Doi bărbaţi de 43 şi 45 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti în urma unui conflict izbucnit între aceştia şi alte două rude, în curtea Spitalului Universitar. Suspecţii, care ar fi vrut ca tatăl lor, internat în unitatea medicală, să fie deconectat de la aparate, i-au agresat pe mama vitregă şi pe un văr al lor, care s-ar opune. Pe numele celor doi agresori, dintre care unul este impresarul unor cântăreţi de manele, au fost emise ordine de protecţie provizorii.
Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Secţia 17 Poliţie au reţinut doi bărbaţi, în vârstă de 43, respectiv 45 de ani, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cercetările au început după ce, luni după-amiază, poliţişti din cadrul Secţiei 17 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că, în curtea unei unităţi medicale din Sectorul 5, mai multe persoane se agresează fizic. Ajunşi acolo, poliţiştii au identificat persoanele vătămate – un bărbat în vârstă de 60 de ani şi o femeie în vârstă de 62 de ani.
”Din cercetările şi investigaţiile efectuate a reieşit că, pe fondul unui conflict spontan, generat de neînţelegeri cu unele rude, cu privire la un membru al familiei internat în spital, cei doi ar fi fost agresaţi fizic de către acestea. De asemenea, în timpul agresiunilor, ar fi fost distrus un bun aparţinând femeii de 62 de ani. În acest context, poliţiştii au demarat de îndată activităţi specifice, iar în urma investigaţiilor desfăşurate, au fost identificaţi şi depistaţi doi bărbaţi, în vârstă de 43, respectiv 45 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor”, a arătat, marţi, Poliţia Capitalei.
Cei doi bărbaţi au fost duşi la sediul subunităţii, pentru audieri, pe numele lor fiind emise ordine de protecţie provizorii.
De asemenea, s-a stabilit că, prin acţiunile violente comise de cei doi suspecţi, a fost tulburată ordinea şi liniştea publică.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi magistraţilor, cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Potrivit unor surse judiciare, conflictul a izbucnit în curtea Spitalului Universitar, pe fondul unor neînţelegeri familiale legate de o rudă internată în spital. Mai exact, afirmă sursele, cei doi suspecţi vor ca tatăl lor, care este internat şi este ţinut în viaţă de aparate, să fie deconectat de la acestea, iar celelalte două persoane – mama vitregă şi un văr al lor – nu sunt de acord. În timpul incidentului, femeii i-au căzut ochelarii şi s-au spart.
Aceleaşi surse spun că unul dintre bărbaţi este impresarul mai multor cântăreţi de manele.