Prim-ministrul britanic Sir Keir Starmer s-a declarat „foarte mulţumit” de rezultatele întâlnirii de luni de la Casa Albă, în special de progresele înregistrate de lideri în două domenii: „un progres important în ceea ce priveşte garanţiile de securitate” şi „progrese reale în cadrul summiturilor bilaterale şi trilaterale”, relatează BBC.
„Asta mi-am dorit să se întâmple astăzi şi sunt foarte mulţumit că am ajuns în acest punct”, a declarat el.
Întrebat de BBC despre îngrijorările că diplomaţia din jurul războiului din Ucraina se transformă într-o politică de conciliere a SUA faţă de Rusia, Starmer a răspuns: „Cel mai important lucru este să ne concentrăm pe rezultatele de astăzi, deoarece cred că acestea vor linişti oamenii din Europa, din Ucraina, dar în special din Marea Britanie”.
Întrebat despre tratamentul rezervat lui Putin, cu covorul roşu în Alaska, acum câteva zile, Starmer a declarat: „Susţin eforturile preşedintelui Trump de a obţine rezultate durabile şi o soluţionare paşnică a acestui conflict”.
„Ziua de astăzi a demonstrat că am avansat şi că, în final, pentru mine, acesta a fost întotdeauna testul: facem progrese reale?”, a mărturisit el, adăugând că întâlnirea a demonstrat un „sentiment real de unitate” între liderii europeni, Zelenski şi Trump.
El a subliniat însă că „nu ar trebui luată nicio decizie cu privire la Ucraina fără Ucraina”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].