După o lună de amânări, Pachetul al doilea de măsuri este la un pas de finalizare. Într-o ședință a Coaliției care a durat peste 3,5 ore, cu tensiuni pe alocuri, liderii au reușit totuși să ajungă la o formă agreată de toate partidele. Astăzi, discuțiile sunt reluate, începând cu ora 17:00, iar în paralel experții încă mai lucrează la anumite aspecte, spre exemplu în ceea ce privește reforma pensiilor speciale ale magistraților.
În ședința de luni seară au fost câteva nemulțumiri în ceea ce privește pachetul fiscal, însă au fost și câteva schimbări pe care le-a propus Ministrul Finanțelor. De exemplu, în cazul capitalului social, acesta ar urma să fie pe trei niveluri, modificat față de modul în care era prezentat inițial, de la 500 lei până la 90.000 lei, în funcție de cifra de afaceri a companiei, vorbind de cea mai mare sumă pentru firmele care au peste 7 milioane de lei cifra de afaceri.
Un alt capitol închis aseară este cel pe Sănătate. Medicii de familie, dar și cei din spitale, vor fi plătiți în funcție de numărul de pacienți, de numărul de consultări, nu de cifra pe care o au înscrisă în sistem. Au fost câteva nemulțumiri de-a lungul timpului, în acest caz, de aceea și această schimbare pe care o propune Ministerul Sănătății.
Sunt însă foarte multe măsuri care nu au ajuns la o finalitate, într-un mod în care să poată să treacă acest pachet inclusiv de Curtea Constituțională. Pensiile magistraților reprezintă un punct destul de controversat din acest al doilea pachet. Sunt măsuri propuse pentru creșterea etapizată a vârstei de pensionare, măsuri care însă ar putea să pice la Curtea Constituțională.
Ultima vulnerabilitate găsită de către Executiv are legătură cu un aviz pe care ar trebui să îl primească acest proiect dinspre CSM și care pare să întârzie și le teamă, spun surse din interiorul coaliției, ca acesta să nu vină și odată cu el să devină proiectul vulnerabil, iar dacă va fi atacat la Curtea Constituțională, să pice întreg pachetul, chiar și acele măsuri care nu au legătură cu pensiile magistraților.
Astăzi de la 17:00 va fi reluată ședința Coaliției unde va intra proiectul venit dinspre Ministerul Dezvoltării pentru reforma administrativă. Nemulțumirile în privința acestei reforme au legătură cu modul în care este raportată populația și în funcție de aceasta sunt date și sumele necesare pentru administrația locală. Cei din UDMR, dar și Ilie Bolojan, vor să fie o raportare la recensământul făcut în 2021. Social-democrații, în schimb, spun că acesta nu ar fi relevant și ar vrea ca metodele să fie diferite, de exemplu, să fie cele legate de evidența populației.
Citește și:
STENOGRAME din ședința PSD. Grindeanu: Nu mă duc să-mi spună Fritz că vrea funcții/ Băluță: Când eram „blocul european” era bine
Editor : Ș.R.