Donald Trump a intrat în războiul cu Iranul cu obiective maximaliste: eliminarea programului nuclear al ţării, distrugerea programului său de rachete balistice şi încetarea sprijinului acordat grupărilor militare regionale, inclusiv Hezbollah şi Hamas. El iese din război cu promisiunea Iranului de a nu construi o bombă şi de a purta discuţii suplimentare privind programul nuclear, fără nicio menţiune scrisă referitoare la programul de rachete balistice, iar Hezbollah celebrează o „victorie”, întrucât memorandumul de înţelegere instituie un armistiţiu în Liban, unde Israelul a ocupat o porţiune a ţării ca „zonă tampon”, scrie The Guardian.
Atuul cheie al Iranului a fost, în cele din urmă, strâmtoarea Ormuz, calea navigabilă despre care aproape toate simulările anterioare ale războiului prevăzuseră că va fi rapid blocată de Iran. Pentru a redeschide strâmtoarea, administraţia a fost nevoită să renunţe la obiectivele sale mai ample sau să se confrunte cu ceea ce Trump a numit o „criză economică mondială”.
Barbara Leaf, membru distins al Institutului pentru Orientul Mijlociu şi fost secretar de stat adjunct al SUA pentru afaceri din Orientul Apropiat, spune că SUA au început războiul cu „evaluări dezastruos de nerealiste privind rezilienţa regimului”, precum şi în legătură cu disponibilitatea Iranului de a prelua controlul asupra Strâmtorii Ormuz şi de a ataca instalaţiile americane şi străine din Golf.
„SUA au constatat rapid că înfrângerea unui adversar care şi-a perfecţionat timp de patru decenii doctrina şi abilităţile de război asimetric nu este războiul pentru care se pregătiseră”, a declarat ea. „Iar escaladarea rapidă a suferinţei economice la nivel global, care a ajuns în cele din urmă la consumatorii americani, a făcut războiul cu atât mai insuportabil”, adaugă analista.
Acum, adăugă ea, Trump se confruntă cu o dilemă: „Nu vrea să reia conflictul armat. Dar a irosit o mare parte din pârghiile pe care le-ar fi putut avea dacă războiul s-ar fi încheiat în prima sau a doua săptămână”.
De câteva zile era clar că administraţia Trump ezită să facă public textul memorandumului de înţelegere. Acesta a fost citit în cele din urmă de un înalt oficial al administraţiei în cadrul unei conferinţe telefonice de informare a presei, miercuri, iar Casa Albă încă nu a publicat o copie online.
Motivul este clar: mulţi din propriul partid al lui Trump vor detesta acest acord. Senatorul american Bill Cassidy din Louisiana, care îşi încheie mandatul, l-a numit „cea mai gravă greşeală de politică externă din ultimele decenii”.
„Reagan se răsuceşte în mormânt”, a scris el. „Ambiţiile nucleare ale Iranului nu au fost frânate, iar iranienii au învăţat că ameninţarea strâmtorii Ormuz dă roade şi, fără îndoială, vor folosi acest lucru în viitor. Acum, Iranul va putea construi infrastructură nouă în cadrul acestui acord”, a arătat senatorul.
Thom Tillis, senator republican din Carolina de Nord, a declarat că cele 14 puncte publicate miercuri „nu sunt suficiente” pentru a putea spune dacă este „un acord bun”.
Trump a atacat de ani de zile Planul comun de acţiune cuprinzător (JCPOA) din era Obama, afirmând că fostul preşedinte a trimis „paleţi cu bani gheaţă” pentru a mitui Iranul să nu construiască o bombă. Însă, când a venit momentul ca Trump să încheie propria sa înţelegere de pace cu Iranul, s-a trezit justificând posibila restituire a unui set mult mai mare de active – precum şi a altor stimulente financiare, susţinând un armistiţiu în Liban între Israel şi Hezbollah şi permiţând Iranului şi Omanului să discute viitorul strâmtorii.
„Nu sunt banii noştri, sunt banii lor, iar noi i-am îngheţat la un moment dat”, a spus Trump referindu-se la activele iraniene îngheţate. „Bănuiesc că va trebui să îi returnăm”, a menţionat el.
În anumite momente ale zilei de miercuri, aproape părea că Trump preia argumentele iraniene, afirmând că, dacă Arabia Saudită, aliat al SUA, deţine rachete balistice, atunci Iranul are dreptate să susţină că ar trebui să aibă şi el.
În ceea ce priveşte posibilitatea îmbogăţirii uraniului de către Iran, el a spus: „E puţin dificil când alţii îl au, alte state învecinate îl au, iar tu nu le permiţi să îl aibă în scopuri de producere a energiei electrice şi lucruri de genul acesta. Trebuie să dai dovadă de puţin bun-simţ”
Memorandumul de înţelegere a reprezentat, în cele din urmă, o decizie pragmatică a administraţiei Trump, conform căreia conflictul trebuie să se încheie cât mai repede posibil, în ciuda costurilor politice. Leaf a declarat că este „profund uşurată că acest război prost conceput pare să se apropie de sfârşit”, dar a adăugat că „nu există prea multe garanţii că administraţia nu va aluneca din nou în conflict”.
Robert Malley, fost oficial al Departamentului de Stat şi negociator al JCPOA, a scris că nu are prea mult sens să se compare cele două acorduri, care erau „acorduri fundamental diferite, rezultate din contexte complet diferite”.
„Concluzia este că memorandumul de înţelegere este de departe preferabil oricăreia dintre alternativele propuse”, a scris el. „Punct.”