România ar putea face cu 28% mai mult comerț internațional decât în prezent, dacă și-ar folosi mai eficient resursele: capital, active fizice, forță de muncă, arată un nou raport al Băncii Mondiale. În același timp, lect. univ. dr. Sergiu Delcea, de la Universitatea din București, a explicat pentru redacția Digi24.ro că problema nu este că „nu producem nimic”, ci că exportăm în continuare preponderent bunuri cu valoare adăugată mică, de la cablaje auto la produse agricole brute, și rămânem blocați în verigile inferioare ale lanțurilor globale de valoare, în timp ce importăm produse procesate scumpe, hardware sofisticat și software cu marje mult mai mari.
Raportul Băncii Mondiale pornește de la un exercițiu simplu: cât ar putea să exporte și să importe o țară, date fiind dimensiunea economiei, poziția geografică și accesul la piețele globale, și cât comerț face, de fapt, în realitate.
Pentru țările din Europa și Asia Centrală, rezultatul este clar: regiunea comercializează, în medie, cu aproximativ 45% mai puțin decât ar permite potențialul ei.
În cazul României, deficitul de integrare comercială este estimat la 28% din volumul total al comerțului actual.
Cu alte cuvinte, aproape o treime din comerțul pe care l-am putea avea lipsește, fie pentru că bunurile produse intern nu ajung pe piețele externe, fie pentru că anumite importuri, mai ales tehnologie și componente complexe, nu intră în lanțurile noastre de producție.
Prin comparație, Polonia este estimată a avea un „comerț lipsă” de 19%, ceea ce arată că, deși se confruntă cu provocări similare, a reușit să profite mai bine de integrarea în piețele internaționale.
Banca Mondială a explicat că exportatorii, deși reprezintă o parte relativ mică din totalul firmelor, au o contribuție disproporționat de mare la valoarea adăugată, la investiții și la ocuparea forței de muncă.
Faptul că România rămâne sub potențial cu 28% înseamnă, de fapt, mai puține firme conectate la piețele externe, mai puțină productivitate și, în final, salarii mai mici decât ar putea fi.
Productivitatea, veriga lipsă a creșterii economice
Mesajul central al raportului este că problema principală nu mai este lipsa de capital, ci productivitatea, adică modul în care sunt folosite resursele existente.
La nivelul Europei și Asiei Centrale, un lucrător operează cu aproximativ 60% din capitalul unui lucrător din economiile avansate, dar eficiența cu care este folosit acest capital este doar în jur de 62% din nivelul înregistrat în Statele Unite.
Pe românește, nu doar „cât” investim contează, ci mai ales „unde” și „cum” direcționăm banii și munca.
Raportul arată că alocarea deficitară a resurselor, vorbim aici de capital și muncă plasate în sectoare și firme cu productivitate scăzută, este principalul factor care trage în jos potențialul de creștere.
În cazul României, Banca Mondială estimează că, dacă am reuși să alocăm resursele cu o eficiență similară economiilor avansate, am avea un câștig de productivitate de peste 20%.
Această creștere nu ar veni din „mai mult efort”, ci dintr-o structură economică mai bine așezată, în care firmele performante se extind, iar cele neproductive eliberează resursele.
La nivel regional, Banca Mondială a calculat că, dacă ritmul de creștere a productivității după 2008 ar fi egalat ritmul dinaintea crizei financiare globale, PIB-ul regiunii ar fi astăzi cu aproximativ 62% mai mare.
În plus, o creștere a productivității cu 10% ar putea adăuga aproape 2 milioane de locuri de muncă în țările din Europa și Asia Centrală.
Legătura este clară: acolo unde productivitatea crește, firmele angajează mai mult și plătesc salarii mai mari.
„Mitul că nu producem nimic nu mai ține”
În România, dezbaterea publică a rămas adesea blocată în clișeul „nu producem nimic”.
Sergiu Delcea respinge direct această idee:„Mitul ăsta nu mai ține. Avem cercetări foarte solide și economiști care arată că proporția de export și de export manufacturier a crescut foarte mult. E mai mult decât am avut-o în alte momente ale istoriei noastre”.
Problema, a explicat acesta, nu este atât cantitatea, cât profilul exporturilor: „În primul rând exportăm destul de mult sau dominant, în profilul nostru de exporturi, bunuri cu valoare adăugată mică. Chiar și în zona manufacturieră, unde ne poziționăm din ce în ce mai bine, vindem cablaje auto, subcomponente auto, textile mai bune decât în anii ’90, dar tot rămâne un produs cu valoare mică adăugată”.
Situația este similară în agricultură: „Exportăm produse agricole brute și importăm lactate cu valoare mare adăugată, procesare de carne, procesare de fructe cu valoare mare adăugată. Practic pierdem bani din această diferență. Nu doar că am putea exporta mai mult, dar și din ce exportăm nu vindem cu valoare adăugată”.
