Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a reacţionat marţi, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că există o legătură între autism şi consumul de paracetamol în sarcină, el precizând că a solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului un punct de vedere avizat, cu studiile recente în vigoare.
„Am văzut declaraţia domnului preşedinte, sigur că nu mă pronunţ asupra declaraţiei dânsului. Am solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului un punct de vedere avizat, cu studiile recente în vigoare şi sigur că voi face o declaraţie şi un răspuns ferm pentru această situaţie. Acum nu am un răspuns clar”, a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Rogobete a precizat că ”rezultatele ştiinţifice şi studiile de specialitate pot demonstra dacă există sau nu există o legătură între paracetamol şi o serie de reacţii adverse”. ”După cum bine cunoaştem, toate medicamentele au şi reacţii adverse, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, dar este nevoie de studii ştiinţifice suplimentare pentru a putea arăta, dovedi acest lucru”, a menţionat Rogobete.
Alexandru Rogobete a precizat că nu ştie dacă afirmaţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, sunt fără dovezi sau nu.
”Din acest motiv, am solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului să facă o evidenţă cu cele mai recente studii în domeniu. Dacă există studii care demonstrează acest lucru şi aceste studii nu mai recomandă consumul de paracetamol, cel mai probabil că şi producătorul îl va retrage de pe piaţă, nu va trebui să luăm noi o decizie din acest punct de vedere. Aşteptăm analiza ANM şi apoi putem discuta în cunoştinţă de cauză”, a ţinut să menţioneze ministrul Sănătăţii.
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni că Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente va informa medicii că utilizarea Tylenolului în timpul sarcinii poate fi asociată cu un „risc foarte crescut de autism”, în ciuda deceniilor de dovezi care arată că este sigur, relatează CNN.
El a pledat pentru întreruperea vaccinărilor copiilor şi chiar pentru amânarea vaccinului împotriva hepatitei B pentru nou-născuţi – o strategie de sănătate publică care a dus infecţia la copii la un pas de eradicare – până la vârsta de 12 ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].