Fostul ministru al Apărării Radu Miruţă propune ca banii recuperaţi de MApN cu titlul de daune-interese din executarea contractelor de achiziţii publice să fie folosiţi pentru constituirea unui fond din care să fie „corectată nedreptatea” de la pensiile militare. „Actualizarea pensiei militarilor cu solda de grad este o obligaţie, nu un moft. Nu există niciun argument pentru care această nedreptate să continue”, afirmă deputatul USR Radu Miruţă, iniţiatorul proiectului de lege depus la Parlament încă din timpul mandatului său de ministru al Apărării.
Potrivit unui comunicat de presă al USR, din banii recuperaţi de MApN cu titlul de daune-interese din executarea contractelor de achiziţii publice va fi constituit un fond din care să fie actualizate pensiile militare, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Radu Miruţă, deputat USR şi fost ministru al Apărării.
„Actualizarea pensiei militarilor cu solda de grad este o obligaţie, nu un moft. Nu există niciun argument pentru care această nedreptate să continue. Au existat diverse proiecte care au vorbit despre asta, dar care au fost trase pe linie moartă pentru că nu identificau o sursă a banilor. Prin această iniţiativă li se face dreptate celor nedreptăţiţi, identificând, aşa cum am promis, soluţie în propria curte, nu cerând altor ministere să lase de la ele pentru MApN”, declară Radu Miruţă.
Propunerea legislativă, depusă de Radu Miruţă încă din timpul mandatului de ministru al Apărării, ţine cont de faptul că MApN gestionează programe şi contracte de achiziţie de o complexitate tehnică, juridică, financiară şi operaţională ridicată, inclusiv programe de înzestrare cu valori semnificative şi perioade îndelungate de executare.
În prezent, Legea privind finanţele publice spune că sumele din penalităţi, garanţii de bună execuţie şi daune interese rezultate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către operatorii economici să se vireze la bugetul de stat.
Proiectul USR prevede ca sumele recuperate să se distribuie astfel: 40% la bugetul de stat, 30% la bugetul MApN (venit propriu), 20% pentru un fond destinat actualizării cu solda de grad a pensiilor militare de stat şi 10% pentru stimularea personalului care a gestionat contractul.
„Astfel, banii recuperaţi din daune-interese, penalităţi şi garanţii rezultate din contractele de achiziţii publice ale MApN vor fi împărţiţi cu pensionarii militari şi cu personalul care gestionează contractele de achiziţie”, se mai arată în comunicatul citat.