Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Percheziţii la persoane suspectate că, sub paravanul unor centre de sănătate, atrăgeau vârstnici cărora le vindeau dispozitive la preţuri supraevaluate/ Uneori, victimele erau puse să facă credite la bănci, fiind chiar însoţite de presupuşii infractori

octombrie 6, 2026

AFIR: Fondurile alocate pentru investiţii în fermele de mici dimensiuni, epuizate pentru componenta achiziţii simple/ 50.000 de euro/proiect, cu o intensitate a sprijinului de 85% din cheltuielile eligibile

octombrie 6, 2026

Eurostat: România, primul loc în UE, în august, cu o creştere de peste 2% la comerţul cu amănuntul, raportat la iulie. Avans de 1,2%, comparativ cu august 2025

octombrie 6, 2026

Un nou nivel record pentru euro în raport cu leul: 5,3527 lei pentru un euro, marţi. Precedentul record fusese înregistrat în 2 octombrie

octombrie 6, 2026

Iubitul tinerei care a fost găsită moartă într-o valiză, pe râul Olt, adus în ţară din Elveţia / Va fi dus la Vâlcea pentru punerea în executare a mandatului de arestare

octombrie 6, 2026
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » AFIR: Fondurile alocate pentru investiţii în fermele de mici dimensiuni, epuizate pentru componenta achiziţii simple/ 50.000 de euro/proiect, cu o intensitate a sprijinului de 85% din cheltuielile eligibile
Stiri Locale

AFIR: Fondurile alocate pentru investiţii în fermele de mici dimensiuni, epuizate pentru componenta achiziţii simple/ 50.000 de euro/proiect, cu o intensitate a sprijinului de 85% din cheltuielile eligibile

By Sala de Presăoctombrie 6, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că fondurile alocate prin intervenţia DR-14 „Investiţii în fermele de mici dimensiuni” au fost epuizate pentru componenta achiziţii simple. Fermierii au depus 753 de cereri de finanţare în valoare de peste 35 milioane de euro, în timp ce alocarea financiară a fost de 18 milioane de euro, cu o valoare de 50.000 de euro/proiect. Intensitatea sprijinului a fost de cel mult 85% din totalul cheltuielilor eligibile.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă epuizarea fondurilor alocate prin intervenţia DR-14 „Investiţii în fermele de mici dimensiuni” pentru componenta achiziţii simple înainte de data limită şi închiderea sesiunii pentru respectiva componentă ca urmare a atingerii plafonului de depunere stabilit”, arată, marţi, AFIR într-un comunicat de presă.

În perioada 1 septembrie – 6 octombrie 2026, fermierii au depus online în sistemul informatic al AFIR 753 de cereri de finanţare în valoare de peste 35 milioane de euro (35.010.497 euro), alocarea financiară totală pentru componenta achiziţii simple fiind de 18 milioane de euro.

AFIR arată că prin intervenţia DR-14 fermierii pot beneficia de o finanţare nerambursabilă care ajunge până la 50.000 de euro/proiect, intensitatea sprijinului fiind de cel mult 85% din totalul cheltuielilor eligibile.

Sesiunea de depunere a solicitărilor de finanţare prin DR-14 continuă pentru celelalte componente, respectiv pentru sectorul zootehnic, pentru legumicultură şi pentru alte sectoare până la termenul limită de 31 octombrie 2026 sau până la epuizarea fondurilor alocate, precizează AFIR.

Intervenţia DR-14 „Investiţii în fermele de mici dimensiuni” este finanţată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 gestionat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, cu fonduri puse la dispoziţie de Comisia Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de Guvernul României prin Bugetul de Stat.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Percheziţii la persoane suspectate că, sub paravanul unor centre de sănătate, atrăgeau vârstnici cărora le vindeau dispozitive la preţuri supraevaluate/ Uneori, victimele erau puse să facă credite la bănci, fiind chiar însoţite de presupuşii infractori

Eurostat: România, primul loc în UE, în august, cu o creştere de peste 2% la comerţul cu amănuntul, raportat la iulie. Avans de 1,2%, comparativ cu august 2025

Un nou nivel record pentru euro în raport cu leul: 5,3527 lei pentru un euro, marţi. Precedentul record fusese înregistrat în 2 octombrie

Iubitul tinerei care a fost găsită moartă într-o valiză, pe râul Olt, adus în ţară din Elveţia / Va fi dus la Vâlcea pentru punerea în executare a mandatului de arestare

Tenis: Jannik Sinner, numărul 1 mondial, nu va mai evolua în acest sezon

Indignare în California după ce Trump a sugerat Iranului să distrugă Los Angeles sau San Diego, bastioane ale democraţilor

Liberty Galaţi ar putea reporni laminoarele după 15 octombrie, în regim de tolling. Preţul energiei electrice este principalul obstacol

Producţia filmului „The Batman 2” a fost suspendată după ce regizorul s-a retras din „motive personale”

Novak Djokovici îşi reiterează dorinţa de a participa la Jocurile Olimpice din 2028: „Nu văd niciun motiv care să m-ar împiedica să merg la Los Angeles”

Alegerile Editorului

AFIR: Fondurile alocate pentru investiţii în fermele de mici dimensiuni, epuizate pentru componenta achiziţii simple/ 50.000 de euro/proiect, cu o intensitate a sprijinului de 85% din cheltuielile eligibile

octombrie 6, 2026

Eurostat: România, primul loc în UE, în august, cu o creştere de peste 2% la comerţul cu amănuntul, raportat la iulie. Avans de 1,2%, comparativ cu august 2025

octombrie 6, 2026

Un nou nivel record pentru euro în raport cu leul: 5,3527 lei pentru un euro, marţi. Precedentul record fusese înregistrat în 2 octombrie

octombrie 6, 2026

Iubitul tinerei care a fost găsită moartă într-o valiză, pe râul Olt, adus în ţară din Elveţia / Va fi dus la Vâlcea pentru punerea în executare a mandatului de arestare

octombrie 6, 2026

Tenis: Jannik Sinner, numărul 1 mondial, nu va mai evolua în acest sezon

octombrie 6, 2026

Cele mai recente știri

Indignare în California după ce Trump a sugerat Iranului să distrugă Los Angeles sau San Diego, bastioane ale democraţilor

octombrie 6, 2026

Liberty Galaţi ar putea reporni laminoarele după 15 octombrie, în regim de tolling. Preţul energiei electrice este principalul obstacol

octombrie 6, 2026

Producţia filmului „The Batman 2” a fost suspendată după ce regizorul s-a retras din „motive personale”

octombrie 6, 2026
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.