Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Ministerul Culturii adaptează legislaţia pentru aplicarea Regulamentului european privind libertatea presei – Măsurile vizează protejarea jurnaliştilor împotriva supravegherii abuzive şi a intimidării lor

august 14, 2025

Analiză „O stare permanentă de asediu”. Cum se pregătește Kremlinul pentru viața de după război

august 14, 2025

Ministrul Radu Miruță: La Ministerul Economiei, în septembrie nu vor mai fi bani pentru plata salariilor pe luna august

august 14, 2025

Jaguar Land Rover recheamă peste 121.500 de SUV-uri în SUA, din cauza unor defecţiuni la suspensia faţă

august 14, 2025

„Ne bazăm pe instinctul lui Trump”. Oficialii Casei Albe au așteptări minime de la întâlnirea președintelui SUA cu Vladimir Putin

august 14, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Guvernare comună PSD–AUR? Simion o vede inevitabilă, liderii PSD păstrează tăcerea
Politică

Guvernare comună PSD–AUR? Simion o vede inevitabilă, liderii PSD păstrează tăcerea

By Sala de Presăaugust 13, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Posibila guvernare PSD–AUR a revenit în discuțiile publice, de această dată prin declarația lui George Simion că ar fi „inevitabilă”, deși în trecut liderul AUR excludea orice fel de alianță cu social-democrații. În ciuda impactului pe care mesajul l-a avut în spațiul public, liderii PSD contactați de Digi24.ro au refuzat să comenteze, spunând că „ar trebui să se pronunțe conducerea partidului”. Anul trecut, Mihai Tudose, actual președinte al Consiliului Național al PSD, era primul lider social-democrat care spunea public că nu exclude varianta unei guvernări cu AUR.

Digi24.ro a încercat să ia legătura cu mai mulți membri ai conducerii PSD, după ce președintele AUR, George Simion, a afirmat că vrea să ajungă la guvernare din toamnă, cu sprijinul social-democraților. Niciunul dintre liderii contactați nu a dorit să ofere un punct de vedere public.

Unii au făcut referire la actuala coaliție de guvernare, considerând-o singura formulă posibilă, în timp ce alții nu au exclus o alianță cu AUR, sub pretextul că „totul este posibil”.

„Ar fi mai bine să se pronunțe conducerea partidului” sau „cel mai bine ar fi să-l întrebați direct pe președintele partidului” au fost răspunsurile primite.

Citește și: AUR vrea să ajungă la guvernare cu PSD, din toamnă, spune George Simion. „Este inevitabil”. Care este planul și cine ar fi premier

Recent, doi parlamentari PSD au lăsat de înțeles că ar putea vota o moțiune de cenzură care să ducă la căderea actualului Guvern în toamnă. Unul dintre aceștia, fostul Ministru al Muncii Marius Budăi, a amenințat că va vota pentru moțiune „în cazul în care lucrările la autostrăzile A7 și A8 vor fi sistate”. În timp ce deputatul Voicu Vușcan s-a arătat deranjat de decizia USR de a nu participa la funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu, motiv pentru care a spus că va susține prima moțiune de cenzură depusă împotriva Guvernului.

Primul lider PSD care a spus că ar putea guverna cu AUR

Pe 26 august 2024, europarlamentarul Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat că nu exclude varianta unei alianțe între PSD și AUR după alegerile parlamentare: „Toate variantele sunt posibile”, spunea el la Digi24.

La scurt timp, Marcel Ciolacu a intervenit și a precizat că exclude acest scenariu, argumentând că Tudose se află „în campanie electorală”.

Scurtul drum de la PSD la AUR 

De-a lungul timpului, mai mulți parlamentari, primari, consilieri și membri simpli ai PSD au trecut la AUR. Iată doar câteva exemple:

  • Călin Matieș – fost senator PSD de Alba
    În noiembrie 2023, Matieș a părăsit PSD împreună cu mai mulți membri ai organizației locale și s-a înscris în AUR, afirmând că a fost „trădat” de partid, care i-ar fi promis candidatura pentru Primăria Alba Iulia.
  • Tudor Ciuhodaru – fost europarlamentar PSD
    Medicul și fostul europarlamentar PSD a trecut la AUR în 2024, participând la un congres al partidului înainte de plecarea definitivă din PSD. George Simion a anunțat atunci că a cooptat „peste 150 de primari, viceprimari și consilieri” de la PSD și PNL.
  • Daniel Florea – fost primar PSD al Sectorului 5
    Florea a demisionat din PSD în septembrie 2022 și s-a înscris în AUR, dar în august 2024 s-a întors la social-democrați.

Cum critica Simion PSD-ul

George Simion a criticat frecvent Partidul Social Democrat, acuzând formațiunea, alături de celelalte partide aflate la guvernare, de subordonare față de Bruxelles și de trădare a intereselor naționale.

