O familie de patru persoane a fost ucisă într-un atac rusesc cu dronă în regiunea Sumî din nordul Ucrainei, a anunţat marţi dimineaţă şeful administraţiei militare regionale, Oleg Grigorov, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„În această seară, inamicul a vizat cu o dronă de atac o clădire rezidenţială din satul Cerneşcina din comuna Krasnopilia”, a scris el pe Telegram.
„În această casă locuia un cuplu cu doi copii mici. Din păcate, nimeni nu a reuşit să scape”, a adăugat oficialul.
„Echipele de salvare au extras cadavrele a patru persoane care au murit sub dărâmături – părinţii şi fiii lor, în vârstă de 6 şi 4 ani”, a spus el.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac masiv cu sute de drone şi rachete ruseşti împotriva Ucrainei a făcut cel puţin patru morţi la Kiev, inclusiv o fetiţă de 12 ani, şi zeci de răniţi în toată ţara.
Rusia a lansat o ofensivă în regiunea Sumî după ce şi-a încheiat în aprilie operaţiunea de respingere a forţelor ucrainene din regiunea rusă Kursk, din care acestea ocupau o mică parte din vara anului 2024.
Cele mai multe lupte au loc însă în estul ţării, unde armata rusă, care a lansat o ofensivă majoră împotriva Ucrainei în 2022, şi-a accelerat avansul în ultimele luni împotriva unui inamic cu forţe mai puţin numeroase şi slab echipate.
Forţele Kremlinului ocupă în total aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.
După trei ani şi jumătate de invazie condusă de Rusia, eforturile diplomatice ale preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt luptelor sunt într-un punct mort.
Editor : C.L.B.