Pe segmentul bunurilor sofisticate și al tehnologiei, România are încă mult teren de recuperat.
„Pe zona foarte high-end nu exportăm suficiente bunuri sofisticate, hardware complex pentru IT. Vindem software destul de bine, dar la scara unei țări tot nu vindem suficient”, a transmis Delcea.
Concluzia lui este tranșantă: „Banii groși, pe înțelesul românilor, sunt în diversificare și în produse cu valoare adăugată. Și e foarte important să înțelegem această trecere.”
Dependența de capitalul străin și limitele modelului bazat pe dereglementare
Raportul Băncii Mondiale notează că încetinirea productivității în regiune a coincis cu un ritm mai lent al reformelor și cu persistența unor distorsiuni de piață, precum prezența ridicată a întreprinderilor de stat mai puțin eficiente și integrarea incompletă pe piețele globale.
Sergiu Delcea a adăugat, în cazul României, un alt factor major: dependența disproporționată de capitalul străin.
„O barieră foarte importantă de la care pleacă toate țările din regiune este dependența de capitalul străin. Și Polonia, și Ungaria, și Cehia sunt dependente de capitalul străin. Însă, în cazul României, dependența de capitalul străin este disproporționat de mare”, a spus acesta.
În plan intern, această dependență a devenit, potrivit lui, și o scuză pentru a nu investi suficient în capitalul local: „Ne-am lăsat să ajungem atât de dependenți de acest capital străin, încât a devenit și ca o mini-scuză pentru a nu investi în capitalul local.”
Ani la rând, strategia a fost să atragem investiții prin facilități fiscale, legislație permisivă și teren oferit pentru relocarea unor fabrici.
„Capitalul străin poate fi atras prin veșnica dereglementare. Le mai dăm un beneficiu de taxare, le mai dăm pământ pentru relocarea unei fabrici”, este de părere Sergiu Delcea.
În plan extern, această strategie ne-a fixat într-o poziție defavorabilă: „Suntem binișor plasați în lanțurile de valoare germane, exportăm destul de mult pe piața germană, mai ales subcomponente de mașini, dar sunt bunuri cu valoare mică adăugată și nu avem o poziție de negociere foarte bună.”
România are puțin spațiu să impună condiții privind transferul tehnologic sau urcarea în lanțul de valoare, tocmai pentru că a mizat aproape exclusiv pe avantajul costului scăzut și al dereglementării.
În același timp, pe piața financiară, dependența de bănci cu capital străin ne-a expus puternic la criza din 2008 și ne expune în continuare la „valurile mondiale”, după cum explică Delcea, lăsând statului mai puțină marjă pentru a susține capitalul local și pentru a interveni anticiclic.
O fereastră de oportunitate: nearshoring și lanțurile de valoare mai aproape de casă
Raportul Băncii Mondiale a atras atenția asupra unui fenomen care poate fi o șansă pentru România: reorientarea marilor companii către lanțuri valorice mai apropiate de casă și mai reziliente.
După pandemie, criza din Suez și alte șocuri, marile economii au înțeles că lanțurile de producție extrem de lungi, bazate doar pe cost minim, sunt vulnerabile.
„Ce ne-a arătat COVID-ul este că, după 20-30 de ani în care credeam că distanța nu mai contează, se pare că distanța contează”, spune Sergiu Delcea.
În locul offshoring-ului către destinații foarte îndepărtate, câștigă teren nearshoring-ul: relocarea producției mai aproape de piețele mari de consum, chiar cu costuri ceva mai ridicate, dar cu mai multă siguranță și predictibilitate.
Pentru România, membră a Uniunii Europene, cu o poziție geografică favorabilă și deja integrată în lanțurile industriale europene, acest context ar trebui să fie o oportunitate.
„Avem această oportunitate excepțională de a profita de faptul că suntem deja integrați instituțional în piața Uniunii Europene, că suntem cel puțin peste primul pas”, a explicat Delcea.
Tot el a avertizat însă că „mutările capitalului sunt din ce în ce mai rapide. Nu avem timp infinit”.
Dacă România nu își clarifică repede oferta, infrastructură, forță de muncă bine pregătită, politici industriale inteligente, condiții mai ferme pentru capitalul străin, altcineva va ocupa acest loc.
În prezent, infrastructura rămâne un punct sensibil.
„Nu am investit suficient în infrastructură, nu am investit suficient în digitalizare și în integrarea pieței locale. Portul Constanța, care ar putea fi un hub regional de prim rang, este subutilizat. Rețeaua feroviară este în urmă, iar autostrăzile sunt mult sub nevoile economiei. Nu avem un avantaj de transport foarte mare. Nu avem un avantaj de viteză. Nu suntem într-o poziție să livrăm constant, la termen, chiar și produsele cu valoare adăugată mică”, a explicat Delcea.
