Şeful comandamentului militar al SUA pentru America Latină şi Caraibe (SOUTHCOM) a vizitat Venezuela miercuri, a anunţat ambasada americană în această ţară, la mai puţin de două luni de la capturarea preşedintelui Nicolas Maduro în timpul unei operaţiuni spectaculoase a SUA la 3 ianuarie.
„O altă zi istorică în care l-am salutat pe comandantul @SOUTHCOM, General (Francis) Donovan, în Venezuela”, a scris PE X Laura Dogu, liderul misiunii SUA, indicând că acesta din urmă s-a întâlnit la Caracas cu „autorităţile interimare pentru a evalua problema de securitate (…) şi pentru a avansa obiectivul unei Venezuele aliniate cu Statele Unite”.
De la accederea sa la putere, preşedintele interimar Delcy Rodriguez, fost vicepreşedinte al lui Maduro, a deschis sub presiunea SUA sectorul petrolier sectorului privat şi a promis o lege de amnistie în curs de dezbatere de Adunarea Naţională, iniţierea unei normalizări a relaţiilor diplomatice cu Washingtonul întreruptă în 2019.
Generalul Donovan a fost numit de preşedintele Donald Trump în decembrie anul trecut, cu doar câteva zile înainte de capturarea lui Nicolas Maduro. El şi-a preluat oficial atribuţiile la începutul lunii februarie.
Generalul Francis L. Donovan şi-a încheiat astăzi vizita în Venezuela (…). Statele Unite îşi reafirmă angajamentul faţă de o Venezuelă liberă, sigură şi prosperă pentru oamenii din Venezuela, Statele Unite şi Emisfera Occidentală, a adăugat ambasada într-un alt mesaj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].









