Fostul judecător CCR Augustin Zegrean critică dur Guvernul după ce reforma pensiilor speciale ale magistraților a ajuns pe masa Curții Constituționale. Acesta susține că au existat mai multe încercări ale Executivelor trecute de a adopta o lege în acest sens, iar toate au picat la Curtea Constituțională. Mai mult decât atât, Augustin Zegrean afirmă faptul că guvernul Bolojan ar fi putut umbla „cu tact” prin proiect astfel încât această să devină lege.
„Nu știu ce va hotărî CCR, dar pot să vă zic ceva despre ziua de miercuri. Constituția României spune că deciziile Curții sunt general obligatorii de la data intrării în Monitorul Oficial. Sunt obligați și pentru judecătorii Curții în privința pensiilor magistraților. Mai sunt trei decizii din anii din urmă în care se încerca același lucru și toate au picat la Curte. E decizia Curții când Curtea a decis că o formă a legii este declarată neconstituțională nu mai poate fi adusă într-un alt proiect de lege”, a declarat Augustin Zegrean la Digi24.
Întrebat dacă s-ar fi putut umbla prin proiectul de lege astfel încât acesta să treacă testul CCR, fostul judecător a explicat că ar fi fost nevoie de „tact”.
„Se poate umbla, dar cu tact. În ultimii cinci ani de trei ori s-a schimbat statutul judecătorilor. E greu și pentru ei să meargă la serviciu și să se gândească că de mâine nu va mai fi, că se taie pensia sau se modifică vârsta de pensionare. Era cazul se să încheie această poveste”.
Fostul judecător CCR a venit cu critici la adresa Guvernului și susține că acesta nu a discutat cu magistrații: „Nici n-a discutat cu ei, nu s-a discutat cu magistrații. În România cele trei funcții ale statului sunt exercitate de Parlament, de Guvern și de justiție. Cele trei puteri sunt egale. Nu sunt unii mai puternici, normal ar fi fost ca instituțiile să colaboreze. Normal a fost ca cine a propus legea să discute cu cei cărora li se adresează. În Franța durează 2-3 ani până se aprobă o lege”, a explicat fostul judecător CCR.
De asemenea, fostul judecător vede amenințarea premierului cu demisia în cazul în care legea pică drept o amenințare la adresa Curții Constituționale.
„N-are legătură una cu alta. Nu de aia pleacă guvernele în România. N-a fost situație în care în urma deciziei CCR să pice Guvernul. Este problema lor, dar nu e problema CCR. Mai degrabă sună ca o amenințare la adresa Curții, dacă nu trece legea, eu plec”, a declarat acesta.
Declarațiile fostului judecător CCR vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a amenințat că va demisiona „dacă nu poate face lucrurile care trebuie făcute pentru a trece ţara prin această perioadă dificilă”.
„Dacă doar stai pe o funcţie şi lucrurile pe care ştii că trebuie făcute pentru a trece ţara prin aceste perioade dificile nu le poţi face, nu se justifică să stai pe acest post, dar asta nu e o problemă de ameninţare sau de termen ultimativ, e pur şi simplu de o constatare de bun simţ”, declara premierul.
Întrebat însă dacă foloseşte ameninţarea cu demisia ca factor de presiune în coaliţie, că nu a făcut niciodată acest lucru.
„Nu folosesc demisia ca formă de presiune, nu am făcut-o niciodată. Dar, în momentul în care ocupi o funcţie publică şi ştii ce trebuie făcut, ştii şi care este planul pe care trebuie să îl duci la capăt, pe baza căruia ai acceptat funcţia, este o dovadă de responsabilitate să insişti să se facă lucrurile aşa cum trebuie. Altfel, dacă doar mimăm ca în alte perioade, nu facem decât să ne întoarcem la dificultăţi”, mai spunea premierul.
Curtea Constituţională va dezbate, în 24 septembrie, legea privind pensiile magistraţilor, alături de celelalte legi din pachetul doi de măsuri pentru reducerea deficitului adoptat de Guvern.
Citește și: Fritz crede că Guvernul Bolojan ar trebui să plece, dacă legea pensiilor magistraților pică la CCR: „E greu de continuat așa”
Editor : Andreea Rubica