Cu decenii înainte ca Stephen Colbert și Jimmy Kimmel să fie concediați pe fondul schimbărilor politice din Statele Unite, în Rusia a existat un spectacol de satiră politică care i-a ridiculizat pe liderii țării cu un efect atât de devastator încât doi președinți au încercat să-l închidă, scrie The Christian Science Monitor.
Și, la fel ca ceea ce se întâmplă în SUA, controversa rusească privind spectacolul satiric de păpuși „Kukli” nu a fost pur și simplu o chestiune de gusturi diferite. Dedesubt se afla o luptă mai amplă privind controlul politic și societal pe care un lider nou ales încerca să-l smulgă de la puterile media ale țării.
Paralelele sunt inexacte – SUA de astăzi nu reprezintă Rusia post-sovietică timpurie, iar toți actorii sunt foarte diferiți. Însă experiența „Kukli” în Rusia lui Vladimir Putin ar putea ajuta la clarificarea a ceea ce se întâmplă acum între administrația Trump și companiile media americane.
Păpuși populare
Satira politică este o afacere precară, care depinde în mare măsură de sprijinul public și de instituții democratice sănătoase pentru supraviețuirea sa. Ambele condiții lipseau în Rusia imediat post-sovietică.
Însă, în contextul agitat al vremii, o formă de libertate brută a presei a putut prospera în timp ce imperii media concurente, deținute de oligarhi puternici din punct de vedere politic, se luptau între ele pe câmpul de luptă informațional al Rusiei. Și, de foarte multe ori, acest lucru a oferit publicului o perspectivă fără precedent asupra modului în care era făcut „cârnatul” puterii politice.
Când Vladimir Putin a sosit la Kremlin ca președinte în 2000, s-a descris ca fiind antidotul haosului care domnise o mare parte din ultimul deceniu și, cu aprobarea multora, a început să pună lucrurile în ordine.
Un simbol cheie al anilor turbulenți 1990, „Kukli” a fost o emisiune de weekend extrem de populară, difuzată pe rețeaua NTV deținută de oligarhul Vladimir Gusinski. În ea, marionete din latex, concepute să arate ca membri ai elitei politice de top – inclusiv lideri occidentali – au jucat aventuri de obicei ireverențioase, adesea obscene, întotdeauna extrem de distractive și uneori profetice. Având ca model emisiunile britanice și franceze cu același gen de succes, „Kukli” a apărut pentru prima dată în 1994 și și-a găsit rapid locul ca o satiră politică mușcătoare.
A continuat să difuzeze episoade care au lăsat publicul rus fără suflare de neîncredere, inclusiv unul în care președintele Boris Elțin și prim-ministrul său posomorât, Viktor Cernomîrdin, erau niște vagabonzi bețivi care trăiau printre grămezi de gunoaie. Altele au descris războiul din Cecenia ca pe un joc de șarade, i-au prezentat pe politicieni de rang înalt ca invitați ai unui talk-show în stilul Dr. Ruth și, în general, au batjocorit clasa politică criminalizată a Rusiei. A fost un mare succes, dar nu și la Kremlin.
„Cât timp Elțin a fost președinte, a îndurat”, spune Mihail Fedotov, care a fost ministru al presei și informațiilor la începutul anilor 1990. „A fost dificil pentru el, dar s-a abținut.”
Cu toate acestea, procurorul interimar al lui Elțin a intentat un proces de defăimare împotriva emisiunii în 1995, susținând că aceasta a înjosit demnitatea liderilor politici, inclusiv a lui Elțin. În atmosfera acelor vremuri, în care autoritățile politice erau slabe și nepopulare, iar oligarhi puternici controlau economia, cazul s-a prăbușit rapid.
„Au existat câteva încercări de a pune presiune pe emisiune în acei ani”, spune Evgheni Kiselev, fostă gazdă a principalului program de știri al NTV și director general al postului, care acum trăiește în exil.
„Oamenii au râs de asta. Era un spectacol de păpuși, așa că pe cine aveau de gând să aresteze? Colegii noștri ne-au susținut în acele zile, așa cum Jimmy Kimmel pare să primească sprijin în necazurile sale chiar acum.”
