Prin decizia sa de a retrage o parte din trupele americane din Germania, ameninţările sale de a reduce efectivele în alte părţi ale Europei şi minimizarea recentelor atacuri ale Iranului asupra unui important partener din Golf, ultimele mişcări ale preşedintelui Donald Trump prefigurează ceea ce ar putea fi moştenirea durabilă a războiului: deteriorarea relaţiilor cu aliaţii cheie, comentează Reuters.
Chiar dacă SUA şi Iranul se îndreaptă încet spre o potenţială ieşire din războiul lor de 10 săptămâni, cuvintele şi faptele lui Trump au reînviat temerile printre prietenii de lungă durată ai Washingtonului – de la Europa la Orientul Mijlociu şi până la Indo-Pacific – că Statele Unite s-ar putera să nu mai fie un partener pe care te poţi baza într-o criză viitoare.
Ca răspuns, unii parteneri tradiţionali ai SUA încep să-şi acopere riscurile în moduri care ar putea aduce schimbări de durată în relaţiile cu Washingtonul, în timp ce adversari precum China şi Rusia caută să exploateze oportunităţile strategice.
COMPORTAMENT IMPREVIZIBIL
Încă nu este clar dacă războiul lui Trump cu Iranul va marca un punct de cotitură permanent în relaţiile SUA cu lumea. Dar majoritatea analiştilor consideră că, de la revenirea la putere, comportamentul său imprevizibil, care practic răstoarnă ordinea globală bazată pe reguli, va eroda şi mai mult alianţele SUA, în special cu NATO, care continuă să-i simtă furia pentru că a rezistat în mare măsură solicitărilor sale de război.
„Imprudenţa lui Trump în ceea ce priveşte Iranul are ca rezultat unele schimbări dramatice”, spune Brett Bruen, fost consilier în administraţia Obama, care conduce acum firma de consultanţă strategică Situation Room. „Credibilitatea SUA este în joc”, punctează el.
Tensiunile sunt deosebit de mari între Trump şi europeni de când s-a alăturat Israelului în atacarea Iranului, pe 28 februarie, susţinând fără dovezi că Teheranul era aproape de a dezvolta o armă nucleară. Închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran ca măsură de represalii a declanşat un şoc energetic global fără precedent, care a făcut ca ţările europene să fie printre cele mai directe victime economice ale unui război pe care nu l-au dorit niciodată.
Chiar şi înainte de asta, Trump îşi neliniştise aliaţii impunând tarife vamale drastice, insistând să preia Groenlanda de la Danemarca şi reducând ajutorul militar acordat Ucrainei.
Disensiunile s-au adâncit când Trump a anunţat săptămâna aceasta că retrage 5.000 din cei 36.400 de soldaţi pe care SUA îi are staţionaţi în Germania, după ce cancelarul Friedrich Merz l-a supărat afirmând public că iranienii umilesc SUA. Pentagonul a anulat apoi o desfăşurare planificată de rachete de croazieră Tomahawk în Germania.
Trump – care se îndoia de mult timp că SUA ar trebui să mai rămână în alianţa NATO, căreia i-a pus bazele după cel de-al Doilea Război Mondial – a spus că ia în considerare şi reducerea forţelor americane din Italia şi Spania, ale căror lideri au fost în conflict cu el în legătură cu războiul.
Măsura a urmat acuzaţiilor lui Trump că aliaţii nu au făcut suficient pentru a sprijini SUA în război şi sugestiilor sale că acest lucru ar însemna că Washingtonul s-ar putea să nu mai fie nevoit să respecte clauza de apărare reciprocă din articolul 5 al tratatului fondator al alianţei.
