Sezon estival sub așteptări pe litoralul românesc. O spun chiar operatorii din turism, care sunt nevoiți să închidă unitățile de cazare mai devreme. Unul dintre motive ar fi reducerea valorii voucherelor de vacanță. Chiar dacă în luna august au venit mai mulți turiști și au fost câteva weekenduri pline, în rest hotelierii s-au văzut nevoiți să reducă prețurile. Nici măcar așa nu au reușit să-și ocupe camerele. Din 1 septembrie, majoritatea hotelurilor de 3 stele își vor închide porțile.
Cu un sezon estival aproape de final, operatorii din turism trag linie și spun că 2025 a fost un an slab pentru litoralul românesc. Hotelierii au făcut și reduceri, însă nici așa nu au reușit să atragă turiști. Cu reducerea valorii tichetelor de vacanță și condiții puse pentru folosirea lor, sezonul estival se va încheia mai repede ca în alți ani.
Adrian Voinea, vicepreședinte ANAT: După Sfânta Maria, undeva pe 7-8 septembrie, mai multe hoteluri închid. Mamaia, Eforie, Neptun, Olimp, mai ales. Sunt hotelurile mai mari, cu multe camere, care se pregătesc să închidă, nici nu există destul personal. Există lanțuri hoteliere, cine are 2 sau 3 sau 4 hoteluri își restrâng activitatea într-unul singur. Am văzut și hoteluri din Mamaia, care au anunțat că închid după acest weekend, deci la 1 septembrie închid.
Cristian Bărhălescu, președinte ANAT Sud-Est: Cu siguranță, 2025 a fost un sezon mai slab. În România, în special, datorită tichetelor de vacanțe, care erau un stimulent de vânzare, nu erau o componentă financiară importantă.
Costurile de operare sunt prea mari pentru o cerere care, în extrasezon, tinde spre zero.
Ana Maria Caraiani, manager hotel: Am decis să închidem hotelul, deoarece nu suntem integrați în programul „Litoralul pentru toți”, vor începe și copiii școlile, iar volumul de rezervări este mai scăzut față de verile trecute.
Singurele momente mai animate au fost în august, când, timp de două weekend-uri, gradul de ocupare a urcat chiar și până la 100%.
Corina Martin, președinte patronat RESTO: A fost o vară mai dificilă, cu mai puțini turiști decât în mod obișnuit, pentru că nu mai avem tichetele de vacanță în circulație în România, însă am avut turiști în ultimele săptămâni, așa cum ne așteptam, luna august este cea mai solicitată.
Turiștii au ales alte destinații mai ieftine sau au renunțat la câteva zile din concediu pentru a face economie.
Turistă: De–abia am primit, anul acesta, un voucher de 800 de lei, la care bineînțeles că ne ia impozit 20%. Cu ce mai rămâi, cu 600 de lei?! Și poți să te duci cu 600 într-o vacanță, când biletele sunt de la 4.000 în sus?
Turistă: Stăm mult mai puțin anul acesta, este mai scump față de anii anteriori. Dacă anii anteriori veneam cel puțin 7 zile sau 8 zile, 9… anul acesta stăm doar 5 zile.
reporter: Iulia Stanciu
operator: Cristian Dumitrașcu
Editor : Izabela Zaharia