Cernomîrdin, prim-ministrul care a suportat adesea greul satirei emisiunii, a spart gheața invitându-și marioneta în biroul său și, împreună, s-au prezentat presei. A devenit ceea ce astăzi s-ar numi un moment viral.
„În scurt timp, majoritatea politicienilor au înțeles că aveau nevoie de o marionetă”, spune Kiselev. „Dacă aveai una, erai cineva.”
Anii 1990 au fost o perioadă de „libertate absolută a presei”, spune Andrei Kolesnikov, expert politic independent. „Am avut cea mai interesantă și inteligentă televiziune din toate timpurile. Dar libertatea a fost subminată de baza economică slabă a mass-media și de utilizarea acesteia de către proprietarii oligarhi în propriile scopuri politice.”
Înăbușirea criticilor din mass-media
Atmosfera s-a schimbat la scurt timp după ce Elțin a demisionat și l-a numit pe Putin președinte interimar. La începutul anului 2000, „Kukli” a difuzat o emisiune îndrăzneață bazată pe un vechi basm german întunecat, „Micul Zaches”, care îl prezenta pe Elțin prezentând un bebeluș-monstru – prima marionetă a lui Putin din emisiune – care este grotescă în realitate, dar apare în mod magic frumoasă în fața tuturor. Un episod ulterior l-a prezentat pe un Putin îmbătrânit, încă în funcție 20 de ani mai târziu, ordonând poliției să percheziționeze birourile NTV.
Câteva raiduri ale poliției au avut loc mult mai devreme, iar Gusinski, proprietarul NTV, a fost arestat pentru scurt timp. Însă principalele metode din epoca Putin pentru limitarea presei neascultătoare s-au dovedit a fi actele de justiție și preluările de corporații.
Kiselev spune că Kremlinul a abordat NTV cu o ofertă de a reduce presiunea asupra postului de televiziune dacă NTV reducea, la rândul său, temperatura criticilor sale politice, evita difuzarea de materiale despre presupusa corupție a Kremlinului și dacă emisiunea „Kukli” nu mai afișa niciodată o marionetă a lui Putin. „Oricine altcineva era în regulă”, spune el, „dar niciun Putin”.
NTV nu a acceptat compromisul, spune Kiselev. În decurs de doi ani, rețeaua a fost preluată de corporația de gaze de stat Gazprom, care a eliminat treptat conținutul său critic. La un an după preluare, „Kukli” a dispărut de pe ecranele televiziunii rusești. A rezistat opt ani și a difuzat 363 de episoade.
Represiunea din epoca Putin asupra spectrului mai larg al mass-mediei independente, inclusiv ziare, radio și publicații online, a durat mult mai mulți ani, dar a folosit metode similare.
Agenția de știri rusă Meduza, acum în exil, povestește cum echivalentul rus al lui Colbert și Kimmel, gazda emisiunii de televiziune de stat Ivan Urgant, a rezistat până în 2022, când a fost suspendat pentru că a criticat războiul din Ucraina.
În timpul unei vizite în Rusia, acum opt ani, Colbert a apărut în emisiunea lui Urgant și l-a întrebat pe omologul său rus cum a reușit să se descurce în mijlocul unor controale de stat din ce în ce mai dure.
Kiselev spune că nu este neapărat pesimist în ceea ce privește evoluția lucrurilor în SUA. Instituțiile democratice sunt mai înrădăcinate decât au fost vreodată în Rusia post-sovietică, libertatea de exprimare este o tradiție puternică, iar opinia publică are mai multă influență, spune el.
„Toți cei implicați în războiul pentru NTV am calculat greșit”, afirmă el. „Am crezut că opinia publică și sprijinul guvernelor occidentale vor face diferența. Dar mulți oameni au închis ochii sau au acceptat argumentul că [preluarea NTV] nu avea nicio legătură cu politica, că totul era doar o dispută comercială.”
Editor : Ș.R.
