Circulaţia trenurilor care asigură legătura cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti va fi modificată în nopţile de marţi spre miercuri şi miercuri spre joi, intervalul orar 00:20-4:20, în urma unor lucrări programate la instalaţiile electrice din zona Bucureşti Nord-Pajura, informează CFR SA.
„În nopţile 18/19 noiembrie 2025 şi 19/20 noiembrie 2025, în intervalul 00:20-04:20, vor avea loc lucrări programate la instalaţiile electrice din zona Bucureşti Nord-Pajura. Intervenţia este necesară pentru menţinerea siguranţei şi funcţionării infrastructurii feroviare. Pe durata lucrărilor se va opri temporar alimentarea cu energie în anumite zone ale staţiilor Bucureşti Nord şi Griviţa, ceea ce va genera modificări în circulaţia trenurilor care asigură legătura cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, se menţionează în comunicat.
Pentru preluarea fluxului de călători vor circula trenuri înlocuitoare puse la dispoziţie de operatorii de transport feroviar călători CFR Călători şi TFC (Transferoviar Călători, n.r.).
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. recomandă pasagerilor să verifice din timp situaţia circulaţiei trenurilor, prin consultarea surselor oficiale de informare.
Editor : A.P.

