Gătim românește, dar produsele sunt din import. Fasolea din piață e în mare parte „made in China”. Carnea de porc vine din Chile, tocmai din America de Sud, cartofii din Egipt, morcovii din Grecia sau vinetele din Italia. Peste 60% din legumele din piețe și din supermarketuri sunt aduse de peste hotare.
Vânzătoare: E fasole chinezeasca doamnă, da, nu-i de-a noastră.
Reporter: Dar, de-a noastră?
Vânzătoare: Nu se mai face.
Reporter: De ce?
Vânzătoare: Păi… vremea este așa cum este, oamenii nu mai vor sa mai muncească.
Se apropie Ziua Naționala a României, iar vedeta culinară a sezonului este fasolea cu ciolan. Cu toate astea, aproape toate legumele sunt aduse din import. Morcovul este adus din Olanda și Grecia, ceapa, în principal, din Ucraina, usturoiul din China, roșiile din Turcia, iar ciolanul din Chile.
Femeie: Fasolea, știți cum o facem? Am cumpărat cinci kilograme, dar e din Egipt, la noi în România nu se mai cultivă, pentru că noi nu mai avem terenuri.
Femeie: Mi se pare anormal. Suntem o țară care poate produce.
Legumele românești au devenit un lux. La începutul sezonului, roșiile se vindeau chiar și cu 65 de lei pe kilogram. Fermierii spun că au fost nevoiți să își reducă suprafețele pe care cultivau legume pentru că nu mai puteau face față cheltuielilor.
Săndel Căulea, agricultor Barcea: Ne chinuim să le ducem la bun sfârșit, să facem calitatea, și când am ajuns la vânzare, acolo ne-am împotmolit. Iau în calcul să mă las, că nu am bani de supraviețuit, de investit pentru la anul.
Doar în județul Galaţi s-au cultivat în acest an peste patru sute de hectare de fasole. Asta înseamnă echivalentul la 0,3% din toată suprafața arabilă a județului.
Vicențiu Horincar, director Direcția Agricolă Galaţi: Fermierii au nevoie de mai multă forță de munca, cu toții știm că sunt probleme din ce în ce mai pregnante cu lipsa forței de muncă în agricultură, în mediul rural, dar totodată și de resurse financiare.
Fasolea este una dintre legumele cele mai consumate de români, pentru că este o sursă importantă de fibre.
Magdalena Moroşanu, medic diabetolog: Aduce o contribuție benefică organismului prin conținutul de fibre vegetale, și acestea sunt pe primul loc în reglarea digestiei și prevenția cancerului de colon.
În 2014, România producea aproximativ 3,8 milioane tone de legume. În ultimul deceniu, producția a scăzut cu 47%.
Reporter: Dana Costache / Operator: Marian Munteanu
Editor : Liviu Cojan




