Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie susţine că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a propus, fără consultare publică, două modele de Comunităţi de Energie, „fără să înţeleagă suficient conceptul şi rolul” acestora. ”ANRE a propus soluţii legislative bazate pe o lege veche de 12 ani (din 2012), care nu mai reflectă realitatea actuală, dar care serveşte menţinerii privilegiilor proprii şi ale furnizorilor de energie”, afirmă reprezentanţii asociaţiei.
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că a formulat o adresă către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) prin care solicită ca această instituţie să nu intervină cu intenţia de a influenţa legislaţia primară viitoare privind Comunităţile de Energie din România.
„Experienţa noastră, ca prosumatori, din ultimii ani cu ANRE este o lecţie amară şi nu dorim să o repetăm şi în cazul viitoarelor Comunităţi de Energie”, susţin reprezentanţii asociaţiei, potrivit News.ro.
Ei adaugă că, fără să fie solicitată şi fără consultare publică, ANRE a publicat, în 8 august, pe site-ul instituţiei un anunţ privind două modele de Comunităţi de Energie.
„«Specialiştii ANRE» au propus două tipuri de Comunităţi Energetice (CE), care ar trebui să graviteze în mod obligatoriu în jurul furnizorilor de energie, conform viziunii ANRE. Mai mult decât atât, aceste Comunităţi ar trebui obligatoriu să fie aprobate de ANRE şi, posibil, să plătească anual pentru acreditări, pe un model deja cunoscut. Fără să înţeleagă suficient conceptul şi rolul Comunităţilor de Energie, ANRE a propus soluţii legislative bazate pe o lege veche de 12 ani (din 2012), care nu mai reflectă realitatea actuală, dar care serveşte menţinerii privilegiilor proprii şi ale furnizorilor de energie, ce ar putea pierde clienţii captivi, în special cei din blocurile de locuinţe”, susţin aceştia.
Potrivit sursei citate, ambele propuneri de Comunităţi Energetice ale ANRE pornesc de la premise false.
„ANRE şi furnizorii nu înţeleg că energia nu mai este monopolul lor, datorită posibilităţii de a o produce prin mijloace fotovoltaice sau eoliene, alături de stocarea acesteia. Tehnologia nu mai poate fi oprită la graniţă, iar pierderea acestui monopol va fi inevitabilă. Comunităţile de Energie sunt despre oamenii care «şi-au luat în propriile mâini» producerea şi stocarea energiei, fără implicarea birocratică a statului şi, mai ales, fără implicarea directă a furnizorilor din România, care şi-au demonstrat «bunăvoinţa» de a livra energie ieftină clienţilor captivi”, mai scrie în comunicat.
Reprezentanţii asociaţiai arată că sunt deja cooptaţi, împreună cu alte entităţi şi specialişti, de către Ministerul Energiei într-un grup consultativ de lucru privind elaborarea unei legislaţii primare pentru Comunităţile de Energie din România.
„Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie solicită ca ANRE să se concentreze mai întâi pe rezolvarea problemelor existente ale prosumatorilor din România, generate de legislaţia secundară pe care a emis-o de-a lungul anilor, înainte de a propune iniţiative în afara expertizei sale. Atâta timp cât ANRE nu poate rezolva o problemă simplă, precum obligativitatea facturării corecte a prosumatorilor de către furnizori, nu poate pretinde că este capabilă să facă propuneri legislative pentru entităţi mult mai complexe, cum ar fi Comunităţile de Energie”, concluzionează APCE.