Urmează cele mai importante alegeri parlamentare din istoria Republicii Moldova. Oamenii sunt chemați la urne pentru a alege între Uniunea Europeană și supunerea față de Kremlin.
Moscova și-a intensificat într-un mod fără precedent acțiunile de sabotare a direcției pro-europene a Republicii Moldova. Războiul hibrid și coruperea alegătorilor au ajuns la noi culmi. Totul pentru ca Putin să pună mâna pe puterea politică de la Chișinău.
Preluarea Republicii Moldova pare că a devenit un obiectiv strategic pentru Rusia și Vladimir Putin.
Departamente întregi din birourile de propagandă ale Moscovei lucrează asiduu la decredibilizarea Maiei Sandu și a Uniunii Europene.
Analizele au arătat în repetate rânduri cum fermele de boți lucrează intens pentru a duce partidele fidele Kremlinului la putere în Chișinău.
În spatele operațiunii uriașe ar sta dorința Rusiei de a folosi Republica Moldova ca pe un cap de pod în lupta cu Uniunea Europeană și NATO.
Mai mult decât atât, ucrainenii avertizează că odată instalați la putere, pro-rușii vor folosi Republica Moldova ca pe o posibilă platformă de a deschide un nou front în Ucraina. Trupele Rusiei, de altfel, staționează în zona separatistă Transnistria încă din 1922.
Rusia a încercat, de altfel, să facă din Republica Moldova cea mai avansată bază militară controlată de către Kremlin din Europa de Est încă din 2003. Atunci, trimisul lui Putin a încercat să-l forțeze pe președintele loial Moscovei de la acea vreme, Vladimir Voronin, să semneze Memorandumul Kozak, care prevedea federalizarea Republicii Moldova.
Odată cu declanșarea războiului din Ucraina, Putin a renunțat definitiv la aparentele forme de diplomație pe care le practica înainte de conflict și a pus tunurile pe democrațiile europene. Alegerile anulate din România sunt o dovadă directă în acest sens.
Sumele uriașe vărsate de Moscova în precampania și campania pentru parlamentare demonstrează dorința uriașă a rușilor de a pune din nou mâna pe Republica Moldova.
Întrebarea firească ar fi, de ce Moscova depune atât de mult efor pentru aceste alegeri, dacă la Chișinău este un președinte care are singurul obiectiv aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?
Răspunsul este dat chiar de către Constituția Republicii Moldova.
În momentul obținerii independenței, politicienii de la Chișinău s-au inspirat extrem de mult din Constituția din România.
Astfel, puterea este împărțită la Chișinău aproape ca la București.
În istoria sa, Republica Moldova a avut, până acum, un singur moment în care președintele a putut să-și exercite în totalitate atribuțiile și să-și implementeze programul electoral. Acela a fost momentul în care Parlamentul de la Chișinău era controlat cu majoritate absolută de partidul fostului general sovietic, Vladimir Voronin.
Voronin a fost votat de două ori de către parlament pentru funcția de președinte al Republicii Moldova.
Modificările Constituției Republici Moldova
În decembrie 1991, la câteva luni după ce Republica Moldova a devenit stat independent, cetăţenii moldoveni au participat la primul exerciţiu democratic din istoria ţării – şi-au ales direct preşedintele. Singurul candidat propus a fost Mircea Snegur, care din septembrie 1990 deţinuse funcţia de preşedinte al fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti.
La scrutinul de atunci au participat şi cei mai mulţi alegători – 83 la sută sau aproape 2 milioane de cetăţeni cu drept de vot. Ziarul „Izvestia” de la Moscova scria în ediţia din 10 decembrie 1991 că „deşi (Snegur) nu a avut contracandidaţi, alegerile pot fi considerate o victorie zdrobitoare”. Odată cu alegerea lui Mircea Snegur a fost modificat şi regimul politic al ţării, Republica Moldova devenind republică semi-prezidențială.
