Forurile care guvernează fotbalul mondial (FIFA) şi asiatic (AFC) au ameninţat federaţia indiană că vor interzice echipei naţionale şi cluburilor sale participarea la orice competiţie dacă nu vor primi noile statute până la 30 octombrie, relatează L’Equipe.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui Federaţiei Indiene de Fotbal (AIFF), Kalyan Chaubey, FIFA şi AFC şi-au exprimat „profunda îngrijorare” faţă de incapacitatea acestuia de a finaliza şi adopta noul text. Noul statut al AIFF face obiectul unei proceduri iniţiate în 2017 la Curtea Supremă din India.
În 2022, Federaţia Indiană a fost suspendată pentru scurt timp pentru trafic de influenţă, după numirea de către Curtea Supremă a unui comitet de administratori însărcinaţi cu conducerea acesteia. Această măsură a fost ridicată câteva zile mai târziu, după decizia AIFF de a organiza alegeri, în urma cărora Kalyan Chaubey a fost ales în fruntea federaţiei.
Ameninţarea FIFA survine în contextul în care ediţia 2025-2026 a principalei competiţii naţionale – Indian Super League (ISL) – a fost amânată din cauza unui conflict financiar între AIFF şi administratorul privat al campionatului. Contractul dintre federaţie şi Football Sports Development Limited, care expiră la 8 decembrie, nu a fost încă reînnoit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].