Polonia este una dintre țările cu cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană, susținută fiind de consumul intern ridicat și de fondurile UE care au fost deblocate după ieșirea de la guvernare a precedentului guvern de extremă dreapta. Ascensiunea constantă și spectaculoasă a „tigrului european de la porțile Germaniei” a fost descrisă și drept „miracolul polonez”.
„Veneam dintr-un regim ca o țară săracă, așa că am avut mult de recuperat”, a povestit Jan Bartek, care lucrează la o reprezentanță auto din Varșovia, despre momentul căderii Zidului Berlinului și al ieșirii Poloniei dintr-o perioadă de peste patru decenii de izolare sub sistemul comunist.
„Țara oferă acum oportunități care, cu doar un deceniu în urmă, existau doar în Europa de Vest”, a mai spus Bartek pentru El Pais. „Mi-au mărit salariul cu 10% în fiecare din ultimii cinci ani, și nu doar mie, ci tuturor celor pe care îi cunosc din companii din alte activități economice.”
Premierul polonez Donald Tusk s-a lăudat în luna august pe rețelele sociale că Polonia este țara europeană cu cea mai mare creștere economică, după ce ar fi înregistrat o creștere a PIB-ului de 0,8% în al doilea trimestru al anului 2025 în comparație cu trimestrul precedent și o creștere de 3,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Datele publicate de Biroul Central de Statistică al Poloniei (GUS) diferă puțin de cele oferite de Eurostat, care clasează Polonia printre primele cinci economii din Europa ca ritm de creștere.
Polonia rezistă, în timp ce, la vest, Germania este în pragul recesiunii și, la est, războiul din Ucraina face ravagii
Exceptând anul 2020 și recesiunea provocată de măsurile luate în timpul pandemiei de COVID-19, Polonia nu a mai intrat niciodată într-o perioadă de recesiune de când a intrat în UE, în 2004. Cu toate că PIB-ul a crescut doar cu 0,1% în 2023, din cauza prețurilor mari la energie și a urmărilor războiului din Ucraina, creșterea economică și-a revenit în 2024, ajungând din nou aproape de pragul de 3%.
„Stabilirea unor conexiuni de comerț și de capital cu Europa de Vest, dezvoltarea infrastructurii esențiale și desfășurarea unei forțe de muncă calificate în industriile moderne au dat impuls creșterii economice care a rămas constantă în ultimii 30 de ani”, a explicat Piotr Bartkiewicz, un expert de la Bank Pekao, a doua cea mai mare bancă comercială din Polonia.
Acest progres amețitor a fost cu atât mai impresionant cu cât „motorul economic” al Europei, Germania, se află în pragul recesiunii, iar războiul a ajuns până la granița de est a Poloniei, acolo unde dronele rusești au pătruns deja în spațiul aerian al țării.
Forța economiei poloneze se datorează în mare parte consumului intern foarte ridicat, care reprezintă 60% din PIB. Cu 37,4 milioane de locuitori, „Polonia are o piață internă mare, ceea ce o face mai rezistentă în fața crizelor decât vecinii săi mai mici, precum Cehia, Slovacia sau Ungaria, care se bazează mai mult pe exporturi”, a explicat Bartkiewicz.
Mai mult, Polonia „are o economie foarte diversificată, ceea ce înseamnă că nu depinde de un sector anume”, potrivit economistului polonez. Inflația în Polonia s-a stabilizat în jurul valorii de 2,7%; la fel și moneda națională, care a rămas la valoarea de 4,25 zloți pentru un euro.
Motorul economic al Poloniei funcționează la viteză maximă
Un alt motor important al economiei poloneze îl reprezintă fondurile europene. În februarie 2024, UE a deblocat 137 de miliarde de euro din planul de redresare. Banii au fost înghețați la finalul anului 2022 de Comisia Europeană din cauza atacurilor împotriva statului de drept și independenței sistemului judiciar sub fostul guvern de extremă dreapta din Polonia condus de Mateusz Morawiecki.
Acum, autoritățile se grăbesc să cheltuie aceste fonduri cât mai repede, după cum se vede și din investițiile masive făcute în infrastructura feroviară.
Motorul economic funcționează la viteză maximă. Polonia urmează să intre în topul celor mai mari 20 de economii ale lumii anul acesta, cu un PIB de 980 de miliarde de dolari, potrivit FMI.
Încetul cu încetul, Polonia a devenit „un motor al creșterii economice în Europa”, a spus și Mateusz Urban, analist de la Oxford Economics, care a descris Polonia drept „un tigru european la porțile Germaniei”.
Editor : Raul Nețoiu