Şapte persoane au fost reţinute şi trei plasate sub control judiciar, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de falsificare a documentelor şi a evidenţelor electorale. Cei cercetaţi ar fi falsificat prezenţa la urne la primul tur al alegerilor prezidenţiale din mai 2025, într-o secţie de votare din Giurgiu.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Giurgiu au făcut, marţi, zece percheziţii în judeţele Giurgiu, Ilfov şi Teleorman, la locurile de muncă ale unor persoane fizice cercetate într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de falsificare a documentelor şi a evidenţelor electorale.
„În 4 mai 2025, în urma desfăşurării primului tur al alegerilor pentru Preşedintele României, mai multe persoane, din cadrul aceluiaşi Birou Electoral al unei secţii de votare din judeţul Giurgiu, ar fi participat la falsificarea documentelor şi a evidenţelor electorale, prin atestarea în mod neadevărat a prezenţei la vot a unor persoane, prin contrafacerea unui număr însemnat de semnături înscrise în listele electorale ale secţiei de votare şi prin introducerea în sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot a datelor de identificare ale persoanelor respective”, a transmis, marţi seară, IPJ Giurgiu.
Sursa citată a precizat că, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, 7 persoane (5 femei şi doi bărbaţi), cu vârste între 35 şi 58 de ani, din judeţul Giurgiu, au fost reţinute, pentru 24 de ore.
Miercuri, 16 septembrie, acestea vor fi prezentate unităţii de parchet competente, cu propuneri procedurale.
„De asemenea, astăzi, 15 septembrie, unitatea de parchet competentă a dispus faţă de 3 persoane (o femeie şi doi bărbaţi), cu vârste între 46 şi 63 de ani, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a mai transmis sursa citată.