Digi24 a lansat o nouă campanie, „Fii salvator”, un proiect de televiziune unic în România, care țintește o problemă acută a societății românești – lipsa cunoștințelor de acordare a primului ajutor. Dr. Radu Țincu, medic primar ATI Toxicologie, explică modul în care se acordă primul ajutor în cazul pielii expuse la substanțe toxice.
Substanțele toxice se acumulează în țesutul celular subcutanat și de acolo se pot elibera în sistemul circulator sanguin provocând toxicitate.
În condițiile expunerii la substanțe toxice trebuie aplicată procedura decontaminării cutanate.
În acest sens se va spăla cu apă pielea pacientului, timp de 30-40 de minute, până ne asigurăm că au fost îndepărtate toate resturile de substanțe chimice.
Se va folosi un burete, mișcările nu vor fi energice, iar temperatura apei folosite va fi mai scăzută decât cea a corpului, pentru că și apa fierbinte și aplicarea unei presiuni pe piele activează circulația subcutanată, crescând nivelul de absorbție.
De asemenea, trebuie ținut cont că din cauza faptului că substanțele toxice se depozitează în țesutul celular subcutanat, semnele toxicității pot apărea mai târziu, până la o săptămână sau chiar 10 zile de la momentul expunerii.
Editor : A.D.V.