Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Ciprian Ciucu, depre festivalul Boovie, unde a premiat elevi de liceu şi gimnaziu: „Cred că este cea mai tare idee de festival despre care am auzit vreodată! Când am aflat despre el, mi-a fost imposibil să nu mi-l doresc şi în Bucureşti! – FOTO

iulie 26, 2026
Meci Dinamo-Univ Craiova: Filipe Coelho – Suntem campioni, dar asta nu e de ajuns

iulie 25, 2026
F1: Penalizare de trei locuri şi pentru Kimi Antonelli

Rogobete, replică pentru Vlad Voiculescu, după ce acesta „s-a plâns la presă” că nu mai poate deschide televizorul cǎ îl vede pe el cum se plânge pentru personalul medical: „Pai da! Ce ai vrea, sǎ plâng de mila ta?”

Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane care au plecat cu o barcă gonflabilă pe lacul Techirghiol

Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Turist străin, recuperat de salvamontiştii din Sinaia din zona Piatra Arsă după ce a fost surprins de vântul puternic şi de ploaia îngheţată/ El a fost găsit epuizat şi în hipotermie uşoara/ O altă persoană epuizată, recuperată din Munţii Baiului – VIDEO
Stiri Locale

Turist străin, recuperat de salvamontiştii din Sinaia din zona Piatra Arsă după ce a fost surprins de vântul puternic şi de ploaia îngheţată/ El a fost găsit epuizat şi în hipotermie uşoara/ O altă persoană epuizată, recuperată din Munţii Baiului – VIDEO

By Sala de Presămai 30, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Turist străin, recuperat de salvamontiştii din Sinaia din zona Piatra Arsă după ce a fost surprins de vântul puternic şi de ploaia îngheţată/ El a fost găsit epuizat şi în hipotermie uşoara/ O altă persoană epuizată, recuperată din Munţii Baiului – VIDEO
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Un turist străin a fost recuperat, sâmbătă, de salvamontiştii din Sinaia din zona Piatra Arsă din Bucegi, după ce a fost surprins de vântul puternic înregistrat la altitudini mari şi de ploaia îngheţată. El a fost găsit epuizat fizic şi în hipotermie uşoară. O altă persoană epuizată din cauza unei ture prea lungi şi solicitante a fost recuperată din Munţii Baiului.

Reprezentanţii Salvamont Sinaia au arătat, într-o postare pe Facebook, că rafalele de vânt au fost foarte puternice, sâmbătă, de la altitudini mai mari de 1.200 de metri, dar mai ales de la 1.700 de metri în sus.

”Dovadă, una din cele două acţiuni ale zilei: cetăţean străin plecat (singur) azi din Sinaia către Babele şi Sfinx, vântul l-a asaltat de la 1.700 încolo, apoi odată ieşit în Platoul Bucegi şi ploaia razantă şi îngheţată. Toate l-au dovedit în jnepenişul din zona Piatra Arsă: epuizare fizică, hipotermie uşoară, dezorientare şi sperietură. Persoană recuperată, acordat primul-ajutor şi echipată cu căciulă şi mănuşi (!) şi transportată în siguranţă până la Cota 1400”, au detaliat aceştia.

O a doua acţiune a avut loc pe Muntele Baiului, în zona Piscul Câinelui. O persoană a fost recuperată după ce a suferit epuizare fizică şi mentală, crampe musculare după o tură mult prea lungă şi grea pentru condiţia fizică şi echipamentul său. Salvamontiştii i-au acordat prim-ajutor şi au transportat persoana către Sinaia.

În acest context, salvamontiştii le recomandă turiştilor să fie atenţi la prognoza meteo şi să îşi planifice tura în funcţie de condiţia fizică şi de echipament.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Ciprian Ciucu, depre festivalul Boovie, unde a premiat elevi de liceu şi gimnaziu: „Cred că este cea mai tare idee de festival despre care am auzit vreodată! Când am aflat despre el, mi-a fost imposibil să nu mi-l doresc şi în Bucureşti! – FOTO

Ciprian Ciucu, depre festivalul Boovie, unde a premiat elevi de liceu şi gimnaziu: „Cred că este cea mai tare idee de festival despre care am auzit vreodată! Când am aflat despre el, mi-a fost imposibil să nu mi-l doresc şi în Bucureşti! – FOTO

Meci Dinamo-Univ Craiova: Filipe Coelho – Suntem campioni, dar asta nu e de ajuns

Meci Dinamo-Univ Craiova: Filipe Coelho – Suntem campioni, dar asta nu e de ajuns

F1: Penalizare de trei locuri şi pentru Kimi Antonelli

F1: Penalizare de trei locuri şi pentru Kimi Antonelli

Rogobete, replică pentru Vlad Voiculescu, după ce acesta „s-a plâns la presă” că nu mai poate deschide televizorul cǎ îl vede pe el cum se plânge pentru personalul medical: „Pai da! Ce ai vrea, sǎ plâng de mila ta?”

Rogobete, replică pentru Vlad Voiculescu, după ce acesta „s-a plâns la presă” că nu mai poate deschide televizorul cǎ îl vede pe el cum se plânge pentru personalul medical: „Pai da! Ce ai vrea, sǎ plâng de mila ta?”

Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane care au plecat cu o barcă gonflabilă pe lacul Techirghiol

Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane care au plecat cu o barcă gonflabilă pe lacul Techirghiol

”Toate astea trebuie să se oprească”, îi spune preşedintele kazah Qasym-Jomart Toqaev, la Omsk, la un summit al cooperării ruso-kazahe, lui Vladimir Putin. El cere o ”îngheţare” a conflictului şi spune că originile războiului sunt ”greu de înţeles”

Marşul Pride 2026 a început la Oradea, în pofida avertismentelor jandarmilor/ Primele amenzi, date încă înaintea plecării pe traseu. Avocatul Poporului, la eveniment/ Manifestaţia, neautorizată

Raluca Turcan: În loc să contribuie la corectarea unui proiect pe care propriul partid l-a tergiversat ani la rând, PSD preferă să îl saboteze politic. Sorin Grindeanu îşi dă, zi de zi, examenul neputinţei ca lider politic

Un mort şi mai mulţi daţi dispăruţi în rândul al cel puţin 15 panamezi recrutaţi să participe la Războiul din Ucraina, anunţă autorităţile panameze, fără să precizeze de care dintre tabere au fost recrutaţi. Moscova: ”contractele semnate sunt de natură voluntară”

Alegerile Editorului

Cele mai recente știri

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.