Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Alianţa „A Patra Putere”, după interzicerea unui jurnalist la Cotroceni: Întrebările jurnaliştilor nu pot fi interzise sau cenzurate în funcţie de supărările personale ale unui şef de stat / Organizaţia solicită temeiul legal al deciziei

noiembrie 11, 2026

Washingtonul pune sub acuzare trei „agenţi iranieni” pentru incidentul din apropierea bazei aeriene Fairford din Anglia. Unul dintre ei a coordonat dintr-o închisoare din SUA complotul terorist eşuat din Marea Britanie

noiembrie 11, 2026

300.000 de euro: cele mai luxoase loje ale noului Camp Nou al echipei FC Barcelona se vând rapid, în ciuda preţurilor exorbitante

noiembrie 10, 2026

Alexandru Muraru (PNL): Domnule preşedinte, dacă 30 la sută e mai mic decât 50 la sută, atunci de ce aţi mai pierdut timpul nominalizând premieri din rândul liberalilor, pucişti sau nepucişti?

noiembrie 10, 2026

Nicuşor Dan: Comunele mici şi nefuncţionale ar putea fi comasate, iar o parte din serviciile publice transferate oraşelor dacă sunt în apropierea acestora / Susţin o astfel de formulă / Ce crede despre o reformă administrativă mai amplă

noiembrie 10, 2026
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » 300.000 de euro: cele mai luxoase loje ale noului Camp Nou al echipei FC Barcelona se vând rapid, în ciuda preţurilor exorbitante
Stiri Locale

300.000 de euro: cele mai luxoase loje ale noului Camp Nou al echipei FC Barcelona se vând rapid, în ciuda preţurilor exorbitante

By Sala de Presănoiembrie 10, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

FC Barcelona mizează pe noul său stadion Camp Nou şi pe lojele sale luxoase pentru a-şi asigura venituri substanţiale în anii următori. Având preţuri foarte ridicate, primele abonamente se vând ca pâinea caldă.

Deşi FC Barcelona s-a mutat înapoi în noul Camp Nou în noiembrie 2025, lucrările de modernizare şi extindere a stadionului nu sunt încă finalizate. Acestea vizează o parte foarte profitabilă: lojele şi locurile VIP.

Stadionul, în forma sa definitivă, urmează să fie predat în 2028, dar clubul se mobilizează deja pentru a găsi cumpărători pentru cele 9.500 de locuri VIP pe care le va avea noua arenă.

Obiectivul este unul clar: generarea a 80 de milioane de euro din vânzarea acestor bilete de lux. Potrivit publicaţiei „As”, Barça a vândut deja 5.000 dintre aceste locuri, fără a lua în calcul cele aproape 500 de locuri nominative, cunoscute sub denumirea de PSL (Personal Seat Licenses).

Iar în septembrie a trecut la viteza superioară odată cu punerea în vânzare a 2.000 de locuri VIP destinate companiilor „în cadrul unei campanii foarte agresive care implică abordarea directă a clienţilor potenţiali”. Şi acest demers dă roade, întrucât cele mai luxoase loje şi-au găsit toate cumpărători în condiţii foarte precise, cu un angajament pe o perioadă cuprinsă între 15 şi 30 de ani. Fiecare ofertă este însoţită de un drept de acces iniţial (plată unică), a cărui valoare variază în funcţie de formula aleasă.

Astfel, cea mai scumpă ofertă — „LOGE” (o mini-lojă privată dotată cu patru scaune de tip cinema, inclusiv un loc de parcare) — necesită o primă plată de 300.000 de euro pentru un angajament pe 30 de ani sau 207.000 de euro pentru o perioadă de 15 ani. La aceasta se adaugă plata unei sume anuale de 69.000 de euro. Iar acest lucru este atractiv, întrucât clubul a vândut deja toate locurile din această categorie.

Clubul propune apoi „Premium Seats” (locuri individuale situate lângă loje, în centrul primului inel) în schimbul unui angajament de 57.200 de euro pentru un contract de 15 ani, urmat de o sumă anuală de 19.100 de euro.

„Player Zone” (situată în spatele băncilor echipelor) se achiziţionează, la rândul său, contra unei cotizaţii anuale de 24.000 de euro. Pentru categoria „Pitch Row” (primul rând al primei tribune), sunt necesare o plată iniţială de 40.000 de euro şi achitarea unei chirii anuale de 12.000 de euro. Sunt disponibile încă două oferte de loje mai accesibile: „Balcony” (locuri care oferă o „vedere prezidenţială” în primul rând al celei de-a doua tribune) contra unei plăţi unice de 24.000 de euro şi a unei sume anuale de 8.200 de euro, şi „VIP Ring” (situat pe inelul care separă tribuna a doua de cea de-a treia), cu o plată iniţială de 22.000 de euro şi un abonament anual de 7.000 de euro.

