Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică, în luna septembrie, un proiect de ordin care stabileşte cuantumurile burselor pentru anul universitar 2025-2026. Conform documentului, studenţii doctoranzi vor primi o bursă lunară de 3.700 de lei, în timp ce masteranzii înscrişi la programele didactice vor beneficia de 2.165 de lei pe lună. Proiectul vizează studenţii înmatriculaţi la programe finanţate de la bugetul de stat, la forma de învăţământ cu frecvenţă.
Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice au putut fi trimise până în data de 26 septembrie 2025. Ulterior, după analizarea propunerilor primite și eventualele modificări, ordinul va fi emis oficial și va intra în vigoare pentru anul universitar 2025-2026.
Cuantumul burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare în anul 2025 – 2026
Ordin privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învăț, în anul universitar 2025-2026:
Se aprobă cuantumul bursei de doctorat acordată studenților-doctoranzi înmatriculați la programele de studii universitare de doctorat, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, indiferent de anul de studii, în valoare de 3700 lei.
Se aprobă cuantumul bursei de studiu acordată de la bugetul de stat studenților înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat la programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic în valoare de 2.165 lei, egal cu salariului minim net pe economie.
Se aprobă cuantumul minim al bursei sociale care acoperă cheltuielile minime de masă și cazare, propus de Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior, în valoare de 925 de lei.
Busele se acordă doar în timpul cursurilor
Ordinul OMEC 4.957/2025 prevede faptul că bursele se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice, prin care se înțelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, sesiune de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.
Acordarea burselor încetează la data pierderii calității de student sau a neîndeplinirii criteriilor de promovabilitate, după caz, în conformitate cu regulamentele de organizare și funcționare ale instituțiilor de învățământ superior.
Tipuri de burse școlare în anul educațional 2025-2026
Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, beneficiază și în anul școlar 2025-2026, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, de următoarele tipuri de burse:
- bursă de merit, pentru elevii de nivel gimnazial, liceal și profesional;
- bursă socială, pentru elevii de nivel primar, gimnazial, liceal și profesional (la care se adaugă și bursele pentru mame minore);
- bursă tehnologică, pentru elevii din învăţământul profesional.
Cuantumul burselor în anul şcolar 2025-2026
Pentru anul şcolar 2025-2026, cuantumul burselor este:
- pentru bursa de merit: 450 lei/lună;
- pentru bursa social: 300 lei/lună;
- pentru bursa tehnologică: 300 lei/lună.
Mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei, pe perioada desfășurării activităților didactice, cu condiția frecventării orelor de curs.
Când primesc elevii bursele în anul școlar 2025-2026
ISJ/ISMB transmit la Ministerul Educaţiei și Cercetării, Direcţia Generală Economică, până la data de 25 octombrie, sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât şi pentru luna octombrie a anului curent, urmând ca plata să se facă de către unităţile de învăţământ la data de 20 noiembrie.
Bursele se plătesc lunar, de către unităţile de învăţământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 coincide cu o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
Amintim că bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Editor : C.S.