Radu Miruță a spus sâmbătă seara, în exclusivitate la Digi24, că decizia de eliminare a plafonării prețurilor la alimente va fi luată în coaliție, în unanimitate, în funcție de „cifrele” prezentate de Ministerul Finanțelor. „Singurele argumente sunt banii în buget și disponibilitatea, capacitatea Ministerului Finanțelor de a închide bugetul cu banii pe care îi adună”, a spus ministrul Economiei.
„Vă spun un singur lucru, care este sfânt, și care ține această coaliție. Deciziile, prin protocol, sunt luate doar cu unanimitate. Dacă USR nu vrea, dacă PSD s-ar opune în coaliție și nu la televizor, nicio decizie luată până acum nu ar fi putut să fie luată. Și reforma în administrație, sperietoare aia cu 45% din oameni vor fi dați afară este un narativ neadevărat, pentru că toate administrațiile publice din țară, sau cele mai multe dintre ele, au o organigramă cu foarte multe posturi libere. Ca să se îndeplinească pragul trebuie să existe șefi. Nu poți să fii șef la un om, trebuie să fii șef la minim 10 oameni”, a spus Radu Miruță la Digi24.
Ce vedeți în coaliție ca decizie luată, să fiți siguri că s-a luat cu unanimitate, adică inclusiv cu votul PSD. Altfel nu se poate, altfel ar pica coaliția.
„La momentul în care s-a compus această coaliție au existat niște discuții și pe marginea acestor aspecte de prețuri plafonate – energie, alimente. Și la fiecare s-a discutat, și decizia rămasă a fost că la momentul în care expiră se face o analiză să vedem care este situația cu banii din buget. Pentru că niște măsuri pe care noi le-am luat acum două luni de zile au început încet-încet să producă efecte. Ele vor merge la viteze de croazieră undeva în a doua parte a anului viitor. Modifici fiscalitatea acum, iar banii încep să se adune în buget cu inerție, durează până când taxele suplimentare încep să se întoarcă la bugetul de stat”, a punctat ministrul Economiei.
Întrebat dacă plafonarea prețurilor la alimente are legătură cu veniturile bugetare, Radu Miruță a spus că „trebuie ca Ministerul de Finanțe să vină cu cifre. După ce vedem aceste cifre, Guvernul poate să decidă dacă mai poate susține sau nu mai poate susține. E o chestie extraordinar de limpede pe care unii și alții încearcă să o speculeze politic. Mă refer la partidele politice, nu la restul oamenilor care privesc.
„Dacă această plafonare se va prelungi sau va fi eliminată, va trebui să fie o decizie în coaliție”
„Singurele argumente sunt banii în buget și disponibilitatea, capacitatea unui minister al finanțelor să închidă bugetul cu banii pe care îi adună. Atâta tot. Dacă există bani, guvernul să fie relaxat cu toate aceste cheltuieli, dacă nu există bani, trebuie să ne uităm care sunt cele mai raționale decizii ca să nu ajungem într-o situație și mai grea. S-a format acest guvern când România era în mijlocul unui lac. Ca să străbați lacul ăsta pentru a ajunge la mal, tot prin apă trebuie să mergi. Nu există o minune pe care guvernul să o obțină apăsând un buton și de a doua zi să rezolve toate aceste probleme. Încercăm să luăm cele mai puțin afectante măsuri pentru populație, dar sigur că sunt măsuri care afectează și oamenii”.
„În mod normal, dacă această plafonare se va prelungi sau va fi eliminată, va trebui să fie o decizie în coaliție. Care până acum nu a fost, din informațiile mele”, a subliniat ministrul.
Citiți și:
VIDEO Un nou scandal în coaliție: Expiră plafonarea la alimentele de bază. Ce decizie a anunțat Guvernul
VIDEO Adrian Cozma (PNL) îi răspunde lui Sorin Grindeanu: Degeaba plafonăm prețuri și limităm concurența, dacă pierdem locuri de muncă
EXCLUSIV. Scoaterea plafonării adaosului la alimentele de bază. Fermierii avertizează că prețurile la raft ar putea crește
Editor : Liviu Cojan