Ambasadorul american în Israel Mike Huckabee denunţă joi – într-o declaraţie foarte neobişnuită – ”acţiuni dezgustătoare” şi o ”teroare” a coloniştilor în Cisiordania ocupată, evacuaţi din zonă de către Israel, care sărbătoreşte joi reinstalarea unei colonii în altă parte în acest teritoriu palestinian ocupat, relatează AFP.
Începând de duminică, câteva zeci de colonişti israelieni blochează accesul şi asediază case palestiniene în satul palestinian Qusra, situat în apropiere de Nablus, în nordul Cisiordaniei.
Una dintre case aparţine unui palestinian care deţine şi cetăţenia americană.
Locuitorii acuză faptul că s-a întrerupt orice alimentare cu hrană şi medicamente.
”Acţiunile celor din spatele acestui act de teroare oribil, care au scopul să intimideze şi hărţuiască acestă familie, sunt dezgustătoare”, denunţă pe X Mike Huckabee – de altfel un susţinător fervent al coloniilor în Cisiordania, ocupată de israel din 1967.
”Niciun pretext nu justifică acest comportament de huligani”, denunţă el.
Mike Huckabee anunţă că Israelul a intervenit la faţa locului – la cererea Statelor Unite -, principalul său aliat, în pofida faptului că preşedintele american Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-au exprimat în mai multe rânduri dezacordurile în ultimele luni, de curând cu privire la Planul De pace al lui Trump în Fâşia Gaza.
”DOUĂ AVANPOSTURI ILEGALE” DEMOCLATE
Armata israeliană a demontat miercuri un cort, însă coloniştii au rămas la faţa locului, pe pături.
Ea a revenit în noaptea de miercuri spre joi şi a demolat ”două avanposturi ilegale”, a confiscat echipament prezent la faţa locului şi a reţinut un israelian, a anunţat ea.
”Cortul şi lucrurile coloniştilor nu mai sunt acolo”, însă ”coloniştii sunt pe dealul vecin”, a declarat AFP o locuitoare blocată acasă, Aïcha Hassan.
Locuitorii nu au în continuare acces la hrană şi alte bunuri, declară ea, pentru că ”zona este complet încercuită de către armată”.
Primarul satului Qusra, Abdel Azim Wadi, anunţă că armata israeliană a emis un ordin de evacuare temporară a locuitorilor din casele asediate, pe perioada cât se ocupă de colonişti.
Declaraţiile făcute de către ambasadorul Statelor Unite sunt extrem de neobişnuite.
Mike Huckabee, un pastor evanghlist creştin, a susţinut în mod repetat coloniile evreieşti în Cisiordania ocupată şi a respins ideea Palestinei, statul la care aspiră palestinienii.
”Nu poţi să-l iei pe ambasadorul Huckabee drept unul de stânga, el care este cel mai mare prieten a colonizării în Statele Unite”, comentează într-un comunicat un fost primar al coloniei Efrat, situată în apropiere de Ierualim, considerată mai degarbă moderată, Oded Revivi.
”Dacă un prieten adevărat ca Huckabee este obligat să bată cu pumnul în masă, înseamnă că trebuie să ne oprim toţi, să ne întrebăm ce s-a întâmplat şi să reparăm imediat”, a declarat el.
VÂRF DE VIOLENŢE ÎN PARALEL CU O MULTIPLICARE A COLONIILOR ÎN CISIORDANIA
Violenţele coloniştilor israelieni împotriva palestinienilor s-au intensificat puternic în urma unui atac fără precedent al Hamasului la 7 octombrie 2023 în sudul Israelului.
Ei desfăşoară raiduri – violente – aproape zilnice în sate, unde hărţuiesc şi intimidează.
Acest vârf de violenţe are loc în paralel cu o multiplicare a coloniilor israeliene în Cisiordania – pe care o parte a calsei politice israeliene nu ascunde faptul că vrea să o anexeze.
La puţin timp după mesajul ambasadorului Statelor Unite, mai mulţi ofivciali politici israelieni – inclusiv ministrul Apărării Israel Katz – s-au dus în colonia Ganim pentru a sărbători reinstalarea acesteia – la peste 20 de ani după ce a fost desfiinţată.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat undă verde redeschiderii coloniei – în plină campanie în vederea alegerilor legislative prevăzute în octombrie -, în cintextul în care sondajele îl plasează într-o poziţie foarte proastă.
Patru colonii au fost desfiinţate în Cisiordania în 2005, iar în Fâşia Gaza – toate.
Trei dintre cele patru colonii desfiinţate în Cisiordania au fost reinstalate.
Colonizarea teritoriilor palestiniene a continuat – în toate Guvernele israeliene – începând din 1967, însă s-a accelerat de la venbirea la putere a extremei drepte în coaliţia lui Netanyahu, la sfârşitul lui 2022.
Peste 500.000 de israelieni trăiesc în coloniile din Cisiordania ocupată – ilegale în dreptul internaţonal -, alături de aproximativ trei milioane de palestinieni.









