Guvernul sloven a decis, joi, să-i interzică accesul pe teritoriul său preşedintelui demis al Republicii Srpska (RS), entitatea sârbă din Bosnia-Herţegovina, Milorad Dodik, care a sfidat autorităţile federale bosniace prin implicarea în activităţi politice în pofida interdicţiei primite.
„Guvernul a decis în unanimitate să interzică intrarea lui Milorad Dodik în Slovenia”, a declarat vicepremierul Matej Arcon într-o conferinţă de presă, adăugând că nu poate dezvălui motivele unei astfel de măsuri, deoarece este vorba despre informaţii clasificate, relatează AFP preluată de Agerpres.
Comisia Electorală din Bosnia l-a demis pe Dodik în luna august, după ce o instanţă l-a condamnat la un an de închisoare şi i-a interzis să ocupe o funcţie publică timp de şase ani pentru nerespectarea deciziilor Înaltului Reprezentant internaţional în această ţară balcanică.
Dodik, în vârstă de 66 de ani, care conduce Republica Srpska din 2006, a evitat să-şi execute pedeapsa cu închisoarea, plătind o amendă de circa 19.000 de euro, şi a refuzat să renunţe la funcţie.
Citește și: Sârbii bosniaci vor decide prin referendum soarta politică a fostului lor preşedinte
Pedeapsa de un an de închisoare poate fi comutată într-o amendă de aproximativ 52 de euro pentru fiecare zi de închisoare, conform legislaţiei bosniace.
Slovenia, care şi-a declarat în 1991 independenţa faţă de fosta Iugoslavie – din care făcea parte şi Bosnia, a fost prima ţară din acest fost stat care a aderat la Uniunea Europeană şi NATO în 2004.
Potrivit site-ului privat de ştiri N1, care citează surse sub rezerva anonimatului, argumentul principal al guvernului sloven pentru interzicerea intrării lui Dodik în ţară a fost descoperirea unor „transferuri de capital” efectuate de acesta şi de aliaţii săi din entitatea bosniacă către Slovenia.
Slovenia este al cincilea stat din UE care i-a impus lui Dodik o interdicţie de călătorie, după Germania, Austria, Lituania şi Polonia în primăvara acestui an.
Editor : A.P.