Adrian Năstase îl ironizează pe fostul europarlamentar Vlad Gheorghe și îl numește „păcălici”, după ce acesta a cerut retragerea titlului „de utilitate publică” în cazul fundației fostului premier pentru că a apărut în poză, la Beijing, cu dictatorii lumii, inclusiv Vladimir Putin. „Bănuiesc că va cere, pe același motiv, demiterea președintelui Trump”, a mai plusat Năstase.
ACTUALIZARE: Vlad Gheorghe i-a răspuns pe Facebook fostului premier: „Un oarecare fost pușcăriaș e supi că-i tai banii de la stat”. Mai multe detalii aici.
Știrea inițială. „Un oarecare păcălici a cerut să se retragă statutul de utilitate publică Fundației Europene Titulescu pe motiv că am apărut în aceeași poză cu Putin. Bănuiesc că păcălicul respectiv va cere, pentru același motiv, demiterea președintelui Trump.
PS1: Poate însă s-a gândit că Titulescu, în 1934, a restabilit relațiile diplomatice cu URSS?”, a scris Adrian Năstase, vineri, pe blogul său.
Fostul premier a avut și un atac la adresa Ministrului Apărării. „Nu vreau să-l supăr și mai mult pe ministrul nostru al apărării, dar, la recepția oferită de președintele Xi, am stat la aceeași masă cu șeful statului major al armatei chineze”, a mai transmis Năstase.
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, preşedintele partidului DREPT, a anunțat miercuri pe Facebook că a cerut Guvernului retragerea statutului de „utilitate publică” pentru fundația lui Adrian Năstase. Gheorghe afirmă că a inițiat acest demers după ce fosul premier s-a aflat la Beijing alături de „dictatori acuzați de crime împotriva umanității”.
Citiți și: Prima reacție a lui Adrian Năstase după ce s-a pozat, la Beijing, cu dictatorii lumii
Editor : A.G.