Curtea Constituţională a României se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate nouă sesizări care vizează legile din al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), SOS România şi Partidul Oamenilor Tineri (POT) au depus opt dintre contestaţii, acuzând lipsa dezbaterii parlamentare şi afectarea stării economice a românilor. „Puterea executivă a confiscat rolul Parlamentului şi a călcat în picioare principiile fundamentale ale statului de drept”, a transmis AUR. Cea de-a noua sesizare a fost depusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vizează legea prin care sunt modificate condiţiile de pensionare pentru magistraţi. Potrivit unor surse Digi24, decizia CCR privind pensiile din sistemul de justiție va fi amânată.
Curtea Constituţională a României se reuneşte în şedinţă, miercuri, de la ora 10.00, având pe ordinea de zi mai multe dosare care vizează legile din al doilea pachet de măsuri pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.
În total, este vorba despre nouă dosare, majoritatea constestaţiilor fiind depuse de către AUR, SOS România şi POT.
Acestea vizează:
- Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
- Legea privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome;
- Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
- Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.
„Analiza proiectelor adoptate prin această procedură abuzivă (asumarea răspunderii – n.r.) arată un tablou alarmant: încălcări constituţionale de o gravitate excepţională, un atac sistematic asupra separaţiei puterilor în stat şi o tentativă deliberată de concentrare a puterii legislative în mâinile Guvernului”, a transmis AUR, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, „invocarea «urgenţei» pentru justificarea procedurii excepţionale reprezintă o minciună instituţională”.
„Probleme precum deficitul bugetar excesiv sau criza din sănătate nu au apărut peste noapte. Ele datează de ani de zile, timp în care guvernele succesive au refuzat să acţioneze pe cale democratică. Crearea artificială a urgenţei şi folosirea ei ca pretext pentru a ocoli Parlamentul reprezintă o fraudă constituţională şi o sfidare a principiului bunei-credinţe”, se mai arată în comunicatul citat.
Formaţiunea speră ca „judecătorii Curţii Constituţionale să respingă în integralitate aceste proiecte şi să transmită un semnal ferm că democraţia românească nu poate fi desfiinţată prin artificii legislative”.
„România nu poate fi împinsă spre autoritarism de un guvern care confundă responsabilitatea cu abuzul de putere”, a mai transmis AUR.
Formaţiunea a depus şi patru moţiuni de cenzură după asumarea răspunderii în Parlament pentru cinci pachete de măsuri, însă acestea nu au trecut de votul parlamentarilor.
Sesizarea depusă de ICCJ
Potrivit surselor Digi 24, Curtea Constituțională nu se va pronunța, în ședința de astăzi, pe sesizarea ÎCCJ în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.
Conform surselor citate, judecătorii CCR vor amâna pentru două săptămâni pronunțarea pe proiectul privind pensiile magistraților, deoarece au nevoie de mai mult timp pentru studierea dosarului, fiind unul „complex” și „greu”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, în 4 septembrie, să sesizeze CCR cu privire la legea care modifică regimul pensiilor, decizia fiind luată cu unanimitate.
„Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, arăta ICCJ, într-un comunicat de presă.
Instanţa supremă consideră că legea care modifică pensiile judecătorilor şi procurorilor „încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept”.
”Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă”, se arăta în documentul citat.
Judecătorii Curţii supreme consideră, de asemenea, că „statutul constituţional al judecătorului, al magistraturii în general, nu este un privilegiu, ci o garanţie esenţială a statului de drept, a democraţiei, care nu poate fi desconsiderat”.
Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru legea care schimbă condiţiile de pensionare în cazul magistraţilor, una dintre cele cinci legi adoptate prin aceastră procedură.
Legea prevede că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.