Ce reforme sunt necesare pentru a schimba modelul
Banca Mondială a vorbit despre nevoia unui nou impuls al reformelor în jurul câtorva axe: comerț, investiții, digitalizare, eficiență și competențe.
În oglindă, Sergiu Delcea a descris câteva direcții concrete în care statul poate și trebuie să intervină mai ferm.
În plan fiscal și de reglementare, el a subliniat că există spațiu pentru o taxare mai echilibrată între capitalul local și cel străin. „Mari investitori, avem nevoie de ei, nu se pune problema să-i speriem. Dar suntem încă în plaja în care putem să colectăm mai bine ce le cerem deja și să majorăm un pic ce le cerem”, atrăgând atenția că România rămâne sub nivelul de taxare din multe state europene și chiar globale.
Ideea este de a reduce portițele legale și tratamentul privilegiat de care au beneficiat până acum marile companii, folosind veniturile suplimentare pentru investiții publice în infrastructură, tehnologie și educație.
Pe zona de capital local, acesta a insistat asupra nevoii de scheme de sprijin pentru tehnologizare și acces la tehnologie avansată, în special pentru IMM-uri, dar și asupra condiționării mai dure a investițiilor străine directe.
„Trebuie să obligăm FDI-ul, investițiile străine directe, să scoată forța de muncă românească din zona asta pur de low added value”, a transmis Delcea.
Asta înseamnă, în practică, cerințe clare de transfer tehnologic, programe de training și integrare în segmente de producție cu valoare mai mare.
Un alt capitol central este educația tehnică: „Cu banii obținuți, trebuie relansat învățământul tehnic, învățământul dual. Avem o mare, mare gaură în această zonă”, a avertizat el.
Fără muncitori bine pregătiți, tehnicieni, operatori și specialiști de mijloc, economia rămâne polarizată:„Este un mit și trebuie să renunțăm la el, acest trickle-down, că să-i lăsăm pe cei mari să devină din ce în ce mai mari fără nicio intervenție și că la umbra lor va crește un învățământ tehnic. Este nevoie de o intervenție mai clară a statului în refacerea acestei zone tehnice”, a subliniat Delcea.
În plus, Sergiu Delcea a vorbit pentru redacția Digi24.ro și despre nevoia de politici active pentru ca sectorul de IMM-uri să se internaționalizeze mai mult, să intre în lanțurile de valoare și să folosească mai bine noile tehnologii.
Ca model, a amintit exemplul Silicon Valley sau al marilor hub-uri tehnologice din Japonia, India sau China, „care nu apar din senin”, ci sunt rezultatul unor proiecte de stat ambițioase, combinate cu dinamica mediului privat.
Cât pot crește salariile dacă recuperăm din comerțul „lipsă”
Pornind de la cifrele din raportul Băncii Mondiale, care arată că o creștere a productivității cu 10% poate adăuga aproximativ 2 milioane de locuri de muncă în regiune, Sergiu Delcea a făcut o estimare pentru România.
„Dacă am reuși să acoperim acel gap de aproximativ 30% mai mult comerț și comerț mai bun, ne putem aștepta la o creștere a salariilor, o estimare conservatoare cred că e undeva între 5-8%, o estimare optimistă poate fi între 10-15%”.
Important este că, în viziunea acestuia, această creștere ar fi una reală, nu bazată pe inflație și stimularea artificială a consumului: „Ar fi o creștere a salariilor reală, nu bazată pe inflație, ci care ar tempera un pic presiunile inflaționiste.”
În paralel, o economie mai diversificată și mai bine conectată la lanțurile de valoare global ar însemna și o vulnerabilitate mai mică la șocurile externe, ceea ce ar reduce presiunea de a apela, periodic, la noi cicluri de austeritate.
În lipsa unei repoziționări, riscul este ca România să rămână blocată în modelul actual, bazat pe „low value added”, dependență de capital străin și dezechilibru între productivitate, salarii și nivel de trai.
„Riscul mare, dacă nu facem această repoziționare, este să nu creștem absolut niciodată acea putere de negociere față de capitalul străin”, a avertizat Delcea.
Iar consecințele ar fi resimțite direct în buzunarul românilor, prin salarii care cresc mai lent decât ar putea și prin costuri sociale ridicate de fiecare dată când apare un nou șoc.
În schimb, dacă România profită de fereastra actuală, nearshoring, reconfigurarea lanțurilor de valoare, agenda de reforme propusă de Banca Mondială, și reușește să transforme o parte din acel 28% de comerț „lipsă” în exporturi mai bune și importuri mai inteligente, câștigul nu va fi doar unul statistic.
Va fi diferența dintre o economie care exportă mult, dar ieftin, și una care reușește să urce în lanțurile de valoare globale și să transforme productivitatea în salarii mai mari, locuri de muncă mai bune și o calitate a vieții vizibil mai ridicată.
Vezi raportul Băncii Mondiale aici.