„Preşedintele Trump şi-a exprimat clar dezamăgirea faţă de NATO şi de alţi aliaţi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, menţionând că unele cereri de utilizare a bazelor militare din Europa pentru războiul cu Iranul au fost respinse de guvernele gazdă. Insistând că Trump „a restabilit poziţia Americii pe scena mondială şi a consolidat relaţiile cu străinătatea”, ea a spus că acesta „nu va permite niciodată ca Statele Unite să fie tratate în mod nedrept şi să fie exploatate de aşa-numiţii «aliaţi»”.
Trump îl vizase anterior pe prim-ministrul britanic Keir Starmer, ridiculizându-l în martie când a spus că nu este „un Winston Churchill” şi ameninţând că va impune o „taxă vamală mare” asupra importurilor din Marea Britanie.
Iar Pentagonul lui Trump a lansat perspectiva pedepsirii aliaţilor din NATO despre care consideră că nu au sprijinit operaţiunile SUA împotriva Iranului, inclusiv suspendarea Spaniei ca membru şi revizuirea recunoaşterii de către SUA a pretenţiilor Marii Britanii asupra Insulelor Falkland.
SOLUŢII URGENTE LA CRIZA „TRUMP”
Guvernele europene au răspuns intensificând eforturile de a spori cooperarea între ele, de a-şi asuma o parte mai mare din propria sarcină de apărare şi de a dezvolta în comun sisteme de armament pentru a reduce dependenţa de SUA, încercând în acelaşi timp să-l convingă pe Trump de valoarea menţinerii alianţei transatlantice.
Un diplomat european a calificat ameninţările lui Trump drept un semnal clar pentru Europa de a investi mai mult în propria securitate, dar a spus că liderii s-au resemnat să se adapteze situaţiei pentru moment.
În calitate de „puteri medii”, europenii au opţiuni limitate, mai ales având în vedere dependenţa lor de superputerea aliată pentru descurajarea strategică împotriva oricărui posibil atac din partea Rusiei, iar analiştii spun că tranziţia către o mai mare autonomie va dura ani de zile.
Între timp, în eforturile lor de a-l potoli pe Trump, oficialii europeni au subliniat discret că multe dintre ţările lor permit forţelor americane să utilizeze baze pe teritoriul lor şi spaţiul lor aerian în timpul campaniei din Iran.
Dar liderii europeni, dintre care unii au recurs la linguşeli faţă de Trump pentru a dezamorsa crize anterioare, devin tot mai conştienţi de tacticile sale de negociere şi tot mai îndrăzneţi în a-i ţine piept, spun analiştii.
Jeff Rathke, preşedintele Institutului Americano-German de la Universitatea Johns Hopkins, a spus că, deşi Merz părea să-l fi fermecat pe Trump în timpul întâlnirilor anterioare, acum „nu încearcă să ascundă evaluarea critică a situaţiei în care s-au băgat Statele Unite”.
Dar europenii sunt, de asemenea, conştienţi că Trump, care nu poate candida din nou conform legii, s-ar putea simţi liber „să facă orice crede de cuviinţă” pe scena mondială înainte de a părăsi funcţia în ianuarie 2029, a spus diplomatul european.
În timp ce unii lideri europeni trag semnalul de alarmă cu privire la viitorul NATO, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a declarat la o conferinţă de la Varşovia că nu este nevoie de panică atât timp cât Europa îşi respectă promisiunea de a creşte cheltuielile militare, lucru pe care Trump îl solicită de mult timp.
TENSIUNI DINCOLO DE EUROPA
Chiar şi aşa, tensiunile din cadrul alianţelor SUA se extind mult dincolo de Europa.
Când Iranul a lansat săptămâna aceasta atacuri cu rachete şi drone împotriva Emiratelor Arabe Unite, un aliat apropiat al SUA, Trump şi consilierii săi au părut să închidă ochii, provocând şi mai multă nelinişte în rândul statelor arabe din Golf, deja grav afectate de război.
