Andrea Chiș, fostă membră în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a transmis, într-o declarație pentru Digi24.ro, că este nevoie de dialog și de soluții de mijloc pentru a rezolva conflictul dintre magistrați și politicieni, care a dus inclusiv la suspendarea activității mai multor instanțe din țară. Fosta judecătoare a punctat că schimbările legislative prin care a fost modificat statutul magistraților a provocat pensionările masive din sistem.
Digi24.ro a stat de vorbă cu Andrea Chiș, fostă membră a CSM în perioada 2017-2023, pentru a discuta despre protestele în derulare ale magistraților pe tema modificărilor aduse de Guvern în ceea ce privește condițiile de pensionare din sistem.
„Nu putem să rămânem în două extreme, că nu cedăm nimic, nici unii, nici alții. E de mers spre soluții care să îi facă pe oameni să rămână în sistem. Nu e de tăiat dintr-o dată, dar nici de păstrat totul, cum este acum. E de discutat și găsit soluții care costă bani mai puțini și care nu atrag o anatemă asupra profesiei noastre”, a explicat fosta judecătoare Andrea Chiș, acum ieșită la pensie și profesor universitar în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
În opinia fostei judecătoare, pentru a rezolva conflictul dintre Guvern, pe de-o parte, și sistemul judiciar, pe de altă parte, ar fi nevoie de dialog și de soluții de mijloc: tăierile de pensii, de exemplu, să fie însoțite și de modificări în ceea ce privește incompatibilitățile magistraților.
„Este o problemă din start că le numim privilegii, când de fapt sunt niște drepturi care par mai mari decât ale altora. Numai că și obligațiile sunt mai mari, pentru că avem o grămadă de incompatibilități. Medicii au salarii mari și nu au incompatibilitățile noastre, pot să lucreze la stat și la privat. Se pot găsi soluții, să nu trebuiască să compensezi prin bani la pensie sau salarii foarte mari, că judecătorii nu pot face nimic altceva și nici măcar să investească banii în altceva, de exemplu la bursă”, a mai menționat Andrea Chiș.
CITEȘTE ȘI: Augustin Zegrean, despre modificările aduse de coaliție în cazul magistraților: „Pe sistemul mergeți la lucru că vă mai dau 100 de lei”
În același timp, fosta judecătoare a subliniat pentru Digi24.ro că ar trebui mărită perioada în care magistrații care au ieșit la pensie să se poată întoarce în sistem (de la 3 ani, cât este în prezent) și să fie modificată și procedura prin care se poate face acest lucru, care în prezent ține de CSM.
„Să te poți întoarce, dar să nu rămâi la mâna CSM, cum e acum – dacă CSM vrea să organizeze o sesiune de reprimire bine, dacă nu, nu – și nu te primește la fosta ta instanță și te trimite unde vrea. Nu, ar trebui să te poți întoarce la instanța ta, dacă se eliberează un loc acolo, Asta e o soluție să aduci oameni, că poate unii după un an sau șase luni s-au răzgândit”, a mai menționat Andrea Chiș.
CITEȘTE ȘI: O fostă ministră a Justiției critică protestul magistraților: „Românii sunt furioși pentru că dosarele zac, iar corupții scapă”
Fosta membră CSM a mai subliniat că problema exodului magistraților prin pensionare este un efect al modificărilor aduse statutului judecătorilor și procurorilor, din perioada în care PSD era condus de Liviu Dragnea, dar și al modificărilor aduse în anul 2022.
„Deci noi avem acea posibilitate de pensionare din 2005 și foarte puțină lume s-a pensionat. Nimeni nu voia să se pensioneze, pentru că avea sens să fii judecător, era o profesie respectată și aveai un statut care îți garanta independența. Practic, pensionarea vine pe fondul modificărilor legilor justiției, făcute de PSD. Au îngrădit tot mai mult statutul nostru – inclusiv prin instrumentele Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și Inspecția Judiciară – nu mai aveam atâtea garanții de independență, câte aveam înainte. E motivul principal pentru care ieșim la pensie”, a adăugat fosta judecătoare de la Curtea de Apel Cluj.
Editor : M.G.