În ajunul următorului scrutin prezidențial, în anul 1996, Mircea Snegur se confrunta cu un deficit de încredere din partea cetăţenilor. Rivalul său era preşedintele Parlamentului de atunci, Petru Lucinschi. Deşi era cotat cu mai puţine şanse, Petru Lucinschi a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin, din 1 decembrie, devansându-l pe Mircea Snegur cu peste 7%.
Alegerile din 1996 au fost ultimele, cel puţin pentru o perioadă de două decenii, la care alegătorii moldoveni şi-au ales direct preşedintele. Şi asta pentru că urmare a reformei constituţionale din 2000, iniţiată de Partidul Comuniştilor şi susţinută de democraţi, Republica Moldova a trecut de la regimul politic semi-prezidenţial cu alegerea şefului statului de către popor la unul parlamentar cu alegerea preşedintelui de către Parlament.
Subiectul alegerii şefului statului a revenit în atenţia publicului în martie 2016, când Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale amendamentele din anul 2000 privind modalitatea de alegere a preşedintelui, revenindu-se astfel la alegerea şefului statului de către popor.
Adevărata putere a președintelui din Republica Moldova
Președintele Republicii Moldova, în calitatea sa de șef al statului, reprezintă statul și este garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării, după cum prevede Constituția.
Printre atribuțiile președintelui se numără: convocarea Parlamentului, dreptul la inițiativă legislativă, mesaje Parlamentului, promulgarea legilor sau dizolvarea Parlamentului.
Constituția este la fel de clară și în ceea ce privește modul în care președintele își poate pierde puterea.
„În cazul comiterii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcție de Parlament, cu votul a două treimi din deputați. Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați și se aduce, neîntîrziat, la cunoștința Președintelui Republicii Moldova. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută. Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președintelui”, se arată în Legea Supremă.
În ceea ce privește vacanța funcției, Constituția spune: „Vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces. Cererea de demisie a Președintelui Republicii Moldova este prezentată Parlamentului, care se pronunță asupra ei.
Imposibilitatea exercitării atribuțiilor mai mult de 60 de zile de către șeful statului este confirmată de Curtea Constituțională în termen de 30 de zile de la sesizare. În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Președinte.”
Astfel, putem constata că chiar dacă președintele este ales direct de către popor, puterile acestuia sunt mai mult decât limitate, iar Parlamentul l-ar putea destitui extrem de ușor dacă formațiunile care inițiază procedurile dețin majoritatea absolută în Legislativ.
Precedente
După cum arătam mai sus,conform Legii Supreme, președintele Republicii Moldova poate fi suspendat printr-o solicitare a o treime din deputații Parlamentului. Aceasta este expediată Curții Constituționale, iar Curtea decide dacă există sau nu temei pentru suspendare. Dacă răspunsul Curții este afirmativ, atunci președintele este suspendat cu 67 de voturi ale deputaților și este organizat un referendum pentru demiterea sau menținerea președintelui în funcție.
Astfel, Republica Moldova a fost martoră la o situație de-a dreptul hilară.
În perioada 2017-2018, fostul președinte pro-rus, Igor Dodon, a fost suspendat „temporar” de cel puțin patru ori pentru că nu dorea să semneze unele decrete dorite de Parlament.
Prima dată, Igor Dodon a fost suspendat din funcție în octombrie 2017, atunci când a fost învestit ministrul Apărării, Eugen Sturza. Ulterior, în ianuarie 2018, Dodon a fost suspendat a doua oară pe motiv că a refuzat să confirme 7 miniștri noi desemnați de Plahotniuc. A treia oară, Dodon a fost suspendat pentru că a refuzat să promulge legea anti-propagandă, care restricționează retransmiterea pe teritoriul Moldovei a programelor informative ale posturilor TV din Rusia.
Suspendarea dura doar câteva momente, până când președintele Parlamentului semna decretele de care avea nevoie fostul oligarh, Vladimir Plahotniuc.
Pro-rușii și-au construit discursul pe marginea acuzațiilor de „trădare de țară” adresate Maiei Sandu. Acesta ar putea fi doar unul dintre motive pentru care să inițieze procedurile de suspendare.
Editor : A.R.
