Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Ciprian Ciucu, depre festivalul Boovie, unde a premiat elevi de liceu şi gimnaziu: „Cred că este cea mai tare idee de festival despre care am auzit vreodată! Când am aflat despre el, mi-a fost imposibil să nu mi-l doresc şi în Bucureşti! – FOTO

iulie 26, 2026
Meci Dinamo-Univ Craiova: Filipe Coelho – Suntem campioni, dar asta nu e de ajuns

iulie 25, 2026
F1: Penalizare de trei locuri şi pentru Kimi Antonelli

Rogobete, replică pentru Vlad Voiculescu, după ce acesta „s-a plâns la presă” că nu mai poate deschide televizorul cǎ îl vede pe el cum se plânge pentru personalul medical: „Pai da! Ce ai vrea, sǎ plâng de mila ta?”

Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane care au plecat cu o barcă gonflabilă pe lacul Techirghiol

Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Fostul preşedinte al Fed Fed Jerome, distins cu un prestigios ”Premiu al Curajului” al Bibliotecii Prezidenţiale John F. Kennedy, pentru că s-a opus presiunilor lui Trump
Stiri Locale

Fostul preşedinte al Fed Fed Jerome, distins cu un prestigios ”Premiu al Curajului” al Bibliotecii Prezidenţiale John F. Kennedy, pentru că s-a opus presiunilor lui Trump

By Sala de Presămai 31, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Fostul preşedinte al Fed Fed Jerome, distins cu un prestigios ”Premiu al Curajului” al Bibliotecii Prezidenţiale John F. Kennedy, pentru că s-a opus presiunilor lui Trump
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Jerome Powell, care tocmai a plecat din funcţia de preşedinte al Băncii centrale a Statelor Unite (Fed), urmează să primească duminică un ”Premiu al Curajului” în politică, pentru că a ”apărat independenţa” instituţiei de asalturile lui Donald Trump, relatează AFP.

Acest premiu urmează să-i fie înmânat la Boston, în nord-estul Statelor Unite, de către o fundaţie care administrează Biblioteca Prezidenţială John F. Kennedy, fostul preşedinte democrat asasinat în 1963, autorul unei cărţi intitulate ”Curajul în politică”.

Organizaţia îl creditează pe Powell cu ”apărarea independneţei Rezervei federale, care este esenţială stabilităţii economiei mondiale, în pofida anilor de atacuri personale şi ameninţări din cea mai înaltă sferă a Guvernului”.

La înmânarea premiului, Jerome Powell urmează să suţină un discurs – primul după ce i-a cedat postul lui Kevin Warsh.

Este vorba despre prima sa luare de cuvânt după ce a redevenit un simplu guvernator al Băncii centrale. El decis să rămână la Fed atât timp cât continuă să existe presiuni politice împotriva sa.

UN ”PREMIU AL CURAJULUI” ŞI LOCUITORILOR DIN MINNEAPOLIS ŞI SAINT-PAUL

Jerome Powell a fost atacat rapid de către Donald Trump, care l-a numit la conducerea Fed în 2018.

Miliardarul republican, care vrea dobânzi mai mici în vederea stimulării economiei, şi-a multiplicat injuriile şi ameninţările după ce s-a întors la putere în ianuarie 2025.

El a încercat să accelereze plecarea lui Powell şi să o revoce pe una dintre colegele sale, Lisa Cook, singura femeie afroamericană care a devenit guvernatoare Fed.

Jerome Powell a ieşit din rezerva pe care şi-a impus-o la începutul anului şi a denunţat deschiderea de către Departamentul Justiţiei a unei anchete împotriva sa.

El a denunţat un ”pretext” în ”contextul mai larg al ameninţărilor şi presiunilor constante exercitate de către Guvern”.

Fundaţia precizează că premiul său onorează persoane ”care au luat o decizie curajoasă dictată de conştiinţa lor, fără să-şi facă griji de consecinţe personale sau profesionale”.

Foşti preşedinţi, ca de exemplu republicanul George Bush Senior şi democratul Barack Obama, fac parte dintre laureaţi, alături de aleşi de prim-plan, ca John McCain sau Nancy Pelosi, şi de lideri străini precum Volodimir Zelenski.

Instituţia a decis ca anul acesta să acorde un al doilea ”Premiu al Curajului” locuitorilor oraşelor gemene din Minnesota (nord) Minneapolis şi Saint-Paul, epicentrul la începutul anului al unei ofensive împotriva imigraţiei a Guvernului Trump, în care doi americani au fost uciţi de către forţele de ordine.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Ciprian Ciucu, depre festivalul Boovie, unde a premiat elevi de liceu şi gimnaziu: „Cred că este cea mai tare idee de festival despre care am auzit vreodată! Când am aflat despre el, mi-a fost imposibil să nu mi-l doresc şi în Bucureşti! – FOTO

Ciprian Ciucu, depre festivalul Boovie, unde a premiat elevi de liceu şi gimnaziu: „Cred că este cea mai tare idee de festival despre care am auzit vreodată! Când am aflat despre el, mi-a fost imposibil să nu mi-l doresc şi în Bucureşti! – FOTO

Meci Dinamo-Univ Craiova: Filipe Coelho – Suntem campioni, dar asta nu e de ajuns

Meci Dinamo-Univ Craiova: Filipe Coelho – Suntem campioni, dar asta nu e de ajuns

F1: Penalizare de trei locuri şi pentru Kimi Antonelli

F1: Penalizare de trei locuri şi pentru Kimi Antonelli

Rogobete, replică pentru Vlad Voiculescu, după ce acesta „s-a plâns la presă” că nu mai poate deschide televizorul cǎ îl vede pe el cum se plânge pentru personalul medical: „Pai da! Ce ai vrea, sǎ plâng de mila ta?”

Rogobete, replică pentru Vlad Voiculescu, după ce acesta „s-a plâns la presă” că nu mai poate deschide televizorul cǎ îl vede pe el cum se plânge pentru personalul medical: „Pai da! Ce ai vrea, sǎ plâng de mila ta?”

Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane care au plecat cu o barcă gonflabilă pe lacul Techirghiol

Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane care au plecat cu o barcă gonflabilă pe lacul Techirghiol

”Toate astea trebuie să se oprească”, îi spune preşedintele kazah Qasym-Jomart Toqaev, la Omsk, la un summit al cooperării ruso-kazahe, lui Vladimir Putin. El cere o ”îngheţare” a conflictului şi spune că originile războiului sunt ”greu de înţeles”

Marşul Pride 2026 a început la Oradea, în pofida avertismentelor jandarmilor/ Primele amenzi, date încă înaintea plecării pe traseu. Avocatul Poporului, la eveniment/ Manifestaţia, neautorizată

Raluca Turcan: În loc să contribuie la corectarea unui proiect pe care propriul partid l-a tergiversat ani la rând, PSD preferă să îl saboteze politic. Sorin Grindeanu îşi dă, zi de zi, examenul neputinţei ca lider politic

Un mort şi mai mulţi daţi dispăruţi în rândul al cel puţin 15 panamezi recrutaţi să participe la Războiul din Ucraina, anunţă autorităţile panameze, fără să precizeze de care dintre tabere au fost recrutaţi. Moscova: ”contractele semnate sunt de natură voluntară”

Alegerile Editorului

Cele mai recente știri

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.