Președinta Republicii Moldova este de părere că instrumentele de combatere a manipulării și dezinformării pe rețelele de socializare nu sunt eficiente. Maia Sandu susține că platformele nu respectă propriile reguli și consideră necesare un set de reguli care să fie acceptate la nivelul lumii democratice.
Maia Sandu a fost întrebată, într-un interviu la Rock Fm, despre decizia anulării alegerilor prezidențiale din România. Președinta a precizat că situația din țara noastră a fost una mai dificilă dat fiind faptul că multe acțiuni au fost realizate pe platfomele online.
„Eu cred că în România a fost mai dificil, pentru că multe lucruri s-au întâmplat pe platforme şi noi încă nu ştim cum să acţionăm şi cum să ne protejăm democraţia atunci când ea este atacată de pe platforme. Noi vedem cum audio-vizualul este foarte reglementat, iar online-ul nu este reglementat deloc. Şi atunci ne întrebăm ce facem cu conturile neautentice şi ce facem cu amplificarea acestor informaţii care vin de pe conturi neautentice. Deci, în cazul Republicii Moldova, în acest an noi ne-am confruntat cu o situaţie în care aceste fake-uri au ajuns la zeci de milioane. Deci au avut zeci de milioane de vizualizări într-o ţară cu o populaţie foarte mică şi e mai uşor până la urmă să lupţi cu cumpărarea de voturi, pentru că am avut aceste probe”, a declarat Maia Sandu.
Aceasta susține că atât în Republica Moldova, cât și în alte state din Uniunea Europeană pericolul este foarte mare, iar o nereglementare a platformelor online va afecta și următoarele alegeri.
„Dar când e vorba de manipulare pe reţele, de dezinformare, de aceste conturi inautentice, eu cred că noi nu avem încă instrumente eficiente şi eu cred că şi discuţia încă nu este suficient de profundă şi serioasă. Chiar în ţările Uniunii Europene pericol este foarte mare. Noi acum am depăşit acest pericol. Dar mă întreb ce se va întâmpla peste 3 ani, peste 4 ani, când vom avea alegeri şi dacă nu se va întâmpla nimic pe reglementarea platformelor împotriva acestor conţinuturi in autentice, lucrurile vor fi mult complicate”, a explicat Maia Sandu.
De asemenea, președinta Republicii Moldova susține că a transmis îngrijorările sale și autorităților din Uniunea Europeană.
„Ăsta este şi mesajul meu şi către Comisia de la Veneţia, către Consiliul Europei, către Uniunea Europeană, pentru că Republica Moldova este o ţară mică, cu noi nu discută platformele, deci platformele astăzi nu-şi îndeplinesc nici propriile reguli. Cele anunţate, dacă stăm să analizăm, nu le respectă. Şi atunci cine îi sancţionează? Dacă nu fac asta, e nevoie de nişte reguli care să fie acceptate la nivelul lumii democratice, aşa încât să nu trebuiască Republica Moldova sau altă ţară să încerce de una, de unele singure, să combată. Dar nu este o problemă simplă. Eu mi-aş dori să se discute mult mai serios, inclusiv la nivelul democraţiilor consolidate, pentru că pericolul este mare şi pentru ele, chiar dacă nu toată lumea îl percepe”, a mai declarat Maia Sandu.
Editor : A.R.

