Ahn Hak-sop, un fost prizonier de război nord-coreean în vârstă de 95 de ani, a încercat să se întoarcă în țara lui după ce a petrecut aproape 70 de ani în Coreea de Sud. Autoritățile sud-coreene nu l-au lăsat, relatează BBC.
Ahn a vrut să se întoarcă în Nord pentru a fi înmormântat acolo, după ce a trăit aproape toată viața în Coreea de Sud, o mare parte împotriva voinței sale.
Nu a reușit însă să traverseze granița: a fost întors din drum, așa cum era de așteptat, deoarece guvernul sud-coreean a spus că nu a avut suficient timp pentru a face aranjamentele necesare.
Slăbit de un edem pulmonar (acumulare de lichid în plămâni), Ahn nu a putut parcurge pe jos distanța până la Podul Unificării – sau Tongil Dae-gyo – unul dintre puținele pasaje care leagă Coreea de Sud de Nord. A coborât din mașină la aproximativ 200 de metri de pod și a făcut ultima porțiune pe jos, sprininit de doi voluntari.
S-a întors ținând în mâini un steag nord-coreean, o priveliște rar întâlnită și profund șocantă în Sud, și le-a vorbit reporterilor și celor aproximativ 20 de voluntari care veniseră în semn de susținere.
„Vreau doar ca trupul meu să se odihnească într-o țară cu adevărat independentă. O țară liberă de imperialism”, a spus el.
Ahn Hak-sop avea 23 de ani când a fost capturat de sud-coreeni. Cu trei ani mai devreme, liderul nord-coreean de atunci, Kim Il-sung, a atacat Sudul, era elev de liceu. Kim, care dorea reunificarea celor două Corei, și-a mobilizat compatrioții susținând că Sudul inițiase atacul din 1950.
Ahn s-a numărat printre cei care credeau acest lucru. S-a alăturat Armatei Populare Nord-Coreene în 1952 ca ofițer de legătură, apoi a fost repartizat într-o unitate care a fost trimisă în Sud.
A fost capturat în aprilie 1953, cu trei luni înainte de armistițiu, și condamnat la închisoare pe viață în același an. A fost eliberat 42 de ani mai târziu, datorită unei grațieri speciale acordate în ziua independenței Coreei.
Ca mulți alți prizonieri nord-coreeni, Ahn a fost etichetat drept „roșcat”, o referire la simpatiile sale comuniste, și i-a fost greu să-și găsească un loc de muncă.
Nu a fost ușor, a declarat el pentru BBC într-un interviu din iulie. Guvernul nu l-a ajutat prea mult la început, a spus el, agenții l-au urmărit ani de zile. S-a căsătorit și chiar a crescut un copil, dar nu a simțit niciodată că locul lui de în Sud.
S-a stabilit într-un mic sat din Gimpo, locul cel mai apropiat de granița cu Nordul în care poate locui un civil.
Totuși, în 2000, a refuzat să treacă înapoi în Nord, împreună cu zeci de alți prizonieri care doreau, de asemenea, să se întoarcă.
Fusese optimist atunci că legăturile dintre cele două țări se vor îmbunătăți și că oamenii vor putea călători liber peste graniță. Dar a ales să rămână mai ales pentru că se temea că plecarea sa ar fi o victorie pentru americani.
„La acea vreme, ei insistau asupra unei guvernări militare americane [în Sud]. Dacă m-aș fi întors în Nord, m-aș fi simțit ca și cum le-aș fi predat americanilor propriul dormitor – l-aș fi eliberat pentru ei. Conștiința mea de ființă umană pur și simplu nu mi-ar fi permis asta”, a spus el.
Nu este clar la ce se referea, în afară de legăturile tot mai strânse dintre Seul și Washington, care includ o alianță militară puternică ce garantează Coreei de Sud protecția împotriva oricărui atac din partea Nordului.
Această relație îl deranjează profund pe Ahn, care nu a încetat niciodată să creadă propaganda familiei Kim – că singurul lucru care oprește reunificarea peninsulei coreene este o „Americă imperialistă” și un guvern sud-coreean care le este dator.
După ce a fost capturat, Ahn a avut mai multe șanse să evite închisoarea – i s-a cerut să semneze documente prin care renunța la Nord și la ideologia sa comunistă, ceea ce se numea „conversie”. Dar a refuzat.
„Pentru că am refuzat să semnez un jurământ scris de convertire, a trebuit să îndur umilințe, torturi și violențe nesfârșite – zile pline de rușine și durere. Nu există nicio modalitate de a descrie pe deplin acea suferință în cuvinte”, a spus el mulțimii care se adunase lângă graniță miercuri.
Guvernul sud-coreean nu a răspuns niciodată direct la această acuzație, deși o comisie specială a recunoscut violența din închisoare în 2004. Acuzațiile directe ale lui Ahn au fost investigate de Comisia pentru Adevăr și Reconciliere din Coreea de Sud, un organism independent care investighează abuzurile drepturilor omului din trecut, în 2009, care a constatat că a existat un efort deliberat de a forța convertirea sa, care a inclus acte de tortură.
În Coreea de Sud este acceptat de mult timp faptul că astfel de prizonieri se confruntă adesea cu violență în spatele gratiilor.
Nordul s-a schimbat mult de când a plecat Ahn. Nepotul lui Kim Il-sung conduce acum țara – o dictatură izolată, înarmată nuclear, care este mai bogată decât era în 1950, dar rămâne una dintre cele mai sărace țări din lume. Ahn nu a fost în Coreea de Nord în timpul foametei devastatoare din anii 1990, care a ucis sute de mii de oameni. Zeci de mii de alți oameni au fugit din țară.
Ahn susține însă că presa e de vină pentru că relatează doar partea întunecată a țării. El susține că Coreea de Nord prosperă și apără decizia lui Kim de a trimite trupe pentru a ajuta Rusia în războiul din Ucraina.
Sudul s-a schimbat și el. Fosta dictatură militară slabă este acum o democrație bogată și puternică. Relația sa cu Nordul a avut suișuri și coborâșuri, oscilând între ostilitate deschisă și un angajament plin de speranță.
Dar convingerile lui Ahn nu s-au schimbat.
„Se spune că oamenii, spre deosebire de animale, au două feluri de viață. Unul este viața biologică de bază – cea în care vorbim, mâncăm, defecăm, dormim și așa mai departe. Al doilea este viața politică, numită și viață socială. Dacă privezi o ființă umană de viața sa politică, nu este diferită de un robot”, a a spus Ahn.
„Am trăit sub dominația colonială japoneză mulți ani. Dar nu vreau să fiu îngropat sub dominația colonială [americană]”, a adăugat el.
Editor : M.B.
