Tânărul de 20 de ani care a lovit cu mașina și omorât o femeie de 35 de ani și un copil de aproximativ doi ani pe șoșeaua Berceni din Capitală a fost reținut pentru 24 de ore.
„În urma probatoriului administrat de către poliţiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în cazul privind accidentul rutier produs la data de 13.10.2025, în jurul orei 16:00, pe Șos. Berceni din Sectorul 4, soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a unui minor, conducătorul autovehiculului în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, a transmis Brigada Rutieră.
Sursa citată a adăugat că cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Accidentul ar fi avut loc ieri pe trecerea de pietoni. Femeia a murit, iar fetița ei a fost transportată la spital.
Polițiștii au deschis o anchetă și verifică pista vitezei excesive, mai ales că șoferul de 20 de ani obișnuia să se laude pe rețelele sociale, unde posta clipuri despre cum obișnuia să meargă cu viteze de peste 240 de km pe oră.
Editor : Ana Petrescu