele fiecărui cuvânt se simte o suferinţă reală, iar ca manager al acestei instituţii, dar şi ca om, nu pot rămâne indiferent. Îmi pare sincer rău că în loc să primiţi sprijin şi încredere, aţi trăit nesiguranţă, frustrare şi revoltă”, afirmă managerul Spitalului Floreasca.

Citește și: Colegiul Medicilor va audia 63 de medici de la Floreasca, în cazul Laviniei. Pacienta transferată în Belgia, detubată

Acesta susţine că, atunci când apar „astfel de situaţii”, ele „ating direct una dintre nevoile fundamentale” ale spitalului, ca instituţie: „nevoia de a oferi îngrijire competentă şi umană, într-un cadru sigur”.

„Atunci când pacienţii sau aparţinătorii se simt abandonaţi, avem datoria să ascultăm, să înţelegem în profunzime şi să acţionăm. Am iniţiat deja o analiză detaliată, cu obiectivul de a înţelege exact ce s-a întâmplat, cine a fost implicat şi ce proceduri nu au fost respectate”, îi transmite Andrei Bogdan Zidaru surorii Laviniei, pacienta infectată în spitalul Floreasca şi care a fost transferată la o unitate sanitară din străinătate.

Managerul Spitalului Floreasca ţine să precizeze că ancheta internă „nu este un simplu demers administrativ, ci un proces pe care îl conduce personal, cu seriozitate şi responsabilitate”.

„Ne dorim să învăţăm din fiecare caz real, nu doar pentru a sancţiona eventuale greşeli, ci pentru a transforma sistemic lucrurile care nu funcţionează. Imediat ce investigaţia va fi finalizată, vă voi transmite în mod transparent concluziile şi măsurile luate. Aceasta este o promisiune fermă şi personală”, mai scrie Zidaru.

Managerul îi solicită Alinei Alexandru ca, în măsura în care poate, să îi transmită „direct orice alte detalii relevante” şi o asigură pe aceasta că mesajul său surorii sale nu este tratat „cu superficialitate”.

„Ştiu că această solicitare poate deschide din nou o rană, dar vă asigur că în spatele ei este dorinţa sinceră de a reconstrui încrederea şi de a repara ceea ce poate fi reparat”, mai scrie managerul spitalului Floreasca.

Sora pacientei care a fost internată cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului şi care a fost infectată cu bacterii la Spitalul Floreasca, cazul său generând controlul dispus de ministrul Sănătăţii, în urma căruia a fost confirmată prezenţa Candida auris, aduce, într-o scrisoare deschisă adresată managerului unităţii sanitare, acuzaţii grave privind modul în care sunt gestionaţi marii arşi.

Femeia vorbeşte despre lipsa unor măsuri elementare de igienă, cum ar fi faptul că uşile rezervelor pacienţilor critici sunt ţinute deschise sau că personalul intră la ei fără a se schimba după ce vine de afară, dar şi fără mască sanitară.

Aparţinătoarea mai relatează, în scrisoarea adresată conducerii spitalului, cum bolnavii nu sunt ajutaţi de psiholog, iar surorii sale nu i s-a adus nici măcar o oglindă să vadă că faţa nu i-a fost desfigurată, femeia amintind, în acest context, că orice bolnav poate lupta mai eficient cu boala dacă starea sa psihică este una bună.

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, vineri, că, în urma controlului făcut de Corpul de control al ministrului şi de Inspecţia Sanitară de Stat la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, au fost date amenzi de 30.000 de lei firmei de curăţenie, pentru nerespectarea procedurilor, şi o amendă de 30.000 de lei unităţii medicale, pentru lipsa ventilaţiei conforme în Compartimentul de Arşi.

Totodată, a fost confirmată prezenţa Candida auris la nivelul Centrului pentru Arşi, astfel că se suspendă internarea de noi pacienţi, dar continuă tratamentul celor deja internaţi, se restricţionează accesul vizitatorilor, se înlocuiesc filtrele de apă şi se intensifică dezinfecţia şi decontaminarea.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a cerut public demisia şefului Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca, pe care îl acuză de ”iresponsabilitate crasă şi nepăsare”.

Duminică, Rogobete a anunţat, pe fondul scandalului legat de neregulile din Centrul de arşi al Spitalului Floreasca, din Capitală, că vor fi introduşi indicatori de performanţă nu doar pentru managerii de spital, ci şi pentru şefii de secţie.

Editor : Ș.V. | M.L.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Exclusiv Președintele CNAS consideră „atipic” și „foarte grav” cazul pacientei infectate la secția de arși de la Floreasca

Exclusiv Ce spune Arafat despre riscul aglomerării unităților de urgență de persoane neasigurate care vor să fie tratate fără a plăti serviciile

Exclusiv Nereguli grave la Floreasca privind dezinfecția descoperite de inspectorii sanitari. Culpa colectivă a conducerii spitalului

Video Colegiul Medicilor va audia 63 de medici de la Floreasca, în cazul Laviniei. Pacienta transferată în Belgia, detubată

Trafic aglomerat pe DN 39 către și dinspre Vama Veche. Circulația este îngreunată din cauza unui accident între un autocar și 4 mașini

Regenerarea pădurilor este în scădere, în special la rășinoase și foioase. Puțin peste 25.000 de hectare au fost reîmpădurite în 2024

LOTO – Duminică, 3 august 2025: Peste 5,34 milioane de euro sunt în joc la Joker. La 6/49, reportul depășește 3,53 milioane de euro

Video Momentul în care o explozie distruge un magazin din comuna dâmbovițeană Mogoșani, sat Cojocaru: nu există victime

Zile libere în 2026 pentru români. În ce perioade își pot planifica angajații concediu suplimentar

Alegerile Editorului

Beijingul, în alertă maximă din cauza ploilor torenţiale. Locuitorilor li s-a cerut să evite ieşirile în oraş

august 4, 2025

Record de participare la parada Pride din Hamburg: „Suntem incredibil de mândri și ne simţim susţinuţi”

august 4, 2025

Miturile „raiului” comunist (3). Ceaușescu a plătit datoria externă, dar cu costuri uriașe pentru populație. Era România mai bogată?

august 4, 2025

Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă: Astăzi are loc proba de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română

august 4, 2025

Rusia: Incendiu la o gară din regiunea Volgograd, după un atac cu drone ucrainene

august 4, 2025

Cele mai recente știri

Comunism și „OZN-uri”. Clădirea emblematică a socialismului bulgar a fost transformată în scenă de festival

august 4, 2025

Un consilier de top al lui Donald Trump acuză India că finanţează războiul Rusiei în Ucraina

august 4, 2025

Analiză Ce urmărește China de la războiul din Ucraina: ambivalența Beijingului îi limitează rolul și reflectă diviziunea internă

august 4, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.