Preşedintele USR, Dominic Fritz, crede că preşedintele Nicuşor Dan i-a dezamăgit pe mulţi dintre susţinătorii săi şi se declară la rândul său dezamăgit de şeful statului, faţă de care USR era apropiat la începutul mandatului său.
Dominic Fritz a declarat, marţi seară, la TVR 1, că preşedintele Nicuşor Dan i-a dezamăgit pe mulţi dintre susţinătorii săi.
”Eu cred că sunt foarte, foarte mulţi oameni în România care l-au votat cu totul cu alte speranţe, posibil şi alte valori şi care sunt foarte dezămăgiţi. Şi eu sunt dezămăgit şi cred că o mare parte şi din oamenii care simpatizează cu USR şi care l-au susţinut în campanie”, de clarat preşedintele USR, Dominic Fritz.
Întrebat dacă crede că a fost păcălit de Nicuşor Dan, Dominic Fritz a afirmat: ”Nu cred că păcăleală este o categorie prezidenţială (…) Păcăleală presupune o intenţie. Eu nu pot sa judec care este motivul, de ce preşedintele a dezămăgit în foarte multe domenii”.
Liderul USR afirmă că oamenii l-au ascultat în campanie pe Nicuşor Dan vprbind despre justiţie, lupta împotriva corupţiei şi atitudinea faţă de PSD, iar acum, dupăă deciziile pe care le-a luat, nu-l mai recunosc.
”Eu cred că multă lume – şi eu încă o dată aici aş include şi mulţi membrii şi susţinători USR – multă lume l-a ascultat în campanie, de exemplu ce a spus despre justiţie, de exemplu ce a spus despre anticorupţie, de exemplu ce a spus despre PSD şi acum nu îl mai recunosc”, a mai declarat Dominic Fritz.
Numirile din justiţie, presupusa apropiere faţă de PSD şi Sorin Grindeanu, modul cum a gestionat criza politică după moţiunea de cenzură şi faptul că a învestit un Guvern format în jurul PSD i-au adus preşedintelui Nicuşor Dan critici vehemente din partea susţinătorilor săi.
De asemenea, aceştia crticiă faptul că nu a fost publicat raportul privind anularea alegerilor, deşi l-a promis încă din campania electorală şi imediat după preluarea mandatului.