Sunt oferite şi alte servicii pentru companii, printre care accesul la „Barça Business Club”, care permite stabilirea de contacte profesionale cu alţi clienţi.

Potrivit publicaţiei As, Barça speră să încaseze 50 de milioane de euro în următoarele luni din aceste oferte, sub formă de plăţi unice. Clubul estimează venituri de 30 de milioane de euro din abonamentele anuale. Adică 80 de milioane de euro din vânzarea biletelor, ceea ce reprezintă doar 21% din această ofertă VIP.

„Celelalte 7.500 de locuri vor trebui să genereze venituri suficiente pentru a începe rambursarea datoriei colosale generate de realizarea proiectului «Espai Barça»”, concluzionează publicaţia madrilenă.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Alianţa „A Patra Putere”, după interzicerea unui jurnalist la Cotroceni: Întrebările jurnaliştilor nu pot fi interzise sau cenzurate în funcţie de supărările personale ale unui şef de stat / Organizaţia solicită temeiul legal al deciziei

Washingtonul pune sub acuzare trei „agenţi iranieni” pentru incidentul din apropierea bazei aeriene Fairford din Anglia. Unul dintre ei a coordonat dintr-o închisoare din SUA complotul terorist eşuat din Marea Britanie

Alexandru Muraru (PNL): Domnule preşedinte, dacă 30 la sută e mai mic decât 50 la sută, atunci de ce aţi mai pierdut timpul nominalizând premieri din rândul liberalilor, pucişti sau nepucişti?

Nicuşor Dan: Comunele mici şi nefuncţionale ar putea fi comasate, iar o parte din serviciile publice transferate oraşelor dacă sunt în apropierea acestora / Susţin o astfel de formulă / Ce crede despre o reformă administrativă mai amplă

Nicuşor Dan, despre refuzul autorizării protestului de sâmbătă: Pare că primăria are dreptate în cazul ăsta / Nu poate să vină cineva să spună că vor fi 50 de persoane şi, în acelaşi timp, pe toate reţelele sociale să se facă o mare mobilizare

Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe: Celor care încearcă să prezinte revenirea lui Orban în PNL drept o ameninţare pentru Ilie Bolojan le spun că ori manipulează, ori nu îi cunosc deloc nici pe Orban, nici pe Bolojan

Incendiu la un panou electric din subsolul unui hotel din Bucureşti / A fost evacuat parterul şi s-au scos maşinile din subsol

Lup care adulmecă urmele lăsate de animale prin pădure, filmat în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa – VIDEO

Sorina Matei, propunerea pentru funcţia de preşedinte director general al SRTV, iar Răzvan Dincă, propus şef la Radioul Public / Cei doi au primit aviz din partea comisiilor reunite de cultură

Alegerile Editorului

Washingtonul pune sub acuzare trei „agenţi iranieni” pentru incidentul din apropierea bazei aeriene Fairford din Anglia. Unul dintre ei a coordonat dintr-o închisoare din SUA complotul terorist eşuat din Marea Britanie

noiembrie 11, 2026

300.000 de euro: cele mai luxoase loje ale noului Camp Nou al echipei FC Barcelona se vând rapid, în ciuda preţurilor exorbitante

noiembrie 10, 2026

Alexandru Muraru (PNL): Domnule preşedinte, dacă 30 la sută e mai mic decât 50 la sută, atunci de ce aţi mai pierdut timpul nominalizând premieri din rândul liberalilor, pucişti sau nepucişti?

noiembrie 10, 2026

Nicuşor Dan: Comunele mici şi nefuncţionale ar putea fi comasate, iar o parte din serviciile publice transferate oraşelor dacă sunt în apropierea acestora / Susţin o astfel de formulă / Ce crede despre o reformă administrativă mai amplă

noiembrie 10, 2026

Nicuşor Dan, despre refuzul autorizării protestului de sâmbătă: Pare că primăria are dreptate în cazul ăsta / Nu poate să vină cineva să spună că vor fi 50 de persoane şi, în acelaşi timp, pe toate reţelele sociale să se facă o mare mobilizare

noiembrie 10, 2026

Cele mai recente știri

Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe: Celor care încearcă să prezinte revenirea lui Orban în PNL drept o ameninţare pentru Ilie Bolojan le spun că ori manipulează, ori nu îi cunosc deloc nici pe Orban, nici pe Bolojan

noiembrie 10, 2026

Incendiu la un panou electric din subsolul unui hotel din Bucureşti / A fost evacuat parterul şi s-au scos maşinile din subsol

noiembrie 10, 2026

Lup care adulmecă urmele lăsate de animale prin pădure, filmat în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa – VIDEO

noiembrie 10, 2026
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.