Se împlinesc 81 de ani de la 23 august 1944, când regele Mihai I a decis înlăturarea și arestarea mareșalului Ion Antonescu, prim-ministru al României și „Conducător al Statului” în acea perioadă. Evenimentul, cunoscut ca „Lovitura de stat de la 23 august”, a reprezentat un moment de cotitură în desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru România. Timp de peste patru decenii, această dată a fost sărbătorită ca zi națională și rămâne astăzi un reper cu puternică încărcătură simbolică în istoria modernă a țării.
Ziua de 23 august 1944 rămâne un moment de răscruce în istoria României: pe de o parte, un act de curaj al regelui Mihai și al forțelor de opoziție, pe de altă parte, începutul unei noi epoci de dominație străină, cu consecințe profunde pentru țară.
Lovitura de stat de la 23 august 1944
Deja din martie 1944, trupele sovietice se aflau în nordul Moldovei, iar situația militară devenea tot mai critică. În acest context, regele Mihai a acceptat planul forțelor politice de opoziție de a-l înlătura pe mareșalul Ion Antonescu prin mijloace de forță, în cazul în care acesta ar fi refuzat semnarea unui armistițiu cu Națiunile Unite.
Cum Antonescu s-a opus categoric ideii de capitulare, regele a decis să-l demită și să-l aresteze, iar România a întors armele, alăturându-se Aliaților. Ulterior, ziua de 23 august a fost transformată, în perioada comunistă (1948–1990), în sărbătoare națională.
Regele Mihai I a dispus încetarea colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu (acord între state în vederea încetării temporare a operațiunilor militare) cu Aliații de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.
- Puterile Axei erau națiunile care au luptat contra Aliaților în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cele trei puteri principale ale Axei au fost Germania Nazistă, Italia Fascistă și Japonia imperialistă. Acest trio se numea Axa Roma-Berlin-Tokyo).
- Aliații din Al Doilea Războil Mondial reprezintă grupul de țări care s-a opus Puterilor Axei în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale.
Ion Antonescu a fost numit prim-ministru României de către Regele Carol al II-lea prin decretul regal din 4 septembrie 1940 și reconfirmat de Regele Mihai I pe data de 6 septembrie 1940.
Însă, pe data de 23 august 1944, Regele Mihai a fost cel care a decis arestarea și demiterea, prin decret regal, lui Ion Antonescu.
Odată cu „Actul de 23 august 1944” s-a pus capăt și întregului regim militar impus de Antonescu, care se intitulase „Conducător al Statului”, și își însușise puteri discreționare (puteri depline unde orice măsură pe care o hotăra nu mai necesita o aprobare în prealabil din partea senatului, fără să fie judecat la expirarea mandatului din cauza măsurilor luate).
După destituirea și arestarea lui Ion Antonescu, România a rupt legăturile cu Puterile Axei, a anunțat încetarea ostilităților împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei și Ungariei. Totuși, documentul oficial de armistițiu dintre România și cele trei mari puteri aliate, Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, nu a fost semnat la Moscova decât la 12 septembrie 1944. În acest interval de trei săptămâni, România a rămas, formal, în continuare considerată stat inamic, deși, din 24 august, armata română lupta deja împotriva forțelor Axei.
Lovitura de Palat a fost un gest necesar care a dus la recuperarea Transilvaniei de Nord, cu orașele Cluj, Oradea, Satu-Mare, Carei.
Un efect major al schimbării de alianță din 23 august 1944 a fost retrocedarea Transilvaniei de Nord României, teritoriu pierdut prin Dictatul de la Viena din 1940. În schimb, Cadrilaterul a rămas Bulgariei, iar Basarabia și Bucovina de Nord, cedate Uniunii Sovietice în 1940, au continuat să se afle sub stăpânirea acesteia.
Pe plan militar, întoarcerea armelor împotriva Germaniei a contribuit la accelerarea ofensivei aliate spre centrul Europei. Armata Română, reintegrată în tabăra Națiunilor Unite, a luptat mai întâi pe teritoriul propriu, pentru alungarea trupelor germane și maghiare, apoi în Ungaria și Cehoslovacia. Campania s-a încheiat în mai 1945, când unități românești au ajuns până în localitățile Chotěboř și Humpolec, situate la circa 90 de kilometri de Praga, eliberate la 4 mai 1945.
La începutul verii anului 1944, regele Mihai a insistat pentru realizarea unei înțelegeri între principalele forțe politice din țară, în vederea scoaterii României din război. La 20 iunie 1944, a avut loc o întâlnire între liderii opoziției: Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu, Constantin Titel-Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu. În urma discuțiilor, aceștia au semnat documentul programatic cunoscut sub numele de Blocul Național-Democrat, care prevedea necesitatea încheierii imediate a unui armistițiu, în condițiile cele mai avantajoase pentru interesele României.
