Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă, luni, o creştere uriaşă a numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a fost în luna iulie. S-au înregistrat peste 1.700 de persoane infectate, cu peste 230% mai multe decât în iunie, iar 7 persoane au decedat.
INSP a transmis, luni, raportarea lunară a cauzurilor de COVID-19, cu datele aferente lunii iulie.
„Au fost înregistrate 1.703 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), în creştere cu 232% faţă de luna iunie 2025. 442 dintre cazurile noi din ultima lună sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare”, a transmis sursa citată.
Specialiştii explică, de asemenea, că s-au raportat 7 decese datorate COVID-19, fiind vorba despre 5 bărbaţi şi 2 femei.
Patru pacienţi se încadrează la grupa de vârstă 70-79 ani şi 3 la peste 80 ani, toţi având comorbidităţi asociate.
Au fost efectuate 860 teste RT-PCR şi 14.750 teste rapide antigenice, cu 25,5% mai multe decât în luna anterioară.
„Rata pozitivităţii a fost de 10,9%, în creştere cu 6,8%faţă de luna anterioară”, a mai transmis INSP.
Până în prezent, pe teritoriul României:
-
au fost înregistrate 3.586.193 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2
-
69.266 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat
-
au fost prelucrate 14.052.183 teste RT-PCR şi 15.384.940 teste rapide antigenic
Editor : Liviu Cojan