Primarul din Ploieşti, Mihai Poliţeanu, ales ca independent, susţine că reprezentanţii PNL şi PSD din Consiliul Local blochează toate proiectele pe care el le propune pentru dezvoltarea oraşului. După ce, în ultimele săptămâni, Poliţeanu a organizat mai multe concerte în oraş, la care au participat mii de oameni, acum edilul consideră că politicienii de la PNL şi PSD îl boicotează pentru că organizarea acestor evenimente i-ar putea aduce capital electoral.
Într-un mesaj postat pe Facebook, joi după-amiază, în timpul desfăşurării unei şedinţe a Consiliului Local Ploieşti, primarul Mihai Poliţeanu îi acuză pe consilierii PSD şi PNL că au ”blocat” un proiect care viza realizarea unui parc în zona de sud a oraşului, dar şi că ”au blocat momentan” achiziţia a 20 de tramvaie noi ”prin refuzul de a pune pe ordinea de zi un contract de finanţare ramursabilă şi nerambursabilă (adică şi bani gratis)”.
Edilul consideră că atitudinea consilierilor PSD şi PN este generată de faptul că, de Zilele Oraşului, organizate recent, mii de oameni au ieşit în centrul Ploieştiului pentru a asista la concertele şi la celelalte evenimente organizate de municipalitate.
”PSD & PNL critică prin interpuşi toate încercările de dinamizare a oraşului şi, în acelaşi timp, sabotează proiectele de dezvoltare ale Ploieştiului! Şi ca să ştiţi: motivul real al războiului PSD&PNL cu ploieştenii a început după ce, de Zilele Republicii, aţi ieşit cu zecile de mii în centru. Ei nu au văzut în asta oameni fericiţi, ci potenţiale voturi pentru mine. Asta-i doare. Şi determină un nou conflict cu primarul, pentru că ei preferă să ţină oraşul blocat în subdezvoltare şi în certuri”, scrie Mihai Poliţeanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].