După constituirea Blocului Național-Democrat, au urmat numeroase întrevederi între emisarii Palatului Regal și reprezentanții partidelor politice membre. Aceste discuții aveau ca obiectiv stabilirea unor măsuri concrete și a unui plan de acțiune pentru realizarea a două obiective majore: scoaterea României din război și înlăturarea mareșalului Ion Antonescu de la conducerea statului.
Declanșarea ofensivei sovietice pe frontul Iași–Chișinău, la 20 august 1944, și reacția mareșalului Ion Antonescu au atras atenția cercurilor politice românești. În seara zilei de 20 august și în noaptea de 21 spre 22 august, la Palatul Regal s-au purtat discuții intense privind arestarea conducătorului statului.
În noaptea de 22/23 august, Blocul Național-Democrat a ținut ultimele consultări. Iuliu Maniu a acceptat formarea unui nou guvern și urma să înainteze lista miniștrilor propuși.
Pe 23 august 1944, în ședința de guvern, Ion Antonescu a anunțat că intenționează să plece pe front. În dimineața zilei de 23 august, colonelul Radu Davidescu, șeful cabinetului militar al mareșalului, a cerut o audiență la Palat pentru ora 16:00, iar Mihai Antonescu a solicitat la rândul său o întâlnire la 15:30. Între timp, regele Mihai a ordonat consolidarea dispozitivului de apărare al Palatului, iar de la prânz toate intrările, cu excepția celei din aripa Crețulescu, au fost pregătite pentru respingerea unui posibil atac.
Puțin după ora 16:00, regele l-a primit pe mareșalul Ion Antonescu și, timp de 45 de minute, suveranul i-a expus situația critică de pe front și necesitatea încheierii unui armistițiu. Întrucât Antonescu a refuzat, regele a ordonat arestarea sa, executată de subofițeri ai gărzii Palatului.
La scurt timp după plecarea ambasadorului, regele Mihai a înregistrat Proclamația către țară, difuzată la radio în jurul orei 22:00, prin care anunța alăturarea României la forțele Aliaților și formarea unui guvern de uniune națională. Generalul Gheorghe Mihail, noul șef al Marelui Stat Major, a emis Directiva Operativă nr. 1, prin care Armata Română înceta lupta alături de Germania și trecea de partea Aliaților, având ca obiectiv imediat eliberarea Transilvaniei de Nord.
Postul de radio Londra caracteriza evenimentul drept „un act de mare curaj”, iar pentru România ziua de 23 august 1944 a însemnat înlăturarea lui Ion Antonescu și începutul confruntării deschise împotriva Wehrmachtului nazist.
23 august devenea Zi Națională
În perioada comunistă, denumirea actului de la 23 august 1944 a suferit diferite transformări. Evenimentul a fost întotdeauna promovat ca un moment notabil comunist. În timpul dictaturii comuniste, data de 23 august 1944 a devenit Ziua Națională a României. Spre sfârșitul acestei perioade, la propunerea lui Nicolae Ceaușescu, evenimentul și-a schimbat titulatura în: „Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”.
După căderea regimului comunist, istoricii români au analizat evenimentele desfășurate, iar regele Mihai a oferit jurnaliștilor și istoricilor români mai multe interviuri prin care a precizat un nou punct de vedere asupra evenimentelor întâmplate la data de 23 august 1944.
Prima aniversare a lui 23 august 1944, cu regele în grevă
Violenţele, diversiunile, demobilizarea armatei, devalizarea adevăratelor instituţii de forţă ale ţării, cu definitiva capturare a Ministerului de Interne, preluat de consilierii sovietici, toate îl fac pe regele Mihai să intre în grevă la data de 21 august 1945, refuzând orice contact cu guvernul, ce i-a fost impus prin şantaj, în legătură directă cu Transilvania de Nord.
30 decembrie 1947, Abdicarea forțată a lui Mihai I
Ultimul 23 august al României regale a avut loc în anul 1947. Era momentul în care partidele democratice au fost interzise de un guvern comunist care furase între 60 şi 70 de procente la alegerile din anul precedent.
La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost forţat să abdice (renunțare la tron/cedare), iar comuniştii au declarat, într-o şedinţă a Marii Adunări Naţionale, care în fapt nu a avut loc, Republica Populară Română, numele oficial purtat de statul român după abdicarea Regelui.
Editor : C.S.
