Executivul a aprobat, vineri, alocarea sumei de 135,622 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Suma este destinată ROMATSA – Regia Autonomă „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian”, pentru asigurarea finanţării activităţii sale de bază şi, în principal, pentru menţinerea continuităţii şi siguranţei serviciilor de navigaţie aeriană.
Potrivit Guvernului, valoarea alocată reprezintă contravaloarea a 25,857 milioane euro şi corespunde totalităţii sumelor colectate de EUROCONTROL cu titlu de contravaloare a serviciilor de navigaţie aeriană de rută furnizate de ROMATSA, de la data instituirii popririi, 1 iulie 2026, până la 6 august 2026.
”Fondurile vor fi utilizate de ROMATSA pentru acoperirea cheltuielilor esenţiale pentru funcţionarea şi siguranţa operaţională a regiei, inclusiv cheltuieli de personal, cheltuieli necesare menţinerii serviciilor de navigaţie aeriană, precum şi alte obligaţii de plată care decurg din legislaţia aplicabilă”, precizează Executivul.
ROMATSA se finanţează în mod obişnuit din tarifele aferente serviciilor de navigaţie aeriană, colectate prin mecanismul centralizat administrat de EUROCONTROL. Începând cu 1 iulie 2026, aceste sume nu au mai fost virate către ROMATSA, ca urmare a instituirii unei popriri executorii asupra sumelor colectate de EUROCONTROL. Poprirea a fost dispusă în executarea unei hotărâri pronunţate într-un litigiu în care Statul Român este debitor, iar ROMATSA nu este parte. În consecinţă, indisponibilizarea sumelor afectează fluxul financiar al ROMATSA, deşi acestea reprezintă venituri aferente serviciilor de navigaţie aeriană furnizate de regie.
”Pentru evitarea riscului de întrerupere a activităţii, Legea nr. 170/2026 a instituit un mecanism special de asigurare temporară a finanţării ROMATSA din Fondul de rezervă bugetară, cu obligaţia restituirii sumelor către bugetul de stat în cazul recuperării ulterioare a sumelor indisponibilizate. Adoptarea măsurii este justificată de necesitatea evitării unei situaţii în care ROMATSA nu ar mai dispune de fondurile necesare desfăşurării activităţii. Măsura urmăreşte în principal prevenirea întreruperii serviciilor de navigaţie aeriană şi protejarea siguranţei şi continuităţii traficului aerian”, spune Guvernul.
Finanţarea are caracter temporar şi compensatoriu şi nu reprezintă o subvenţie permanentă acordată ROMATSA şi nici preluarea de către bugetul de stat a obligaţiilor regiei.
”În cazul în care EUROCONTROL recuperează sau virează ulterior către ROMATSA sumele indisponibilizate, regia are obligaţia de a restitui integral la bugetul de stat sumele primite din Fondul de rezervă, în termen de maximum 5 zile de la încasarea acestora. De asemenea, sumele care nu vor fi utilizate până la sfârşitul anului 2026 vor fi restituite la Fondul de rezervă bugetară, în condiţiile legii”, mai arată Guvernul.
În paralel, ROMATSA a iniţiat demersurile pentru accesarea unei finanţări de la Exim Banca Românească S.A., în condiţiile prevăzute de Legea nr. 170/2026.
Până la finalizarea acestei finanţări, alocarea din Fondul de rezervă asigură lichiditatea necesară continuării activităţii regiei, subliniază Executivul.