Procurorul general al României, Alex Florența, a vorbit la Digi24 despre dosarul europarlamentarei Diana Șoșoacă, acuzată de propagandă legionară, cultul criminalilor de război și alte infracțiuni cu violență. Șefa SOS România nu a mers marți la Parchet, unde a fost citată, motivând că era la Bruxelles. Ea a acuzat apoi procurorii că i-au făcut un dosar politic.
Florența a spus că, dacă Șoșoacă nu se prezintă la Parchet, „există și alte proceduri”.
„Într-o primă fază, aceasta este procedura cea mai la îndemână, e procedura firească prevăzută de Codul de procedură, în sensul emiterii unei citații către persoana suspectă pentru a se prezenta la audieri împreună cu un avocat și a-și prezenta punctul de vedere. Ulterior, dacă nu se prezintă – în acest caz, persoana citată de către noi a prezentat un argument pentru neprezența sa de astăzi, în sensul că se află la Bruxelles și a solicitat amânarea la o altă dată – acest lucru nu ne împiedică, în schimb, în derularea celorlalte proceduri necesare, în speță ridicarea imunității parlamentare, astăzi Parchetul General înaintând prin Ministerul Justiției o solicitare către președinta Parlamentului European, urmând și acolo o procedură internă în care să se dezbată această propunere a noastră”, a spus Florența. „Eu cred că pe baza elementelor de probă pe care noi le-am transmis, odată cu cererea noastră, cererea noastră să fie soluționată pozitiv”, a adăugat el.
Florența a spus că va continua cercetarea în acest dosar, iar Șoșoacă „poate dobândi o altă calitate”. „Totodată, ne permite să dispunem și orice alte măsuri necesare în cauză, care sunt condiționate în acest moment, dată fiind calitatea de europarlamentar, de această ridicare a imunității”, adăugat el.
Procurorul general a fost întrebat și despre declarațiile făcute de Diana Șoșoacă după citarea la Parchet.
„Mi se pare o simplă declarație. Nu mi s-a părut niciodată persoana în cauză o persoană chiar intimidată și cu atât mai puțin de acțiunile Parchetului, n-are de ce să fie intimidată. Este o procedură judiciară firească, normală, atâta timp cât organele de urmărire penală constată săvârșirea unor infracțiuni, să facă într-adevăr ceea ce e de făcut, respectiv să instrumenteze acele dosare și, dacă se ajunge ca, în cazul de față, la un probatoriu suficient, să aducă o acuzație oficială persoanei în cauză. Desigur, ca orice altă persoană suspectată de săvârșirea unei infracțiuni, are dreptul să se apere, să-și prezinte probe în apărare și să-și explice punctul de vedere”, a mai spus Florența.
Diana Șoșoacă a fost citată marți, în calitate de suspect, la Parchetul General, într-un dosar în care sunt vizate 11 infracțiuni. Șefa S.O.S este acuzată de propagandă legionară, cultul criminalilor de război și alte infracțiuni cu violență. Procurorii i-au transmis că dacă nu se prezintă există posibilitatea să fie adusă cu mandat. Parchetul General a cerut ridicarea imunității europarlamentarei.
Potrivit citaţiei, Diana Şoşoacă este acuzată de lipsire de libertate în mod ilegal (4 infracţiuni); promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (4 infracţiuni); negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia (prev. de art 6 alin.1 din OUG nr. 31 din 2002) şi ultraj.
Procurorii i-au atras atenţia acesteia că, dacă nu se prezintă la audieri, ar putea fi adusă cu mandat.
În replică, Șoșoacă le-a transmis procurorilor că nu a putut fi prezentă astăzi la ora 12.00, la Parchetul General, deoarece se află la Bruxelles, iar avocatul ei nu este în țară.
O încercare jalnică de a mă intimida și reduce la tăcere! Am transmis în scris procurorilor că nu pot fi prezentă azi la ora 12:00, deoarece mă aflu la Bruxelles, la Parlamentul European, unde reprezint România în cele mai înalte foruri politice și diplomatice. În plus, avocatul meu se află în afara țării. Dreptul meu la apărare este sfânt și nu poate fi călcat în picioare după bunul plac al unor procurori!
În loc să respecte Constituția și legile acestei țări, se aruncă pe piață amenințarea unui mandat de aducere, o măsură abuzivă, ilegală și scandaloasă, menită să dea bine la televizor și să justifice execuțiile publice comandate politic”, a spus Șoșoacă, într-un comunicat de presă.
Aceasta le-a transmis public procurorilor „și celor care trag sforile din umbră: nu veți reuși!”
„Nu puteți să mă opriți nici prin dosare fabricate, nici prin amenințări, nici prin hărțuire! România și Europa trebuie să afle cât de departe merge mafia politică și instituțională din țara noastră! S.O.S. România va denunța aceste abuzuri peste tot, în țară și în afara țării, iar adevărul va ieși la lumină”, a conchis eurodeputata.
Editor : M.B.