Dacă republicanii vor o explicaţie a înfrângerii lor largi de marţi, în alegerile americane de la jumătate de mandat, se pot uita la o formulă rămasă celebră a campaniei prezidenţiale a lui Bill Clinton din 1992: ”E economia, idiotule!”, analizează AFP.
Inflaţia persistentă, relansată de taxele vamale ale lui Donald Trump, iar apoi Războiul din Iran, dar şi o piaţă a muncii care stagnează şi inegalităţi ţipătoare sunt tot atâtea motive care explică votul americanilor, potrivit unor analişti.
”Americanii au votat cu portofelul”, declară AFP economistul-şef al EY-Parthenon, Gregory Daco.
Este dificil ca republicanii să-şi vândă mesajul despre economia înfloritoare, în timp ce în majoritatea gospodăriilor americane sentimentul persistent este al unei degradări a nivelului de trai.
Faptul că economia se află în centrul acestor alegeri ”nu este un caz unic”, însă ”aproape fiecare alegător, indiferent de vârsta, nivelul studiilor, origini sau orientare politică, toţi au votat cu economia în minte”, adaugă Daco.
Inflaţia a atins până la 9% în preşedinţia lui Joe Biden, în plină relansare economică după pandemia covid-19, după care a scăzut şi s-a apropoat de ţinta de 2% a Fed, Banca centrală americană.
Însă taxele vamale, iar apoi Războiul din Iran au făcut-o să crească, de-acum la 3,7% pe un an, potrivit indicelui preţurilor la consum (CPI), fără să dea semne de încetinire.
”TOT MAI IRITANT”
La unele produse, creşterea este mult mai puternică: benzina, atât de importantă pentru americanii foarte dependenţi de maşina lor, este cu 38% mai scumpădecât înainte de război.
Însă alegătorii nu sunt sensibili doar la scumpirile de moment, declară Gregory Daco. Ei sunt sensibili la valsul neîncetat al etichetelor de peste cinci ani.
”Este ca o pietricică în pantof. La îneput este jenant, dar nimic mai mult. Cu timpul devine tot mai iritant. Este ceea ce observăm în cazul inflaţiei”, apreciază el.
În tmpul campaniei, Donald Trump şi republicanii şi-au acuzat opozanţii de faptul că montează piesă cu piesă o criză a ”puterii de cumpărare”.
Însă ceea ce este cel mai greu pentru democraţi abia începe, chiar deţinând controlul Congresului.
”Ei vor avea un impact limitat asupra problemei, chiar dacă este un subiect major pentru ei, pentru că Congresul nu dispune de instrumente care să le permită să acţioneze asupra cauzelor principale ale inflaţiei: taxele vamale şi Războiul din Iran”, scrie într-o notă un economist la Unicredit, Jonathan Schroer.
Cu atât mai mult cu cât încetinirea pieţei muncii – prezentată ca ”puţin activă” şi cu o marjă mică de creştere de către economişti – constituie altă problemă de gestionat.
ECONOMIA ÎN K
Şi mai mult, veniturile nu urmează inflaţia, ceea ce înseamnă că majoritatea salariaţilor îşi vede puterea de cumpărare erodându-se în mod treptat.
Desigur, nivelul şomajului rămâne slab, iar crearea de locuri de muncă continuă, însă ele se concentrează în sectoare puţine, ca de exemplu sănătatea, educaţia şi construcţiile.
”Majoritatea celor care vor un loc de muncă au unul”, declară Gregory Daco, ”însă ei nu sunt neapărat mulţumiţi de condiţiile de muncă”.
Mai larg, dacă creşterea rămâne robustă (+3,4% în ritm anualizat pe trimestrul trei), economiştii sunt îngrijoraţi să o vadă repartizându-se tot mai prost în rândul populaţiei, cei cu venituri mari profitând în mod disproporţionat şi pemiţând susţinerea consumului prin cheltuielile lor.
În mai, când Wall Street-ul atingea recorduri, economişti de la Fed îşi exprimau îngrijorarea faţă de o ”creştere remarcabilă” a insecurităţii alimentare în prima economie mondială.
Ei estimau că economia americană devine o ”economie în K”, în care cei mai bogaţi continuă să se îmbogăţească, în timp ce oportunităţile economice ale celorlaţi se reduc.