Trump s-a grăbit să minimizeze luni un atac, deşi acesta a incendiat importantul port petrolier Fujairah şi a determinat guvernul să închidă şcolile, şi chiar şi după alte atacuri de la sfârşitul săptămânii, el a insistat că armistiţiul de o lună încă se menţine.
Trump a intrat în război în ciuda sfaturilor contrare ale unor parteneri din Golf şi, deşi aceştia i s-au aliniat în semn de solidaritate, unii se tem acum că preşedintele american ar putea încheia un acord care îi lasă să se confrunte cu un vecin încă periculos.
Războiul a stârnit, de asemenea, anxietate în rândul partenerilor asiatici, mulţi dintre aceştia fiind puternic dependenţi de petrolul care era transportat liber prin strâmtoare înainte de conflict.
Ţări precum Japonia şi Coreea de Sud au fost deja îngrijorate de tarifele ridicate impuse de Trump şi de dispreţul său faţă de alianţele tradiţionale. Unii s-ar putea întreba acum dacă vulnerabilitatea pe care a arătat-o faţă de presiunile economice interne, inclusiv preţurile ridicate la benzină, ar putea însemna că Trump ar ezita dacă i s-ar cere să ajute într-un eventual conflict cu China, cum ar fi o invazie a Taiwanului.
„Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult este că încrederea, respectul şi aşteptările faţă de Statele Unite – partenerul principal al alianţei pe care Japonia o preţuieşte cel mai mult – s-au diminuat”, a declarat pentru Reuters Takeshi Iwaya, care a ocupat funcţia de ministru de externe al Japoniei la începutul celui de-al doilea mandat al lui Trump. „Acest lucru ar putea arunca o umbră lungă asupra întregii regiuni”, a completat fostul şef al diplomaţiei nipone.
Yasutoshi Nishimura, fost ministru japonez al comerţului, a afirmat că a devenit din ce în ce mai important pentru Tokyo să răspundă la dinamica puterii globale în schimbare prin consolidarea unor legături mai strânse cu „puteri medii cu viziuni similare”, precum Marea Britanie, Canada, Australia şi ţările europene.
RUSIA ŞI CHINA , CU OCHII PE TRUMP
De la începutul războiului, Rusia şi China, aliaţi de lungă durată ai Iranului, s-au abţinut în mare parte să ia măsuri, dar analiştii spun că urmăresc îndeaproape situaţia.
Experţii avertizează că folosirea de către Trump a forţei brute într-un război nenecesar împotriva Iranului, care vine la doar câteva săptămâni după un raid american la Caracas în urma căruia a fost capturat preşedintele Venezuelei, ar putea încuraja China şi Rusia să-şi intensifice la rândul lor măsurile coercitive împotriva vecinilor lor.
Rusia, un producător de energie de prim rang, a beneficiat de preţurile mai mari la petrol şi gaze naturale determinate de războiul cu Iranul, precum şi de faptul că SUA şi Europa au fost distrase de la războiul din Ucraina.
Deşi criza din Iran a afectat aprovizionarea cu energie a Chinei, Beijingul a avut de învăţat văzând cum SUA au fost nevoite să-şi mute resursele militare din Indo-Pacific în Orientul Mijlociu şi cum cele mai puternice forţe armate din lume au fost uneori depăşite de tactici asimetrice, precum dronele ieftine, spun analiştii.
China a profitat, de asemenea, de ocazie pentru a încerca să se promoveze ca un partener global mai de încredere decât imprevizibilul Trump, care urmează să viziteze Beijingul săptămâna viitoare. Dar Victoria Coates, consilier adjunct pentru securitate naţională al lui Trump în primul său mandat, crede că Beijingului i-ar fi dificil să se folosească de războiul SUA împotriva Iranului ca de o „carte albă”. „Nu au fost tocmai un partener puternic pentru aliatul lor, Iranul, pe parcursul tuturor acestor evenimente”, punctează Coates, care este acum vicepreşedinte al think tank-ului conservator Heritage Foundation din Washington.