„Noi nu vrem cu PSD și USR. Ei sunt pierzătorii acestor alegeri și autorii loviturii de stat de vineri. Noi facem alianță doar cu românii, după ce este ales democratic noul președinte”, a declarat George Simion pe 9 decembrie 2024, după primul tur al alegerilor prezidențiale.

În 2023, liderul AUR excludea ferm orice forma de colaborare cu PSD. Întrebat la Digi24 dacă exclude o coaliție cu orice formațiune politică, George Simion a transmis: „Doamne ferește, trăim un joc democratic în care înțelegeri, alianțe, coaliții se fac. Singurul scenariu pe care eu îl exclud este o coaliție de guvernare cu PSD, în rest, toate jocurile sunt deschise”.

Voturi date de PSD lui George Simion

În urma primului tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 au apărut zvonuri conform cărora Partidul Social Democrat ar fi ordonat mai multor lideri din teritoriu să dea voturi către AUR, astfel încât George Simion să intre cu Marcel Ciolacu în finala prezidențială.

„Eu am vorbit și cu Hrebenciuc. Și mi-a zis: «Măi, nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion în turul doi». Am zis bine, hai să îl băgăm”, spunea Gigi Becali, deputat AUR, anul trecut, la Realitatea TV.

Deși Marcel Ciolacu a negat că i-ar fi dat voturi lui George Simion, acesta a stârnit un val de controverse după ce a postat, pe TikTok, o discuție cu Alfred Simonis, actual președinte al CJ Timiș, în care acesta recunoaște că social-democrații i-au dat voturile liderului AUR.

„Îți amintești când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion pentru că nu suntem siguri că intrăm în turul doi? Să știi că toți i-am dat! Ascultăm și nu judecăm”, i-a transmis Simonis lui Ciolacu.

Recent, Constantin Toma, primarul PSD din Buzău, a recunoscut că liderii din teritoriu au fost puși de conducerea partidului să îi dea voturile lui George Simion: „Acum s-au făcut greșeli la nivel central, inclusiv cu treaba aia care a dat-o toată lumea, este o realitate, trebuie să o spunem franc: am fost puși să dăm votul lui George Simion atunci, în campania electorală de la primul tur din noiembrie, ceea ce a fost o mare tâmpenie”, a spus edilul la Digi24.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Ministrul Radu Miruță: La Ministerul Economiei, în septembrie nu vor mai fi bani pentru plata salariilor pe luna august

Video Premierul Ilie Bolojan, la Digi24: „Degeaba ai crescut taxele, dacă nu acoperi găurile negre din economie”

Exclusiv Ilie Bolojan: Riscul de a intra în incapacitate de plată e foarte mare, dacă nu adoptăm pachetul doi de măsuri fiscale

Exclusiv Bolojan: Proiectul privind pensionarea magistraților este gata. „Până acum am plătit 2 miliarde doar diferenţe suplimentare de salarii”

Bolojan: Măsurile luate pentru reducerea deficitului „sunt generatoare de încetinire economică”

Exclusiv Bolojan, despre tăierile de personal din instituțiile de stat: „Uneori, cei din posturile de conducere sunt cât cei care lucrează”

Bolojan, despre criza din coaliţie: „A fost o situaţie în care şedinţele nu s-au derulat în condiţii normale”

Ce spune Bolojan despre alegerile anticipate: „România nu mai suportă alte crize politice”

Exclusiv Cătălin Drulă, despre planul AUR de a forma un guvern cu PSD: „În business există o expresie – preluare ostilă”

Alegerile Editorului

Analiză „O stare permanentă de asediu”. Cum se pregătește Kremlinul pentru viața de după război

august 14, 2025

Ministrul Radu Miruță: La Ministerul Economiei, în septembrie nu vor mai fi bani pentru plata salariilor pe luna august

august 14, 2025

Jaguar Land Rover recheamă peste 121.500 de SUV-uri în SUA, din cauza unor defecţiuni la suspensia faţă

august 14, 2025

„Ne bazăm pe instinctul lui Trump”. Oficialii Casei Albe au așteptări minime de la întâlnirea președintelui SUA cu Vladimir Putin

august 14, 2025

UE vrea să se împrumute ca și cum ar fi o singură țară: care ar fi avantajul și de ce critică țările „frugale” ideea

august 14, 2025

Cele mai recente știri

Marea Britanie – Aproape 150 de persoane au denunţat infracţiunile comise de Mohamed Al-Fayed

august 14, 2025

Elveția nu respinge ideea de a cere ajutorul lui Roger Federer sau al șefului FIFA în problema tarifelor americane

august 14, 2025

Video Premierul Ilie Bolojan, la Digi24: „Degeaba ai crescut taxele, dacă nu acoperi găurile negre din economie”

august 14, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.