Lupinii Nootka, introduși în anii 1940 în Islanda pentru a repara solul deteriorat, se răspândesc cu rapiditate pe insulă, amenințând speciile native. Abia când zone întinse din insula vulcanică au început să se coloreze în mov, autoritățile și-au dat seama că au făcut o greșeală. Dar era deja prea târziu. Lupinii Nootka, originari din Alaska, acoperiseră malurile fiordurilor, se întindeau pe vârfurile munților și acopereau câmpurile de lavă, pajiștile și zonele protejate, scrie The Guardian.
De când au apărut în anii 1940, au devenit un simbol național accidental. Mulțimi de turiști și localnici pozează în câmpurile în continuă expansiune în lunile iunie și iulie, fascinați de conurile delicate de flori care acoperă insula din Atlanticul de Nord.
„Turiștii îi adoră. Își schimbă datele sosirii pentru a se sincroniza cu perioada de înflorire a lupinului. Florile au devenit parte din imaginea Islandei, mai ales vara”, spune Leszek Nowakowski, un fotograf din apropierea capitalei Reykjavik.
„Când oamenii merg la o cascadă sau la un ghețar, vor să pozeze înconjurați de flori. Asta face ca imaginea să pară epică… Am avut un tip care a vrut să-l fotografiez în timp ce făcea cererea în căsătorie în câmpurile de lupin, cu cascada în fundal”, spune el.
Dar, în ciuda agitației pentru fotografii din fiecare vară, islandezii au opinii împărțite cu privire la flori, iar oamenii de știință sunt din ce în ce mai îngrijorați că acestea reprezintă o amenințare.
Lupinii au fost introduși inițial în încercarea de a menține închegate solurile vulcanice ale țării. O cantitate uriașă de sol era dusă în Atlantic de vânturile și ploile violente în fiecare an – o problemă care persistă și astăzi, două cincimi din terenuri fiind clasificate acum ca fiind semnificativ degradate.
Florile albastru-violet au fost ideea lui Hákon Bjarnason, șeful serviciului forestier din Islanda la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, care le văzuse într-o călătorie în Alaska. El credea că planta ar putea opri eroziunea solului prin repararea acestuia și fixarea azotului în pământ. Mulți sperau că, într-o zi, calitatea solului va ajunge la un nivel care să permită revenirea pădurilor pe insulă.
Acum, majoritatea oamenilor de știință islandezi sunt de acord că experimentul a mers prea departe. Lupinul ocupă doar 0,3% din Islanda, potrivit celei mai recente evaluări prin satelit din 2017, dar este clasificat ca specie invazivă și continuă să se răspândească rapid pe insulă fără ajutorul omului, adesea înlocuind plantele și ierburile native. Oamenii de știință se așteaptă ca acoperirea cu lupin să se tripleze până la următoarea evaluare din 2027, accelerată de încălzirea climei. Un studiu estimează că, în următorii ani, specia ar putea crește până să acopere aproape o șesime din Islanda.
„Istoria lupinului în Islanda este una a intențiilor bune și a consecințelor neașteptate”, spune Pawel Wasowicz, directorul departamentului de botanică al Institutului de Științe Naturale. „În 1945, nimeni nu știa despre speciile invazive. Termenul nu exista. Nimeni nu avea idee despre schimbările climatice. Se puteau obține pachete gratuite de semințe la benzinării pentru a le răspândi. Așa a început invazia. Au crezut că va fi un medicament care le va rezolva problemele, dar s-a răspândit mult mai mult decât se așteptau”, spune el. Autoritățile islandeze nu depun eforturi serioase pentru a controla răspândirea sa la nivel național.
Cu toate acestea, mulți islandezi s-au îndrăgostit de această plantă și de explozia de culori estivale în continuă expansiune. Câmpurile de lupin au devenit un decor preferat pentru proaspeții căsătoriți locali care pozează în soarele de miezul nopții de vară. Unii s-au reunit chiar în grupuri de Facebook, sfidând eforturile guvernului de a controla specia invazivă, celebrând frumusețea acesteia și angajându-se să continue răspândirea ei.
„Deoarece este atât de frumoasă, este adesea folosită în reclamele pentru țară de către companiile de turism”, spune Guðrún Óskarsdóttir, un ecologist specializat în plante care lucrează în estul Islandei la impactul plantei.
Cei care iubesc lupinul susțin că acesta a contribuit cu succes la regenerarea vegetației de-a lungul timpului, exact așa cum intenționase Bjarnason când l-a adus din Alaska. Până la 40% din Islanda era acoperită de păduri când vikingii au sosit în secolul al IX-lea, dar mai mult de un mileniu de defrișări și creșterea oilor au dus la o deșertificare semnificativă. Susținătorii spun că lupinul ajută. Dar Óskarsdóttir spune că nu este atât de simplu.
„Reîmpădurirea terenurilor cu lupin este ca și cum ai trata o durere de dinți cu o piatră. Va funcționa, dar cel mai probabil vei deteriora o mulțime de alte lucruri care nu erau deteriorate la început”, spune ea, explicând că răspândirea lupinului în unele zone montane în detrimentul plantelor native a fost asociată în unele cazuri cu alunecări de teren, din cauza efectului asupra rezistenței solului.
În zonele din sudul Islandei unde lupinul a fost semănat pentru prima dată, stratul de mușchi de sub flori s-a dezvoltat până la punctul în care florile și-au pierdut capacitatea de reproducere, lăsând din nou loc plantelor native. Dar oamenii de știință spun că acest proces se va desfășura doar în unele părți ale Islandei, ceea ce înseamnă că lupinii vor continua să se răspândească și să domine. Deocamdată, oamenii de știință spun că este prea târziu pentru a eradica florile. În schimb, cea mai bună opțiune ar putea fi doar să le împiedicăm să se răspândească în unele dintre cele mai bogate în biodiversitate și prețioase zone.
„Nu va fi un dezastru. Numărul de lupini va atinge doar un vârf și se va stabiliza”, spune Wasowicz. „Probabil că întrebarea nu este dacă este bine sau rău. Când privești lupinii în iunie, sunt cu adevărat frumoși. Dar câtă schimbare ești dispus să accepți? Și ce va urma? Aceasta este problema.”
Editor : B.E.
