Trei tineri din judeţul Timiş au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de trafic de minori în formă agravantă. Un tânăr de 20 de ani a încercat să-şi oblige iubita de 17 ani să se prostitueze, iar când aceasta a refuzat a lovit-o şi a încercat să o forţeze să se drogheze. Ulterior, bărbatul a cerut şi sprijinul altor doi tineri, iar toţi trei au lovit fata în mod repetat şi au dus-o cu maşina pe un câmp, unde au abandonat-o.
”La data de 12 mai 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea a 3 inculpaţi, dintre care doi membrii ai aceleaşi familii, cu vârstele de 20, 21 şi 25 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă agravantă. În sarcina inculpatului în vârstă de 20 de ani s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc”, a transmis, marţi, DIICOT.
Potrivit procurorilor, în luna octombrie 2025, inculpatul de 20 de ani a iniţiat o relaţie sentimentală cu o minoră în vârstă de 17 ani, pe care, la finele lunii ianuarie 2026 a încercat să o oblige să întreţină relaţii sexuale contra cost.
”La refuzul categoric al victimei minore de a practica prostituţia în folosul inculpatului şi la hotărârea acesteia de a încheia relaţia, inculpatul a recurs la acte de violenţă. Acesta a solicitat şi sprijinul coinculpaţilor, toţi trei lovind persoana vătămată în mod repetat”, au precizat procurorii.
Aceştia anunţă că, tot pentru a-i diminua capacitatea de opoziţie şi a o determina să se conformeze cerinţelor lui, inculpatul în vârstă de 20 de ani a oferit şi pus la dispoziţia victimei consumarea de substanţe interzise, respectiv canabis şi cocaină.
”Având în vedere că persoana vătămată minoră a opus rezistenţă şi în acest context, inculpaţii au transportat-o cu un autoturism până la ieşirea din localitatea Tomnatic, unde au abandonat-o. Pe traseul urmat, victima a fost lovită în mod repetat, de către inculpaţii în vârstă de 21 şi 25 de ani, inclusiv cu obiecte contondente”, arată DIICOT.
Marţi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.









