Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene „Henri Coandă” au întocmit un dosar penal în cazul dronei civile de mici dimensiuni care a fost semnalată de echipajul unui avion în spaţiul aerian din apropierea pistei.
Cercetările se fac pentru săvârşirea infracţiunii de „Operarea unei aeronave într-o zonă interzisă, instituită şi publicată conform reglementărilor specifice” prevăzută de Codul Aerian, a informat, luni, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit unui comunicat al IGPR, în cadrul cercetărilor se colaborează cu autorităţile cu atribuţii în domeniu pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi identificarea operatorului dronei, scrie Agerpres.
Echipajul unei aeronave a semnalat duminică, în timpul apropierii pentru aterizare pe pista 08R a Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, prezenţa unei drone civile de mici dimensiuni în spaţiul aerian din apropierea pistei, a anunţat, duminică, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Aeronava a aterizat în siguranţă, iar incidentul a fost raportat imediat autorităţilor competente.
„Conform procedurii de colaborare dintre ROMATSA şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, ca măsură preventivă imediată, au fost suspendate temporar aterizările, iar aeronavele aflate în zonă au fost dirijate către puncte de aşteptare. Ulterior, după evaluarea situaţiei, operaţiunile de aterizare au fost reluate pe cealaltă pistă a aeroportului, fără incidente”, se arată în comunicatul CNAB.
Autorităţile reamintesc că operarea dronelor este strict interzisă în zona şi în apropierea aeroporturilor civile şi militare. Utilizarea neautorizată a acestora poate periclita grav siguranţa zborurilor şi constituie faptă penală.
Editor : C.S.