Partidele arabe din Israel, Lista Comună şi Raam, ar urma să obţină un număr record de 18 mandate în viitorul Knesset, potrivit exit-pollurilor anunţate după alegerile de marţi, ceea ce ar constitui cea mai mare reprezentare arabă din istorie, relatează CNN.
Această creştere a numărului de votanţi a fost determinată de dorinţa urgentă de a destrăma coaliţia de dreapta a lui Netanyahu, care include miniştri cu poziţii radicale, precum Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich.
Partidele arabe ar putea juca un rol-cheie în formarea unei coaliţii pentru constituirea unui nou guvern. Însă nu este încă clar cum ar putea arăta aceasta.
Se estimează că blocul prim-ministrului Benjamin Netanyahu va deţine în jur de 50 de locuri în viitorul parlament. Însă acesta a exclus în mod explicit formarea unui guvern împreună cu partidele arabe. Pentru a forma o majoritate în Knesset, el are nevoie de 61 de locuri.
Între timp, şi Gadi Eisenkot – al cărui bloc de opoziţie ar urma să deţină 52 de locuri, potrivit proiecţiilor – a declarat că aceste partide nu îndeplinesc cerinţele sale pentru formarea unui guvern, printre care se numără recunoaşterea Israelului ca stat evreiesc şi recunoaşterea Hamasului ca organizaţie teroristă ce trebuie desfiinţată.
Cu toate acestea, un sondaj realizat de Centrul aChord al Universităţii Ebraice arată că majoritatea alegătorilor din blocul de opoziţie doresc ca această alianţă să se concretizeze. Peste 61% dintre alegătorii din blocul de opoziţie doresc ca Eisenkot să formeze un guvern împreună cu Raam, potrivit sondajului. Doar 20% dintre aceşti alegători au declarat că preferă organizarea de noi alegeri, în timp ce 12% s-au pronunţat în favoarea unui guvern de rotaţie cu Netanyahu şi numai 7% preferă un guvern cu partidele ultraortodoxe.