Israelul a primit rămăşiţele pământeşti ale încă unui presupus ostatic din Gaza, al 24-lea din cei 28 de morţi pe care trebuie să îi returneze gruparea islamistă palestiniană Hamas conform planului de pace, potrivit Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Cancelaria premierului israelian Benjamin Netanyahu a comunicat că trupul neînsufleţit a fost predat armatei în Gaza, de Crucea Roşie. Potrivit unei ramure a Hamas, trupul neînsuflețit ar fi al unui locotonent israelian Hadar Goldin, mort la vârsta de 23 de ani, pe 1 august 2014, în urma unei ambuscade în timpul unei misiuni de recunoaştere într-un tunel din Rafah, în sudul Fâşiei Gaza.dentificarea oficială nu a avut încă loc.
Mai multe imagini au apărut sâmbătă, 8 noiembrie, cu luptători înarmaţi ai Hamas, însoţiţi de reprezentanţi ai Crucii Roşii internaţionale, care au început căutări într-un tunel din partea din Rafah ocupată de forţele israeliene.
De la începutul armistiţiului intrat în vigoare pe 10 octombrie, în cadrul planului de pace între Israel şi Hamas propus şi mediat de Statele Unite, islamiştii palestinieni i-au eliberat pe ultimii 20 de ostatici aflaţi încă în viaţă şi au predat 23 de morţi a căror identitate a fost confirmată.
Editor : A.R.
