Reforma vizelor H-1B anunţată de administraţia Trump, care prevede creşterea taxei de aplicare la 100.000 de dolari, a redeschis competiţia globală pentru atragerea profesioniştilor de top. În timp ce SUA încearcă să limiteze accesul la piaţa muncii pentru străini, experţi şi investitori subliniază că Europa ar putea transforma situaţia într-o oportunitate, mizând pe calitatea vieţii şi echilibrul dintre muncă şi viaţa personală, transmite CNBC.
Paul Achleitner, fost preşedinte al consiliului de supraveghere Deutsche Bank, a afirmat că ”viaţa de calitate din Europa, de la sistemele sociale la sănătate şi educaţie, este un factor competitiv foarte important”.
În plus, tendinţele recente arată că echilibrul muncă–viaţă a depăşit salariul ca prioritate principală pentru angajaţi la nivel global, potrivit unui raport Randstad.
În acelaşi timp, lideri din ecosistemul startupurilor europene consideră situaţia ”o oportunitate unică” de a atrage mai multe talente internaţionale şi de a întări cercetarea şi dezvoltarea în domenii de vârf precum inteligenţa artificială.
Totuşi, unii analişti avertizează că Europa, inclusiv Marea Britanie, ar putea rata şansa, în condiţiile în care alte centre, precum Dubai sau Milano, oferă stimulente fiscale şi un mediu mai prietenos pentru antreprenori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].